Audi are probleme cu producția mașinilor electrice: lansarea lui e-tron Sportback ar putea fi amânată pentru 2020
Audi întâmpină dificultăți în aprovizionarea cu baterii și motoare pentru mașinile electrice, motiv pentru care lansarea lui e-tron Sportback ar putea fi amânată pentru 2020.
Audi a oferit recent primele informații despre startul livrărilor SUV-ului electric e-tron pe piața europeană, însă mai multe surse apropiate companiei afirmă pentru publicația The Brussels Times că germanii se confruntă cu o serie de dificultăți de producție.
Astfel, Audi are dificultăți cu aprovizionarea de baterii pentru mașini electrice de la LG Chem, unul dintre principalii furnizori de acumulatori pentru industria auto. Pe lângă disponibilitatea redusă a bateriilor, LG Chem pune presiune pe creșterea prețurilor de comercializare, ca urmare a cererilor provenite și din partea rivalilor de la BMW și Mercedes-Benz.
În plus, uzina de la Bruxelles, singura care produce mașini electrice Audi, nu primește suficiente motoare de la uzina din localitatea maghiară Gyor, ca urmare a faptului că angajații au fost într-o grevă pentru a obține o creștere semnificativă a salariilor.
Ca urmare a disponibilității reduse a bateriilor și motoarelor, surse din cadrul Audi au dezvăluit că programul de lucru a fost redus de la 8 ore pe zi la 6 ore pe zi și că pasul următor este reducerea programului la numai 4 zile pe săptămână.
Efectele acestor decizii încep deja să se vadă. Astfel, timpii de așteptare pentru un e-tron au crescut de la 4-5 luni la 6-7 luni, în timp ce lansarea lui e-tron Sportback, programată inițial pentru finalul acestui an, ar putea fi amânată pentru 2020.
Situația este cu atât mai delicată cu cât Audi a deschis precomenzile pentru e-tron Sportback în ianuarie 2018, astfel că potențialii clienți vor avea de așteptat mai mult de doi ani pentru a intra în posesia mașinii.
Să fii dispus să aştepţi, calm, imperturbabil, “mai mult de doi ani”, doar pentru că te fascinează “rezonanţa de brand” a celor patru inele şi doar pentru că vrei musai, mort-copt, să te simţi “intrat în rândul lumii”, “integrat în logica noilor vremuri”, nu poate însemna decât că emisferele tale cerebrale au declanşat greva foamei, refuzând categoric să mai lucreze… Cât despre subiect, acest domeniu atât de idealizat/venerat – “maşinile” electrice – începe să-şi arate colţii…problemelor imposibil de ascuns/de camuflat. Numai că ele nu sunt, bietele, doar de natură obiectivă; băieţii “dăştăpţi” au priceput exact în ce direcţie bate vântul (“schimbării în bine”) şi, deci – la mintea cocoşului – se gândesc să profite din plin…Concret: “Gagiilor din industrie, vă trebuie baterii? Şi ţie, şi ţie, şi ţie ş.a.m.d. ?Cum nu există prea mulţi furnizori şi cum nu prea aveţi încotro, ia fiţi amabili şi scoateţi acilişea, pe tarabă, marafeţii, dar în cantitatea dorită de noi, fiindcă noi impunem preţurile! Sigur v-ar fi convenit să produceţi bateriile la voi acasă, dar nu vă permiteţi, tot din raţiuni de investiţii, pe care căutaţi să le reduceţi la sânge, aşa că, vă place sau nu, cam sunteţi la mâna noastră, prieteni dragi”. “Păi, dacă ne cereţi atâta pe baterii, noi vom fi nevoiţi să umflăm preţurile de vânzare ale produselor finite, iar clienţilor noştri sigur nu le va plăcea chestia asta, oricât ne-ar adora pentru faimă şi oricât i-ar subjuga emblema noastră”. “Aşa, şi? Ne doare în curte. Boii cu bani nu se vor crampona de scorurile voastre sfidătoare pentru prostime. N-aţi văzut că şi alimentele bio costă sensibil mai mult decât cele ordinare? Cine este snob, pardon, iubitor adevărat de mediu şi dornic de sănătate va accepta costurile de rigoare, fără nici cea mai vagă tendinţă de protest, iar viaţa actuală te cam obligă s-o iubeşti doar la modul eco. În definitiv, economia de piaţă şi grija faţă de clienţi – baba şi mitraliera. Fiţi isteţi, bă, ce dreaqu! Ascultaţi-ne întocmai şi vom câştiga împreună. Ca în alianţele politice”.