Aston Martin a lansat noul hypercar AM-RB 003: tehnologie împrumutată din Formula 1, V6 turbo hibrid și producție de 500 de exemplare
Aston Martin a prezentat la Geneva noul hypercar AM-RB 003, care a fost dezvoltat împreună cu Red Bull Racing. Hypercar-ul beneficiază de tehnologie împrumutată din F1, are un sistem de propulsie hibrid bazat pe un motor V6 turbo, în timp ce producția este limitată la 500 de exemplare.
În luna septembrie a anului trecut, Aston Martin a confirmat dezvoltarea unui nou hypercar, cu nume de cod Project 003, ce va fi lansat la sfârșitul anului 2021.
După teaserul de acum câteva zile, Aston Martin a publicat primele imagini și informații cu privire la AM-RB 003, al treilea hypercar pe care l-a creat împreună cu Red Bull Racing și care debutează la Geneva.
Cu o producție limitată la 500 de exemplare, va fi al treilea hypercar ce va fi lansat de britanici, după Valkyrie și Valkyrie AMR Pro.
Prototipul Aston Martin AM-RB 003 are un sistem de propulsie hibrid ce se bazează pe un motor V6 turbo, deși anterior se vehiculase ideea folosirii propulsorului AMG V8 de 4.0 litri.
Britanicii marchează, astfel, revenirea la producția in-house a motoarelor sale. Constructorul spune că detaliile complete despre AM-RB 003 vor fi publicate pe măsură ce avansează programul de dezvoltare a hypercar-ului.
Via Aston Martin