Bosch riscă o amendă în Germania pentru furnizarea celebrului soft din scandalul Dieselgate: procurorii au început procedurile împotriva producătorului
Producătorul german Bosch riscă să primească o amendă pentru că a furnizat softul cu care Volkswagen a păcălit testele de emisii în celebrul scandal Dieselgate. Bosch susține că procurorii din Stuttgart au început deja procedurile împotriva sa.
Volkswagen a plătit circa 30 de miliarde de euro ca penalități pentru că a manipulat emisiile mașinilor sale diesel, în urma scandalului Dieselgate izbucnit în 2015.
Acum, și Bosch este aproape să primească o amendă pentru că a furnizat celebrul soft folosit de Volkswagen.
Producătorul german de componente susține că procurorii din Stuttgart au început deja procedurile prin care Bosch urmează să primească o amendă.
“Procedurile au legătură cu investigațiile împotriva angajaților Robert Bosch cu privire la presupusa utilizare a softului de manipulare a emisiilor diesel,” a transmis Bosch.
Anul trecut, procurorii germani au amendat Volkswagen și Audi cu aproape două miliarde de euro pentru că au permis “punerea în circulație a mașinilor poluante”.
Technik fürs Leben tehnica/tehnologie pentru viata