Tesla a livrat 245.000 de unități în 2018: aproximativ 145.000 au fost Model 3, a cărui producție este de 7.000 de unități pe săptămână
Tesla a anunțat livrări de 245.000 de unități pentru anul 2018, de peste două ori mai multe decât în 2017. Model 3 a avut 145.000 de clienți, iar Tesla anunță o producție săptămânală de circa 7.000 de unități.
Tesla a publicat în această săptămână o serie de date financiare pentru ultimul trimestru al anului trecut, precum și datele de livrări pentru anul recent încheiat.
Astfel, constructorul american a livrat circa 245.000 de unități pe parcursul anului trecut, în creștere de peste două ori comparativ cu 2017, când a livrat doar 103.000 unități. Dintre acestea, aproximativ 145.000 de unități au fost Model 3, în timp ce restul de aproape 100.000 de unități au fost Model S și Model X.
Model 3 joacă acum un rol fundamental pentru Tesla, care susține că poate produce circa 7.000 de unități pe săptămână.
"Fiecare parte a procesului de producție pentru Model 3 a demonstrat pe parcursul unei perioade de 24 de ore abilitatea de a produce la o rată extrapolată de 7.000 de unități pe săptămână. Până la finalul acestui an ne așteptam să producem Model 3 la această rată", menționează Tesla într-un comunicat.
De asemenea, Tesla anunță că piețele din Europa și China vor deveni mai importante decât piața americană, în contextul în care cererea din Statele Unite se va plafona după încetarea acordării unor bonusuri guvernamentale.
"În ianuarie am început să producem Mode 3 pentru Europa și China. Oportunitatea pentru Model 3 în Europa și China o depășește pe cea din America de Nord pe baza vânzărilor recente pentru sedanuri premium", mai precizează Tesla.
Pe plan financiar, Tesla a raportat un profit de 139 de milioane de dolari în ultimul trimestru al anului trecut. Astfel, este pentru prima oară în istorie când Tesla anunță profit în două trimestre consecutive, după profitul de 310 milioane de dolari în perioada iulie-septembrie.
Via Tesla (PDF), The Verge
Hmmm, unde sunt aia de preconizau falimentul Tesla?