Gama de vehicule electrice Hyundai ajunge în România: Ioniq Electric pleacă de la 39.000 de euro, iar Kona Electric de la 45.500 de euro

Publicat marţi, 15.01.2019 13:11 de Cornel Șocariciu

Hyundai a publicat lista de prețuri pentru Ioniq Electric și Kona Electric. În România, SUV-ul Kona Electric pleacă de la 45.351 de euro, în timp ce Ioniq Electric este disponibil de la 39.068 de euro. Hyundai are și o ofertă de lansare care scade prețul cu până la 2.500 de euro în funcție de modelul ales.

Gama de vehicule electrice dezvoltată de Hyundai este disponibilă și în România. Producătorul asiatic oferă în acest moment noile Ioniq Electric și Kona Electric.

Hyundai Ioniq a devenit deja un model de succes pentru constructorul sud-coreean. Producătorul oferă doar versiuni electrificate, pe piața din România fiind deja disponibile variantele hibrid și plug-in hybrid.

Noul Ioniq Electric este echipat cu un motor electric de 120 de cai putere și 295 Nm, și cu o baterie cu o capacitate de 28 kWh. Viteza maximă anunțată de producător este de 165 km/h, în timp ce autonomia ajunge până la 280 de kilometri.

Pentru moment, Ioniq Electric va fi disponibil pe piața din România doar cu echiparea Exclusive. Prețul de listă anunțat de producător este de 39.068 de euro cu TVA, însă Hyundai vine cu o ofertă de lansare de 36.997 de euro.

Hyundai Ioniq Electric
AUTONOMIE
PUTERE
CUPLU
PREȚ
(Euro/TVA inclus)
ECHIPARE Exclusive
280 120 CP
295 Nm
39.068

Pentru moment, reprezentanții Hyundai nu oferă detalii despre dotările versiunii Ioniq Electric Exclusive. Cu toate acestea, putem arunca o privire pe accesoriile oferite pe Ioniq PHEV Exclusive, cel mai probabil producătorul urmând să vină cu aceleași dotări. Astfel, pe lista de echipamente trecem următoarele: lumini de zi cu LED, oglinzi exterioare acționate electric și încălzite, cameră video pentru mersul cu spatele, sistem automat de climatizare, geamuri electrice față și spate, încărcare wireless pentru telefoanele inteligente, cruise control adaptiv, scaune cu reglaj electric și încălzite, intrumentar de bord digital cu diagonala de 7 inch, volan încălzit, Autonomous Emergency Braking cu funcție pentru recunoașterea pietonilor, asistent la pornirea în rampă, sistem de asistență la schimbare benzii de rulare și sistem de infotainment cu ecran de 8 inch.

Hyundai Ioniq Electric vs. concurența

MODEL/VERSIUNE PUTERE
(CP) 
AUTONOMIE
(NEDC) 
PREŢ DE LISTĂ*
(Euro, cu TVA) 
Hyundai Ioniq Electric
Exclusive
120 280 39.068
Nissan Leaf
Tekna
150 389 38.900
Volkswagen e-Golf

136 300 38.468
*preţuri de listă, fără oferte de sezon şi promoţii 

Hyundai Kona Electric a fost prezentat în premieră la începutul anului trecut. SUV-ul pregătit de asiatici este disponibil în două versiuni (motorizare și baterie), însă pe piața din România, Hyundai oferă doar varianta de top.

Aceasta este echipată cu motorul electric de 204 cai putere și o baterie de 64 kWh. Conform noului ciclu de testare WLTP, SUV-ul asiaticilor este capabil să asigure o autonomie de până la 449 de kilometri. Prețul de pornire pe piața din România este de 45.351 de euro, însă Hyundai are o ofertă de lansare de 42.792 de euro.

Hyundai Kona Electric
AUTONOMIE
PUTERE
CUPLU
PREȚ
(Euro/TVA inclus)
ECHIPARE Exclusive
449 204 CP
395 Nm
45.351

Nici de această dată Hyundai nu oferă detalii despre Kona Electric Luxury, dar cel mai probabil dotările sunt preluate de pe varianta Luxury a versiunilor cu motoare cu combustie internă. Aici amintim de următoarele accesorii: faruri cu LED, oglinzi acționate electric și încălzite, proiectoare de ceață, cameră video pentru mersul cu spatele, sistem automat de climatizare, geamuri electrice față/spate, head-up display, cruise control, scaun șofer cu reglaj electric, volan încălzit, Autonomous Emergency Braking cu funcție pentru recunoașterea pietonilor, Blind Sport Detection, Attention Assist, asistent la pornirea în rampă, sistem de asistență la schimbarea benzii de rulare, Rear Cross Traffic Allert și sistem de infotainment cu ecran de 8 inch.

Până la debutul lui eNiro, Hyundai Kona Electric rămâne singurul SUV electric din segmentul său. Cei care își doresc o caroserie apropiată de cea a unui SUV, pot opta pentru Kia Soul EV. Pentru moment, oficialii Kia încă nu au publicat valoarea autonomiei calculată conform ciclului WLTP. În ciclul NEDC, autonomia pentru Soul EV echipat cu bateria de 30 kWh este de 250 de kilometri. 

Hyundai Kona Electric vs. concurența

MODEL/VERSIUNE PUTERE
(CP) 
AUTONOMIE
(WLTP) 
PREŢ DE LISTĂ*
(Euro, cu TVA) 
Hyundai Kona Electric
Exclusive
204 449 45.351
Kia Soul EV
111 - 33.665
*preţuri de listă, fără oferte de sezon şi promoţii 
  • LLL, marţi, 15.01.2019 13:30

    Noul Ioniq electric de fapt este prima generatie, aflata in vanzare pe celelalte tarabe UE de 2 ani si ceva. Noul Ioniq electric va fi cel care se va lansa in aceasta primavara, generatia a 2-a, cel cu bateria de 40kWh si pe care-l asteapta multa lume. Cat despre pretul de pornire...., neasteptat de maricel, chiar si cu oferta lor de lansare.

  • Costel, marţi, 15.01.2019 13:31

    ii preturi prea entuziaste ii prohibitive nu fain

  • dan_grc, marţi, 15.01.2019 13:46

    Prețul nu este neașteptat de maricel, este chiar așteptat, cine crede că electricele vor urma traseul electronicelor, adică foarte scumpe la început, apoi ieftine pe măsură ce se înmulțesc, se înșeală. Electricele vor urma rețeta iphone, costul de producție al bateriilor va scădea, plus alte costuri, zeci de milioane unități vândute anual, dar produsul final va rămâne scump. De ce ? De ce nu ?

  • vianu, marţi, 15.01.2019 13:46

    @LLL pai Exclusive e versiunea de top. Ce ai mai putea adauga? Vopseaua? aia e nimic, fiind cea mai ieftina vopsea ca optiune de pe piata

  • ACE - Craiova, marţi, 15.01.2019 14:40

    1) As da inca 1.000-1.500 EURO in plus si as cumpara un KIA e-Niro decat o HYUNDAI Kona EV pentru un portbagaj cu 100 litri mai mare....pentru autonomii aproape identice de cca. 450 km.... 2) Pe de alta parte cei aproape 33.000 Euro pentru HYUNDAI Kona EV - cu programul RABLA inclus - nu suna DELOC rau pentru cineva de ex. care merge f. mult zilnic (taxi, transport etc.).....la costuri mai mici de 4-5 ori decat benzina sau motorina....

  • Octavian, marţi, 15.01.2019 14:45

    Mult prea scumpe. Chiar si cu voucherul de la Min Mediului sunt prea scumpe..

  • joe, marţi, 15.01.2019 14:46

    Eu vad aceleasi marci,prin Europa,cu 10 000 euro mai ieftine! De fapt,se cam aude ca se umfla pretul la electrice ,sa manance banii dati de stat,,https://www.autoscout24.ro/lst/hyundai/kona?sort=price&desc=0&offer=N%2CS&fuel=E&ustate=N%2CU&size=20&page=1&powerfrom=147&powertype=hp&fregfrom=2018&atype=C&

  • andrei, marţi, 15.01.2019 14:50

    sa si le cumpere ei la preturile astea. consumul mai mic nu inseamna totul la o masina. in plus, la cum au inceput unii sa taxeze KW pentru electrice, o sa dai cat la un diesel, dar ramai cu pret mai mare la achizitie, autonomie mai mica si greutate mai mare. sper sa scada la pret alea cu propulsie obisnuita ca sa merite sa schimb masina.

  • Alex, marţi, 15.01.2019 18:21

    stati linistit baieti, ca nu se fac masini in functie de posibilitatile romanilor....nu va mai inflamati ca sunt scumpe....cine is va permite ca buget si ina celasi timp infrastructura il va ajuta...isi va cumpara...si nu ma refer la romani...pana sa fie la noi asteptate astfel de masnii ca in alte tari...va mai dura ... muult.

  • lulu, marţi, 15.01.2019 21:48

    stam linistiti ca sunt scumpe si pentru vestici altfel nu se vindea Dacia in draci la ei! Si daca se va intampla sa scada pretul, o sa creasca taxele de reciclare a bateriei! Poate nu stiati, dar si acum la o baterie normala auto se plateste la achizitie taxa de plumb cam la 10 la suta din pret!

  • LLL, miercuri, 16.01.2019 09:51

    @Vianu, cred ca mai poti adauga plafon panoramic ca si optiune. Observ o noua scadere a pretului pentru Ioniq electric pe site-ul oficial Ro, pret promotional pentru luna ianuarie 2019, 35498 euro, scazand bonusul oferit de stat, se ajunge la un pret de aprox 25498 euro. Daca mai detii si o "rabla", poti duce pretul la aprox 23500 euro. Nu stiu cat de flexibili sunt vis a vis de negocirea pretului final pentru electrice, insa stiu ca la masini clasice se poate negocia frumos la dealer. Zi buna!

  • Octavian, miercuri, 16.01.2019 11:14

    Dar voi credeti ca odata cu cresterea vanzarilor la electrice vor mai exista tichete "Rabla" ??? Alea se dau doar acum ca e treaba la inceput de drum si ca sunt putine. Cand o sa se vanda cu miile n-o sa mai dea statul bani. Nici la noi, nici afara. Vedeti ca si Tesla are aceasta problema in USA pt ca s-au epuizat fondurile de sustinere a electricelor.