Rolls-Royce Cullinan a debutat în România: cel mai scump SUV de serie din lume are un preț de pornire de peste 315.000 de euro
Rolls-Royce Cullinan a fost prezentat și în România. Primul SUV din istoria constructorului britanic poate fi comandat începând cu 315.350 de euro. Clienții vor putea miza doar motorul V12 pe benzină de 6.75 litri care produce 571 de cai putere. Livrările încep în prima parte a anului viitor.
La jumătatea anului curent, Rolls-Royce a publicat primele imagini și detalii referitoare la noul Cullinan, primul SUV din istoria producătorului britanic. Oficialii Rolls-Royce spun că noul Cullinan este un "vehicul cu caroseria înălțată" și nu un SUV, iar numele său provine de la cel mai mare diamant descoperit până acum.
Noul Rolls-Royce Cullinan a fost prezentat oficial și în România, iar prețul de pornire anunțat este de 315.350 de euro cu TVA. Conform reprezentanților companiei, primele exemplare Cullinan vor fi livrate în primul trimestru din 2019.
SUV-ul Cullinan are o lungime de 5.341 de mm și un ampatament care măsoară 3.295 de mm. Constructorul britanic a delimitat compartimentul pasagerilor de portbagaj cu ajutorul unui geam. Britanicii spun că astfel, în habitaclu vor pătrunde și mai puține sunete neplăcute. De asemenea, atunci când portbagajul este deschis, aerul rece sau cald nu o să "invadeze" zona ocupată de pasageri.
Volumul portbagajului este de 560 de litri (600 de litri prin eliminarea ruloului), iar prin rabatarea scaunelor din spate, volumul de încărcare crește până la 1.930 de litri.
Pentru pasagerii din spate, britanicii au pregătit 2 configurații. Prima se numește Lounge și poate găzdui trei pasageri, iar a doua poartă numele de Individual. Aceasta din urmă promite doar două locuri cu scaune reglabile electric. Între acestea a fost amplasată și o consolă centrală fixă gândită pentru a găzdui o serie de băuturi fine și accesoriile necesare.
MOTORIZARE |
PREȚ (euro, TVA inclus) |
||
Motor | Putere (CP) |
Transmisie | |
V12, 6.75 litri |
Benzină 571 CP |
Aut8,4x4 | 315.350 |
Sub capota lui Cullinan se află un motor V12 pe benzină de 6.75 litri care produce 571 CP la 5.000 rpm și 850 Nm începând cu 1.600 rpm. Din pachetul standard fac parte și sistemul de tracțiune integrală, dar și sistemul cu patru roți directoare. Oficialii Rolls-Royce încă nu au comunicat garda la sol, însă ne asigură că SUV-ul poate trece prin vaduri adânci de 540 de mm.
În materie de siguranță, Cullinan promite o mulțime de sisteme moderne. SUV-ul britanic va fi oferit alături de tehnologiile Night Vision, Vision Assist, Wildlife & Pedestrian warning, Alertness Assistant, Collision Warning, Cross-Traffic Warning și Lane Change Warning.
Rolls-Royce Cullinan vs. concurența din segmentul Lux/Supersport |
||||
MODEL/VERSIUNE | PUTERE (CP) |
CONSUM MIXT (l/100 km) |
ACCELERAŢIE 0-100 (secunde) |
PREŢ DE LISTĂ* (Euro, cu TVA) |
Rolls-Royce Cullinan V12,6.75 litri |
571 | 15.0 | 5.2 | 315.350 |
Bentley Bentayga W12, 6.0 litri |
600 | 12.8 | 4.1 | 211.225 |
Lamborghini Urus V8, 4.0 litri |
650 | 12.7 | 3.6 | 206.018 |
*preţuri de listă, fără oferte de sezon şi promoţii |
Cel mai scump dric de pe piata.