Polestar 1 a trecut primele teste de siguranță: structura din fibră de carbon a rezistat conform așteptărilor

Publicat joi, 01.11.2018 11:50 de Daniel Popescu

Coupe-ul hibrid Polestar 1 a trecut de primele teste de siguranță pentru caroseria produsă din fibră de carbon, atfel că programul de testare cu 34 de prototipuri este gata să înceapă.

Polestar 1, coupe-ul cu sistem de propulsie hibrid care va deveni primul model al brandului de performanță Polestar deținut de Volvo, a trecut cu bine de primele teste de siguranță.

Vestea este cu atât mai bună cu cât testele de siguranță au reprezentat o provocare, întrucât caroseria lui Polestar 1 este realizată din fibră de carbon.

Testul a constat în simularea unei coliziuni frontale cu o viteză de 56 km/h într-o barieră staționară, iar cea mai mare parte a energiei a fost absorbită de structura de rezistență a mașinii. Restul energiei a fost atenuată de panourile din fibră de carbon, care au rămas rigide și nu au arătat semne de îndoire.

"Rezultatul primului test de siguranță validează decizia de a construi caroseria lui Polestar 1 din fibră de carbon. De asemenea, testul confirmă că fibra de carbon suporta cele mai înalte standarde de siguranță", spune Zef van der Putten, responsabil pentru dezvoltarea fibrei de carbon utilizată de Polestar.

În urma testelor de siguranța reușite, Polestar va începe o serie de teste cu 34 de prototipuri Polestar 1 care vor îndura temperaturi extreme și vor acumula cât mai mulți kilometri pe șosele. Versiunea de serie a lui Polestar 1 va fi produsă începând de anul viitor în 1.000 de unități, de două ori mai multe decât planurile inițiale, ca urmare a cererii foarte mari.

Polestar 1 va costa 155.000 de euro pe teritoriul Europei și va fi disponibil și pe baza unui abonament pe 2 sau 3 ani, însă detaliile financiare urmează să fie anunțate mai aproape de lansarea comercială.

Polestar 1 beneficiază de un sistem de propulsie hibrid cu motor pe benzină de 2.0 cu 4 cilindri și 343 de cai putere pe puntea față și două motoare electrice de 218 cai puterepentru puntea spate. Suedezii menționează că sistemul de propulsie integrează și un electromotor care joacă rol de generator și care furnizează în plus 39 de cai putere. În total, sistemul hibrid generează 600 de cai putere și un cuplu maxim de 1.000 Nm. Modelul poate parcurge 150 de kilometri în regim full-electric.

Via Polestar

  • Chinezu', joi, 01.11.2018 14:25

    Ioooi, nici n-o zgariat janta!!! Asta-i tanc, daca la perete se deformeaza asa putin, intr-o masina mormala doar bara sare din clipsuri. Drumuri bune!

  • Chinezu', joi, 01.11.2018 14:31

    *normala