#ElectricChallenge: Nissan Leaf a parcurs București-Sibiu cu un singur plin al bateriei

Am învins! Așa ar trebui să înceapă această poveste a aventurii noastre de la București la Sibiu la volanul unei mașini electrice. Am parcurs distanța cu un singur plin de energie. Ba chiar am mai și rămas cu ceva curent în baterie.

Pe linia dreaptă, acul vitezometrului se aruncă ușor la 250 de km/h. Pot să mă duc spre 280 fără probleme. Dar mi-e frică. Instinctul de conservare îmi zice scurt: „Boule, este imposibil să oprești la timp până în virajul ăla de 90 de grade”. Dar Porsche 911 GT3 nu cunoaște noțiunea de imposibil. De 20 de ori am trăit scenariul ăsta pe Istanbul Park, fostul circuit de Formula 1, și de 20 de ori instinctul de conservare nu m-a lăsat să sar de 250 de km/h, deși frânele din carbon ceramic mă opreau cu mult înainte de viraj.

Ce m-a apucat să vorbesc despre Porsche 911 GT3 în debutul testului meu de consum cu Nissan Leaf? E simplu. Aceste două experiențe au ceva în comun pentru mine: scepticismul. N-am crezut că mașina aia se poate opri la timp de la 280 de km/h, așa cum nici ieri nu credeam că un Leaf poate ajunge de la București la Sibiu cu un singur plin de baterie.

Și totuși se construiesc mașini care îți dovedesc că instinctul tău de conservare nu s-a calibrat la tehnologia existentă.

Toma Necredinciosul

De la București la Sibiu cu un singur plin de baterie. Când am supus la vot ideea asta nebună în redacția Automarket, recunosc deschis faptul că eu am fost printre cei care au zis că nu iese. Ba chiar m-am opus vehement. Și cu toate astea am urcat la volan, pentru că aveam în spate multe ore de răbdare în teste de consum cu mașini convenționale. De parcă o mașină electrică are ceva în comun cu una convențională când vine vorba de autonomie. E un neprevăzut riscant.

N-o mai lungesc cu introducerea. Ideea e că dimineață, când am preluat mașina de test cu 256 de kilometri autonomie din parcarea celor de la Nissan, mă cufundasem deja într-un dolce far niente italian, colț cu jemanfișism-ul franțuzesc. „Ce-o fi, o fi. Am un Navara după mine. O luăm la șufă pe Valea Oltului”. Oricum, mulți dintre voi asta anticipau în materialul în care am anunțat această provocare. Domnea o resemnare totală.

Tacticos, mi-am făcut culcușul pentru următorii 264 de kilometri. Și când zic culcuș, nu mint cu nimic. E ca atunci când te pregătești seara de culcare. Pui pe lângă tine, pe noptieră sau pe lângă pat, cele trebuincioase. O sticlă cu apă, un pachet de biscuiți, un telefon mobil cu căștile aferente, o perniță pentru eventuale dureri de spate (am antecedente), pantofii de care te-ai descălțat ca să simți mai bine pedalele și chiar o baterie externă, ca să înțeleagă lumea că ești un psihopat care crede că dacă te conectezi la USB-ul mașinii viciezi rezultatul.

Viciere de rezultat: fault încă din primul minut

Dar au alții grijă să-l vicieze. Un camion oprit pe prima bandă, înainte de a intra pe autostradă, fix unde trebuie să se facă poza de start. O cotesc brusc către banda de urgență, fără să opresc, ca să nu rateze fotograful poza, și uite așa pornesc eu în testul meu de consum cu 253 de kilometri autonomie. Și cu câteva căruțe de respect, încărcate de cei mai zeloși cititori ai paginii noastre de Facebook, acolo unde acest test a fost relatat ca-n emisiunile radiofonice sportive: kilometru cu kilometru, cu update-uri din 30 în 30 de minute.

Până să mă dezmeticesc eu cu resetarea, cu ProPilot-ul și cu valul de automobiliști care se urcau pe accelerație cu pofta cu care se urcă Simona Halep pe serviciu, Leaf-ul meu mai taie încă ceva din autonomie. Relaxarea aia de mai devreme rămăsese la ieșirea din București. Fără să mă prind, eram prins.

"Frunză" și autostrada

Ca să mă încălzesc pentru acest test, am analizat pe net mai multe clipuri ale posesorilor de Leaf. Mulți dintre ei foloseau ProPilot pe autostradă. Era mai comod și consumul de energie era foarte bun. Am preluat ideea pe piept și i-am centrat-o mașinii mele de test, care s-a înțepenit la 80 de km/h și a început să calculeze ca un matematician nebun traiectoria pe banda mea de rulare și distanța față de celelalte mașini. Am dus-o așa vreme de vreo 30 de kilometri. Deja mă înțelegeam bine cu Frunză.

Ah! Am uitat să vă spun că i-am dat și-un nume, dacă tot aveam să trecem prin momente dificile. Și ce era mai la îndemână decât „Frunză”? Traducere simplă, neaoșă, ușor de înjurat sau de omagiat.

Să nu mă iau cu alintul și să uit: La kilometrul 40 de pe autostradă, aveam autonomie 244 de kilometri. Deci ProPilot făcea minuni cu moralul meu, ca o infirmieră drăguță cu moralul soldaților din al doilea Război Mondial. Consumul indicat de computerul de bord spunea cam așa: 12.2 kWh la 100 de kilometri. Și mintea mea corigentă la matematică a făcut un calcul simplu, dar liniștitor. Ca atunci când erai mic și vedeai că pe lângă banii de pâine îți mai rămâne rest.

Paranteză: pentru că anticipez niște reproșuri din partea unor cititori, țin să le reamintesc că am făcut un test de consum, nu un test drive. Dacă nu noi, jurnaliștii de profil, atunci cine? Iar testul de consum înseamnă automat că analizăm extremele eco ale mașinii. În special pe autostradă, unde la peste 80 de km/h intrăm într-o zonă neagră a consumului accelerat de energie pe electrice. În restul traseului, am mers cât se poate de legal și normal în limitele indicatoarelor rutiere, doar că ritmul în care am călcat pedalele a fost ceva mai lent decât de obicei. 

Apropo: pentru consumul unui Leaf condus absolut normal, urmăriți postările de pe pagina noastră de Facebook. Când revenim de la Sibiu, vom încerca să nu ieșim din tiparele unei mașini conduse în mod relaxat. Și vă vom spune care-s diferențele. deocamdată însă, să revenim la testul nostru de autonomie. Și de anduranță în același timp. Să nu credeți că e o treabă ușoară.

40kWh este capacitatea toală a bateriei, deci ar trebui să merg liniștit măcar vreo 300 de kilometri. Dar sunt calic. Și vreau și mai mult. Ca să fiu sigur că nu rămân fără. Știți voi: românul și sindromul supermarket. Așa că scad viteza de deplasare la 78 de km/h. După vreo alți 50 de kilometri, scade și consumul la 12 kWh. Cam mică recompensa, așa că am revenit la 80 de km/h și am început să ridic rugi aprinse, doar-doar oi termina autostrada cu autonomie de 200 de kilometri.

Cu ce setări am rulat în acest test de consum

Majoritatea clienților de Leaf susțineau o chestie care m-a intrigat: e mai bine să mergi fără modul Eco activat. Acesta doar îți taie resursele mașinii, fără să-ți ofere un beneficiu real în privința autonomiei. Măi oameni buni, eu n-am avut sincer curaj să ies din Eco. N-am riscat. L-am lăsat acolo, aprins, verde, ca un martor că eu am făcut tot ce se poate în caz de „Doamne ferește”.

Am renunțat însă la ideea activării funcției e-Pedal, care este capabilă să recupereze agresiv energia atunci când iei piciorul de pe accelerație. Atât de agresiv, încât mașina chiar se poate opri fără a apăsa frâna. Ajungi să conduci zeci de kilometri apăsând și eliberând accelerația. Pe mine nu m-ar fi ajutat. Pierdeam energia câștigată cu greu, iar recuperarea nu-mi aducea mare lucru în baterii.

Nu vă imaginați că am stat chiar așa, „băț de floarea soarelui”, și m-am uitat cum se scurge energie din bateria mea la decelerare. Am ales o soluție de regenerare ceva mai blândă: treapta B a schimbătorului de viteze. Nu vă uitați cruciș. Nu ați citit greșit. Pe lângă dreapta D, mai există și o treaptă B - de la Brake - care poate recupera destul de bine energia la rulare, scursă din momentul în care ați ridicat piciorul de pe accelerație. Nu e la fel de agresiv ca e-Pedal.

Această paranteză, plictisitoare pentru unii, încearcă să rezume modul în care am configurat Leaf-ul pentru această provocare. Așadar, modul Eco activat și levierul schimbătorului în treapta B, cu grijă să mă mențin mereu cu accelerația în zona marcată cu verde și Eco.

Dealul Negru nu e chiar așa negru

Bineînțeles, rularea pe autostradă m-a cam plictisit. Chiar dacă pe la kilometrul 80 am făcut un adevărat thriller din depășirea unui camion militar. Era primul dintr-un șir lung cu care aveam să mă împrietenesc. Așa fac melcii, merg în gașcă.

Pe la kilometrul 100, autonomia Leaf-ului meu indica 208 kilometri. Eram foarte aproape de ținta mea: aceea să termin autostrada cu 200 de kilometri autonomie. Dar socoteala de acasă nu se potrivește cu cea de pe centura Pitești-ului, pentru că salba de poduri cu înclinație mare au început să-i aplice lovituri la ficat Leaf-ului. Și răbdării mele.

ProPilot era scos de multă vreme, piciorul meu se juca cu accelerația. Voiam să se termine odată autostrada și să iau taurul de coarne până la Râmnicu Vâlcea. Mă scufundam în pasajul subteran de la ieșirea de pe autostrada spre Pitești cu o autonomie de 191 de kilometri. Sub ce estimasem eu.

Dar apoi au venit localitățile, legate strâns ca într-o horă. Limitare de 50 de km/h. Adică fix ce-i place lui Leaf. Lucrurile s-au îndreptat și, la intrarea în Drăganu, celebrul sat care măsoară vreo 10 kilometri de la un capăt la altul, Leaf indica 181 de kilometri autonomie.

După celebra localitate, Dealul Negru a început să-și arate colții. Viraje și urcușuri. A fost greu. Dar am avut alături încă un camion militar, la fel de lent pe urcări. La un moment dat a fost chiar mai lent ca mine, așa că Leaf a scuipat vreo doi trei kilometri de autonomie și l-am depășit doar ca să nu mai înghit fumul negru al mastodontului.

Micii de la Dedulești și mirosul victoriei

Colegii mei din mașina de asistență, cocoțați în uriașul Navara și fără griji de autonomie, m-au însoțit o bună bucată de vreme, încercând să surprindă imaginile pe care le vedeți în acest articol. Însă, la un moment dat, cubul portocaliu s-a înfășurat rapid după câteva viraje și dus a fost. L-am zărit apoi prin ceața de la Dedulești, parcat în depărtare.

Am crăpat puțin geamul, cât să intre mireasma marelui mic de la Dedulești, mândria locului și simbolul tuturor popasurilor. Am tras pe nas cu mult nesaț fumul izvorât din furnale, am privit autonomia lui Frunză și am exclamat: „Miroase a victorie!” Computerul de bord indica 146 de kilometri autonomie, iar Waze-ul țipa la mine că până la destinație mai am 123 de kilometri. Eram pe plus.

Unde mai pui că după numai câțiva kilometri mă opresc în coada interminabilă a unui semafor temporar, instalat pentru lucrări. Timp berechet să mă îmbăt cu și mai multă încredere. Computerul de bord secundar, resetat la ieșirea de pe autostradă, indica un consum de 10 kWh/100 km și o viteză medie de 50 de km/h. Premise fantastice. Demolate ușor de alte câteva urcușuri grave până la intrarea în Râmnicu Vâlcea.

Varianta de ocolire a orașului e presărată cu multe sensuri giratorii pe care le-am fentat perfect de fiecare dată. N-am fost nevoit să opresc. Am trecut prin ele cu ușurința cu care un cartofor amestecă pachetul de cărți într-un cazino.

Valea Oltului nu prea e vale

Când am făcut ședința de redacție și am vorbit despre proiectul acesta, de undeva din culise s-a auzit vocea lui Mircea, care a proiectat toată tărășenia asta cu testul: „Hai, mă, dacă ajungi pe Valea Oltului nu mai ai probleme. S-a terminat cu urcările. E vale. Spre Sibiu o să ai multă coborâre”. Numai asta îmi răsuna în cap. Abia la Sibiu mi-a trimis același Mircea un profil al elevației traseului - bine ascuns până atunci pentru a nu-mi afecta optimismul oricum lipsă - și aveam și confirmarea vizuală că de la București până la Sibiu drumul urcă în mod constant. Vale nu prea e, deci funcția de recuperare a energiei avea să cam șomeze.

Dar să revenim pe traseu, la momentul în care subsemnatul nu avea habar de elevația traseului. Mă gândeam deja la intrarea triumfală în Sibiu. Mi-a șocat însă retina girofarul mașinii de poliție care bloca intrarea în Călimănești și mă oblica să o iau pe varianta de ocolire. Ce vis urât! Câte urcușuri! Câte camioane!

Aerul de superioritate se pierdea cu fiecare kilometru pe care îl pierdea autonomia totală. Parcă nu mai miroseau nici micii de la Dedulești. Am făcut o pauză lungă la celebrul OMV de pe Valea Oltului. 113 kilometri autonomie. Doar 75 de kilometri până la Kaufland-ul din Sibiu și prizele sale electrice.

După aproape 30 de minute de dezmorțire, am urcat în Leaf hotărât să iau cu asalt ultima redută: Valea Oltului. După numai vreo 10 kilometri am înțeles că Valea nu e tocmai vale. Multe poduri, multe pante, prea puține coborâri ca să recuperez energie. Mircea, data viitoare vii și conduci tu.

E o liniște apăsătoare în Leaf. Testul extrem a jertfit din confort: climatizarea a fost oprită mereu, sistemul audio Bose e doar de ornament, iar ecranul sistemului multimedia abia dacă se zărește, după ce i-am redus la minim luminozitatea. Pe ecranul din fața mea, autonomia pierde doi sau trei kilometri la fiecare urcare. Nu prea e amuzant. Răbdarea s-a cam epuizat. Și pentru mine, dar și pentru cei din spatele meu, care nu văd un test de consum, ci un Leaf care accelerează mereu extrem de lent la ieșirea din localitate. Simt înflăcărarea din spate și opresc în prima parcare ca să las "conducta" să se scurgă la vale ceva mai repede. Din fericire, câteva camioane impun același ritm cu mine pe urcare.

Mă repun în mișcare și pe la Pasajul Râul Vadului aproape că îmi ies din minți. O urcare infernală. Apăs mai tare pedala de accelerație și ies din zona Eco a indicatorului. Inima mea plânge. Parcă plânge și pedala de accelerație. La coborâre, mai am doar 69 de kilometri. Dar, spre surprinderea mea, Frunză e calm. Nici un indicator de panică, nici un bec aprins, nici o recomandare de cuplare la priză. În mașina de acasă, e panică ornată cu beculețe roșii când autonomia scade la nivelul ăsta. Într-o electrică în general și în Leaf în particular, totul e calculat la kilometru.

Sibiu și izbăvirea

Localitățile care te anunță că ai terminat cu Valea Oltului sunt o ușurare. Multe radare și o limită de viteză pe care o respectă toți. Mă simt ca peștele în apă. Văd de departe giratoriul care marchează sfârșitul coșmarului. De aici și până la intrarea în oraș mai e o aruncătură de băț. Unde mai pui că drumul are două benzi și pot să dorm liniștit pe prima.

51 de kilometri autonomie indică Leaf-ul meu la sensul giratoriu. Pare ireal. Și ireal părea și acum câteva ore, la plecarea din București. Îmi vin în cap tot felul de clișee fotbalistice: „Victoria e a noastră”, "Nimic nu ne mai poate răpi bucuria asta”, „Suntem calificați”. Deși s-au mai văzut meciuri pierdute în minutul 90, nu avea să fie cazul aici. La intrarea în Hermannstadt, 41 de kilometri încă disponibili în baterie.

În Sibiu e aglomerație. Toți fug de la birou către casă. Fix ce îi trebuie lui Leaf să se simtă „ca peștele în apă” la pătrat. Adică de două ori o senzație de confort: o dată pentru că o electrică consumă mai puțin în oraș decât în afara lui, a doua oară pentru că nu încurc pe nimeni cu ritmul meu. Aștept vreo trei semafoare să trec de fiecare intersecție, dar nu mă deranjează. Pentru că trei kilometri mai târziu, Frunză parchează în fața prizelor pentru mașini electrice de la Kaufland Sibiu.

Mă încalț. Călcâiul piciorului drept e ușor amorțit, dar nimeresc. Sunt singur la priză. Soarele apune ușor peste parcarea plină și peste cei 37 de kilometri rămași în baterie.

Leaf îmi șoptește deci că mai putem merge cel puțin 37 de kilometri împreună, dar eu nu-l aud. Sunt 4 ore și 49 de minute petrecute împreună, într-o liniște de mormânt, cu o încordare crâncenă. Am parcurs fix 264 de kilometri până aici. 264 de kilometri de emoție, deznădejde și izbăvire miraculoasă. Consumul mediu de energie pe această distanță a fost de 11.2 kWh, o valoare apropiată de cea înregistrată de Mircea în mediul urban, în testul său din Tenerife.

Cuplez încărcătorul prizei Renovatio din parcarea de la Kaufland și Leaf începe să soarbă cu nesaț din "țeavă". Bateria, care indica doar 12% în momentul sosirii, începe să-și revină. După numai 45 de minute de încărcare la priza rapidă, bateria lui Leaf indică 95% și o autonomie de 295 de kilometri (bazată pe ultimul stil de condus).

Concluzii

Am fost Toma Necredinciosul, dar acum m-am vindecat. M-am vindecat de anxietatea unei autonomii reduse și de scepticismul cu care privim mașinile electrice. Nissan Leaf a parcurs traseul București-Sibiu cu un singur plin de baterie. E drept, cu multă răbdare, cu o viteză medie de 54 de km/h și într-un timp pe care îl înregistrezi de obicei vara, când traficul este extrem de aglomerat. Dar a răzbit și a izbăvit toate mașinile electrice nedreptățite de o țară în care infrastuctura e încă la piciorul broaștei.

Vor fi multe voci care vor spune că „nimeni nu merge așa cu o electrică” sau „că astfel de teste nu au nici o finalitate”. Poate. Dar vă întreb: Când ați sfidat ultima dată imposibilul și v-a ieșit?

Câștigătorul concursului nostru

Acum câteva zile, când am anunțat pe site că pornim în ceea ce am numit Electric Challenge, v-am provocat la un concurs de pronosticuri: care credeți că e autonomia totală a lui Leaf în testul nostru de consum? Ne refeream, bineînțeles, la distanța parcursă plus rezerva de kilometri afișată de mașină. 

Am avut, ca-n viață, optimiști și pesimiști care ne-au oferit pronosticurile lor, pronosticuri care au variat de la 180 de kilometri (of!) până la 382 de kilometri (oho!).

Cu 264 de kilometri parcurși și cu 37 de kilometri autonomie, rezultatul final al "ecuației" a fost de 301 kilometri. Asta înseamnă că avem un utilizator care a nimerit corect. Felicitări lui nndan, care e rugat să ne contacteze de pe adresa de e-mail pe care a folosit-o la înregistrarea pe Automarket. Un mail la [email protected] și va afla cum își "ridică" premiul: un test de weekend cu Nissan Leaf.

Avem și câteva rezerve, în caz că nndan nu va fi de găsit sau dacă nu s-au respectat condițiile concursului: Paul Musat a pronosticat 300 de kilometri, iar Cata a mers pe 302.  

Mulțumim pentru participare și pumni strânși. Să ne auzim cu bine. Până atunci, ne relaxăm o zi în Sibiu. Chiar dacă nu pierdem timpul aiurea: vă promitem să revenim cu o ședință foto superbă cu Leaf.