Honda Civic Type R este cea mai rapidă mașină de serie cu roți motrice față pe circuitul de la Estoril: Hot Hatch-ul nipon a doborât recordul vechiului Civic Type R
Noua generație Honda Civic Type R a reușit să doboare timpul de referință (deținut de vechul Civic Type R) pe tur la catergoria roți motrice față de pe circuitul de la Estoril. 2 minute și 1.84 de secunde a fost timpul obținut de Hot Hatch-ul nipon.
În urmă cu două luni, constructorul japonez Honda a demarat proiectul "Type R Challenge 2018". Noua generație a Hot Hatch-ului Civic Type R va "înfrunta" cinci circuite europene și va încerca să bată recorduile all-time în cadrul categoriei Mașini de serie cu roți motrice față.
Magny Cours , Spa-Francorchamps și Silverstone sunt cele trei circuite europene unde noul Civic Type R a reușit să stabiliească noi timpi de referință pentru mașinile de serie cu roți motrice față. Acum, Honda ne anunță că Hot Hatch-ul de 320 CP a stabilit un nou record pe circuitul de la Estoril. 2 minute și 1.84 de secunde a fost timpul în care Civic Type R a parcurs cei 4.2 kilometri ai circuitului din Portugalia.
La volanul Hot Hatch-ului nipon s-a aflat Tiago Monteiro, un pilot cu multă experiență acumulată în competițiile de turisme.
"Am venit aici cu scopul de a bate recordul pe tur stabilit de vechea generație Civic Type R. Trebuie să ai încredere în mașina pe care o pilotezi pentru a ataca virajele de pe Estoril, iar noul Type R este un model puternic, constant și capabil să inspire încredere", a declarat Tiago Monteiro.
Ultimul circuit al proiectului "Type R Challenge 2018" este cel de la Hugaroring, iar la volanul Hot Hatch-ului nipon îl vom vedea pe Jenson Button, fost campion în Formula 1.
da si masina mea e cea mai rapida dintre cele cu tractiune fat, cutie automata si motor pana in 1.6 vineri dupa-amiaza cand plec de la munca pe traseul serviciu-casa .. astora le-au murit laudatorii ..