BMW M2 Competition este disponibil în România: start de la 66.000 de euro
BMW M2 Competition poate fi comandat și pe piața din România. Modelul constructorului german are un preț de pornire de 66.045 de euro, iar sub capotă ascunde un motor de 3.0 litri capabil să ofere 410 CP. Clienții vor avea de ales între o cutie manuală cu șase trepte sau una automată cu dublu ambreiaj și șapte rapoarte.
În urmă cu doar câteva luni, BMW a prezentat noul M2 Competition. Acum, modelul constructorului german poate fi comandat și pe piața din România, prețul pornind de la 66.045 de euro cu TVA. Noul sportiv dezvoltat de producătorul bavarez promite o serie de modificări de design, dar și performanțe îmbunătățite.
BMW M2 Competition primește prize de aer mai mari, o grilă ceva mai generoasă, spoilere față și spate restilizate, dar și logo-ul M Competition în zona posterioară. Noul model produs de constructorul german poate fi acum comandat și în nuanțele Sunset Orange sau Hockenheim Silver.
Pragurile sunt inscripționate "M2 Competition", iar scaunele sport M sunt opționale și costă 1.537 de euro. Tot la interior, clienții vor găsi accesorii din fibră de carbon și o tapițerie din piele și Alcantara. Standard, M2 Competition va fi oferit cu faruri adaptive cu LED, asistent pentru faza lungă, sistem de navigație, senzori de parcare față și spate și pilot automat cu funcție de frânare. Pachetul Driving Assistant costă 533 de euro, camera video pentru mersul cu spatele este oferită pentru 410 euro, iar sistemul Speed Limit Info costă încă 328 de euro.
Sub capota lui BMW M2 Competition se află un motor derivat din cel folosit de nemți pe M3/M4. Unitatea de 3.0 litri cu șase cilindri produce 410 cai putere între 5.250 rpm și 7.000 rpm și 550 Nm între 2.350 rpm și 5.200 rpm. Standard, M2 Competition va fi disponibil cu o transmisie manuală cu șase trepte. Opțional, nemții pun la dispoziție o transmisie automată M cu dublu ambreiaj și Drivelogic cu șapte trepte (4.000 de euro). În cazul versiunii cu transmisie manuală, accelerația de la 0 la 100 km/h are loc în 4.4 secunde. Pentru varianta echipată cu transmisia automată, repriza 0-100 km/h se desfășoară în 4.2 secunde. Indiferent de transmisia aleasă, viteza maximă este limitată la 250 km/h.
MOTORIZĂRI (Date tehnice complete AICI) |
PREȚ (euro, TVA inclus) |
||
Motor | Putere (CP) |
Transmisie | |
3.0 litri, L6 | Benzină 410 CP |
Man6 Aut7 |
66.045 70.042 |
BMW spune că M2 Competition a primit un sistem DSC (Dynamic Stability Control) complet recalibrat. Prin dezactivarea acestuia, șoferii vor avea acces la modul MDM (M Dynamic Mode). Acesta din urmă promite setări speciale care au fost gândite pentru un plus de performanță. Sistemul de frânare standard este oferit cu discuri de 380 de mm pe față și 370 mm pe spate. Opțional, clienții pot alege sistemul de frânare M Sport (1.640 de euro). Acesta din urmă integrează discuri de 400 de mm pe față și 380 de mm pe spate. Mercedes-Benz încă nu a finalizat proiectul AMG A45, iar pentru moment, versiunea RS3 nu se mai află în configuratorul Audi.