Mazda anunță strategia pentru electrificare: viitorul motor Skyactiv-X va primi sisteme hibride
Noua gamă de motoare Skyactiv-X cu aprindere prin compresie va sta la baza viitoarelor modele hibride ale constructorului, pe lângă lansarea unui model electric în 2019.
Mazda este unul dintre puținii constructori care nu s-a implicat agresiv în dezvoltarea de modele hibride și electrice, însă japonezii pregătesc deja terenul în această direcție.
Oficialii mărcii au anunțat că noua gamă de motoare Skyactiv-X, care va fi lansată în 2019, va sta la baza viitoarelor modele hibride ale constructorului. "Skyactiv-X este un motor de bază important pentru adăugarea electrificării în gamă. Motorul de bază trebuie să fie în primul rând eficient, iar apoi vom fi capabili să adăugăm sisteme hibride", explică Masahiro Moro, CEO-ul Mazda al diviziei nord-americane.
Noua gamă de motoare Skyactiv-X iese în evidență prin aprinderea prin compresie. Noul sistem permite aprinderea prin aplicarea unei presiuni ridicate asupra amestecului de carburant și aer. Mazda susține că noua generație de motoare Skyactiv-X va fi capabilă să ofere cu 10 până la 30% mai mult cuplu pentru propulsoarele pe benzină, iar eficiența va crește cu 20 sau 30 de procente față de actualele motoare Skyactiv.
În paralel, Mazda intenționează să lanseze și mașini electrice. Japonezii s-au aliat deja cu Toyota pentru dezvoltarea unui model electric în 2019, urmând ca toate modelele să aibă versiuni electrice începând din 2035. "Inginerii noștri se vor bucura de o nouă provocare pentru a face un model electric care să fie un adevărat Mazda în privința performanței. Asta așteaptă clienții de la Mazda", a adăugat Moro.
Via Automotive News
@AM daca va uitati in pozele din articolele AM precedente vedeti ca motorul nu renunta la bujie.nu mai sustineti o tampenie.