Dacia continuă avansul spectaculos din Europa: înmatriculările au crescut cu 24% în noiembrie
Dacia a înregistrat o creștere de 24% a înmatriculărilor în Europa în luna noiembrie, mult peste media pieței de 5.9%. În primele 11 luni ale anului, brandul de la Mioveni a raportat peste 422.000 de unități înmatriculate.
Dacia are un final excelent de an pe piețele din Europa, acolo unde înregistrează creșteri consistente ale înmatriculărilor.
Pentru luna noiembrie, constructorul de la Mioveni a raportat 38.436 de unități înmatriculate în cele 28 de state ale Uniunii Europene, corespunzător unei creșteri de 24.3% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Prin urmare, cota de piață a brandului a ajuns la 3.2%, în creștere de la 2.7%.
De altfel, în noiembrie, Dacia a reușit să înmatriculeze mai multe mașini decât Nissan, partenerii din cadrul Alianței Renault-Nissan-Mitsubishi, în condițiile în care japonezii s-au oprit la pragul de 36.876 de unități după o scădere de aproape 5%.
În total, în primele 11 luni ale anului, Dacia a înmatriculat 422.657 în țările din UE, cu 12.3% mai mult decât în primele 11 luni ale anului precedent, iar cota de piață a ajuns astfel la 3%, în creștere de la 2.8%.
Creșterile consistente din ultimele luni sunt cu atât mai încurajatoare cu cât nouă generație Dacia Duster abia a fost lansată în Europa, astfel că este de așteptat ca parcursul de până acum să continue și chiar să se îmbunătățească și în perioada următoare.
Deloc surprinzător, Volkswagen este în continuare brandul cu cele mai multe înmatriculări în Europa în acest an și a depășit deja pragul de 1.5 milioane de unități. În mod ironic, Volkswagen este una dintre cele numai 6 mărci care au înregistrat scăderi de înmatriculări în acest an, însă germanii sunt foarte aproape de nivelul înregistrat anul trecut (-0.1%).
Volkswagen este urmat în clasament de Renault, cu puțin peste un milion de unități, în timp ce Ford a raportat peste 943.000 de unități și ocupa locul 3 în fața celor de la Peugeot (838.000 de unități) și Mercedes (798.000 de unități). În total, europenii au înmatriculat în acest an 14.047.460 de unități, în creștere cu 4.1% comparativ cu perioada similară din 2016.
Via ACEA