Cadou de 50 de ani: Producătorul IWC Schaffhausen a dezvoltat un ceas pentru aniversarea AMG

Publicat vineri, 09.06.2017 10:50 de Cornel Șocariciu

Când unul dintre partenerii tăi împlinește o vârstă frumoasă, cadoul trebuie să fie pe măsură. IWC Schaffhausen a pregătit 250 de ceasuri cu ocazia celor 50 de ani de AMG.

De-a lungul istoriei, constructorii auto au legat parteneriate extrem de interesante cu producătorii de ceasuri. În această ligă destul de restrânsă există un loc bine stabilit pentru IWC Schaffhausen și Mercedes-AMG.

Cele două companii colaborează din 2004, iar acum, cu ocazia celor 50 de ani de la înființarea AMG, elvețienii din Schaffhausen vin cu un ceas de mână special.

După cum probabil ați intuit, ceasul este o ediție limitată, iar elvețienii spun că va fi produs în doar 250 de exemplare. Prețul încă nu a fost anunțat, dar cele mai bune produse IWC treac de 100.000 de euro.

Un lucru care merită amintit este acela că produsul elvețienilor nu a fost conceput pentru a ieși în evidență. IWC a mizat pe simplitate și rafinament, iar acest lucru aduce un plus din partea celor care apreciază această artă. La baza ceasului dezvoltat pentru aniversarea de 50 de ani AMG stă un mecanism IWC 89361, carcasa ne reamintește de discurile de frână AMG, iar pe spate a fost gravată fraza: Tribute to One Man, One Engine.

5 dintre cele 250 de ceasuri produse de IWC vor ajunge la mâinile celor care au în plan achiziționarea unui AMG GT3 Edition 50.

  • vianu, vineri, 09.06.2017 11:09

    foarte simplu si elegant pentru un "sportiv" ma intreb ce diametru are...cam de dimensiunea lui Big Ben, de sa-l pot folosi drept coaster?

  • Unu, vineri, 09.06.2017 14:01

    Uite scorpion un ceas tare ! Nu ti-l iei si pe asta si pe urma sa il postezi pe net sa te lauzi cu el ? Ca doar ai bani nu e problema.....

  • zen, duminică, 11.06.2017 18:37

    AM Ati vrut sa scrieti ca au "construit, fabricat...." un ceas cu o tema...in cazul de fata AMG. De "dezvoltat" nu au dezvoltat nimic...acelasi mecanism, principiu de functionare....nicio imbunatatire,nimic nou sub soare.