Hyundai Kona, noul SUV al coreenilor, debutează oficial pe 13 iunie
Hyundai a anunțat că noul SUV Kona va fi prezentat oficial pe 13 iunie. Publicul larg va putea admira modelul în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt.
Constructorii auto mizează din ce în ce mai mult pe modele din segmentul SUV, iar cine nu aduce noutăți aici are de pierdut. Hyundai s-a aliniat acestui trend, iar Kona, cel mai nou produs al sud-coreenilor, debutează oficial pe 13 iunie. Anunțul a fost făcut prin intermediul unui teaser video.
Din păcate pentru constructorul asiatic, SUV-ul Kona a fost surprins de fani în timpul unor filmări în Europa. La nivel estetic, Kona trece de tiparele cu care eram obișnuiți de Hyundai și oferă linii noi, mult mai moderne și orientate către publicul tânăr.
Hyundai Kona integrează în zona frontală blocuri optice duble, grila trapezoidală pe care deja o cunoaștem și elemente din plastic de culoare neagră. După cum probabil deja știți, Hyundai Kona va miza pe arhitectura lui i20.
Până în acest moment nu avem informații cu privire la gama de motorizări, dar zvonurile spun că vom vedea unități de pe i20 și i30. Cu detalii finale și fotografii cu noul Hyundai Kona vom reveni pe 13 iunie.