Șeful diviziei Hyundai N Performance: „Tucson are tot ce-i trebuie pentru a deveni un SUV sportiv”
Albert Biermann, fostul șef al diviziei BMW M, actualmente omul care conduce Hyundai N performance, vede o extindere a gamei după lansarea lui i30N. Pe listă se află și un Hyundai Tucson de performanță.
Hyundai continuă să se joace cu răbdarea fanilor săi, care așteaptă deja de mai bine de doi ani lansarea primului produs al gamei de performanță N. Noul i30N este tot mai aproape, debutul său fiind programat în toamna acestui an. Până atunci, Hyundai continuă să întrețină atmosfera cu imagini teaser, filmulețe și informații despre o posibilă extindere a gamei N.
Informații confirmate chiar de Albert Biermann, șeful N Performance, în trecut omul care conducea destinul unei alte divizii de performanță: BMW M. Potrivit lui Biermann, i30N este doar primul model din gamă, urmând ca litera N să se regăsească pe caroseria mai multor model Hyundai. Următorii pe listă sunt i30 Coupe și viitoarea generație Veloster.
„În acest moment nu există nici o limitare. Am început cu segmentul C, vom continua cu varianta coupe, iar o parte din oamenii noștri lucrează la posibile versiuni N în segmentul B și în cel al SUV-urilor. Asta arată cât suntem de deschiși. Plăcerea de a conduce nu este limitată la dimensiunea mașinii sau la segmentul din care face parte. Poți crea mașini distractive în fiecare segment”.
Biermann a confirmat chiar că actualul Tucson are tot ce-i trebuie pentru a beneficia de o versiune N. La fel și SUV-ul de clasă mică Hyundai Kona.
„Dacă te uiți la Tucson vei vedea că este foarte relaxat și confortabil. Însă, pentru a putea avea o versiune N este nevoie de mai multă putere, de o transmisie nouă, de o caroserie coborâtă, de anvelope sportive și de o manevrabilitate superioară. Mașina este însă acolo și putem avea o bună oportunitate în acest segment al SUV-urilor. Avem o platformă bună pentru a face din Tucson un SUV sportiv”, a declarat Biermann.
Oficialul a privit și în viitor. El a recunoscut că Hyundai va fi nevoit să dezvolte soluții de propulsie alternativă pentru modelele diviziei N, întrucât și acestea trebuie să respecte normele de poluare.
„La un moment dat, în viitor, vom avea nevoie de un hibrid alimentat la priză pentru a ne supune normelor de poluare. Deci, probabil, acesta va fi următorul capitol al mașinilor noastre de performanță”.
via drive.com
Momentan e peste multe surate europene cu pretentii...mie chiar imi place masina asta , e una din cele mai reusite din multe pdv.