Ucenicii Volkswagen dau examen la Worthersee: o primă imagine teaser cu conceptul pregătit de nemți
Așa cum ne-am obișnuit, și în 2017 Volkswagen va prezenta un concept special în cadrul întâlnirii de la Worthersee.
Fanii Volkswagen din Europa au un numitor comun: Worthersee. Întâlnirea anuală din Austria este un prilej bun pentru ca producătorul german să etaleze concepte cu totul și cu totul speciale.
Așa cum ne-am obișnuit, și anul acesta Volkswagen va avea un prototip special în cadrul Worthersee. Conceptul a fost gândit de ucenicii Volkswagen. Cinci bărbați și femei cu vârste cuprinse între 18 și 23 de ani au lucrat pentru a da naștere acestui prototip.
Prima imagine teaser oficială adună toate cele 9 concepte prezentate până acum de Volkswagen în cadrul Worthersee. Cel de-al zecelea model care va fi prezentat anul acesta este acoprit de o husă și a fost pus în prim-plan. Exteriorul va folosi o serie de elemente de caroserie sportive, jante cu design nou și chiar și o vopsea specială. La interior, Eric Miguel Lehrach, purtătorul de cuvânt al echipei, spune că scaunele vor putea fi controlate prin intermediul unei aplicații.
În 2017 se împlinesc 36 de ani de Worthersee și 10 ani consecutivi de când Volkswagen s-a implicat în mod direct și aduce concepte speciale. Așa cum probabil știți, Audi, Skoda și Seat nu vor lipsi de la întrunirea din Austria.
un golf taiat cu fierastraul?