Skoda Karoq ar putea primi o versiune RS de 300 de cai putere, dar și o variantă hibridă
Skoda analizează deja posibilitatea lansării unei versiuni RS pentru noul SUV Karoq datorită solicitărilor venite din partea clienților și nu exclude nici o variantă hibridă pentru noul model.
Skoda are speranțe mari de la noul SUV Karoq pe care l-a prezentat joi seară în cadrul unui eveniment special și se gândește deja la o extindere agresivă a gamei de versiuni.
Principala preocupare este posibilitatea dezvoltării unei versiuni spotive RS, ca urmare a faptului că există deja un interes în acest sens. "Avem feedback din partea clienților clienților noștri și există cerere pentru un SUV cu logo-ul RS. Investigăm, dar nu am luat încă o decizie finală. Dar ar putea exista măcar o discuție serioasă despre asta", spune Bernhard Maier, șeful Skoda.
În cazul apariției unei versiuni Skoda Karoq RS, aceasta va prelua cel mai probabil motorul cu 4 cilindri de 300 de cai putere disponibil pe Seat Ateca Cupra, care ar deveni de altfel și principalul rival.
În paralel, Skoda va analiza inclusiv posibilitatea de a lansa o versiune hibridă pentru noul Karoq. De altfel, cehii au confirmat anterior că primul model hibrid din istoria mărcii va fi Superb, lansarea fiind programată deja pentru 2019. "Platforma MQB este pregătită pentru asta, dar nu am luat nicio decizie. Până când vom lansa versiunea plug-in hybrid a lui Superb vom avea suficiente oportunități pentru a verifica dacă acest model este pregătit pentru piață la vremea respectivă", a adăugat Maier.
Pe lângă posibilele Karoq RS și Karoq hibrid, Skoda pregătește și versiuni Sportline și Scout pentru noul SUV.
Via Autocar, AutoExpress
Pe cand un Karoq electric cu 500 de km autonomie...L-as cumpara ASTAZI daca ar avea si tractiune 4x4....