Alpine confirmă lansarea primului său model la Salonul de la Geneva și publică noi imagini cu sportiva
Organizatorii salonului Auto de la Geneva au confirmat prezența brandului Alpine pe lista expozanților. Standul nu va fi departe de cel al părintelui Renault și va găzdui debutul mondial al primului model de serie de după renașterea oficială a brandului.
Renault pavează încet, dar sigur drumul brandului Alpine către primii săi clienți. Constructorul francez va debuta primul model de serie Alpine cu ocazia Salonului Auto de la Geneva, programat la începutul lunii martie. Alpine și-a rezervat un stand, vizibil chiar pe site-ul organizatorilor, nu departe de cel al părintelui Renault.
Cel mai important salon european al începutului de an ar urma să bifeze debutul versiunii de producție a conceptului A120. Publicul a primit foarte bine informația lansării pe piață, iar clienții din 12 țări europene s-au înghesuit deja să rezerve primele 1955 de exemplare care vor ieși de pe linia de producție și care vor fi grupate sub ediția specială Premier Edition.
Pentru a putea rezerva exemplarele Alpine Premiere Edition, clienții trebuiau să descarce o aplicație de pe site-ul companiei și să achite o taxă de rezervare de 2000 de euro. Prețul final este estimat între 55.000 și 60.000 de euro.
Datele tehnice ale noului coupe menit să fure din clienții lui Porsche 718 Cayman nu sunt cunoscute. Renault a preferat să ne spună doar că accelerația de la 0 la 100 de km/h se va realiza în 4.5 secunde.
În aceste condiții putem să presupunem că puterea totală se va încadra între 250 și 300 de cai putere, storși dintr-un motor nou, de 1.8 litri, derivat din unitatea de 1.6 litri a actualului Renault Clio RS.
Cele mai noi fotografii publicate de constructorul francez dezvăluie caroseria coupe-ului. Asemeni șasiului, și caroseria va fi construită tot din aluminiu pentru a asigura o masă totală cât mai redusă. Totul va fi sudat cu ajutorul unei tehnici pe care o folosește și Aston Martin.
via autocar
Foarte interesant. Ce doresc sa comentez este legat de puterea banuita a motorului. A110 avea undeva la 750 de kile. Masina noua cu siguranta va avea mai mult ca trebuie siguranta, lux, spatiu si alte prostii. Daca se vor incadra in 900 de kile, la tehnologia trenului de rurare, etajarea cutiei, cuplu de la turbo, eu zic ca 200 de cai sunt suficienti sa atinga suta. Va depinde de greutate. Oricum in afara de lotus si 4c, alte masini in categoria asta de greutate mai rar, deci va fi un model interesant. Sunt curios cat de mult vor pune accent pe performanta si cat de mult pe creature confort. Vom vedea :D