Seria BMW Art Car ajunge la episodul 19: artistul John Baldessari mizează pe minimalism pe un M6 GTLM
Un BMW M6 de competiție a fost transformat de artistul contemporan Jhn Baldessari într-o operă de artă minimalistă. Mașina este al 19-lea exponat din cea mai cunoscută serie artistică cu subiect auto: BMW Art Car.
Una dintre cele mai interesante serii artistice dezvoltate de un constructor auto mondial ajunge astăzi la un nou episod. BMW Art Car, o colecție de mașini de serie sau de competiție pe care unii dintre cei mai cunoscuți artiști și desigeri din ultimii 40 de ani și-au pus amprenta estetică, ajunge la al 19-lea său exponat: un BMW M6 GTLM reinterpretat estetic de John Baldessari, unul dintre cei mai cunoscuți artiști conceptuali contemporani.
Mașina pictată de John Baldessari se alătură unei serii începute în 1975 și din care fac parte nume cu ecou ale zonei de creație, precum Andy Warhol, Roy Lichtenstein Frank Stella sau David Hockney. Primul BMW Art Car a fost desenat la dorința pilotului și colecționarului francez Herve Poulain, care a dori să transforme exemplarul BMW 3.0 CSL cu care urma să participe în Cursa de 24 de ore de la Le Mans într-o "pânză pe roți". Artistul care și-a pus amprenta pe mașina a fost Alexander Calder, rezultatul final al operațiunii fiind aclamat la scenă deschisă de publicul aflat în tribunele Le Mans în 1975.
Un BMW Art Car minimalist
Mașina desenată de John Baldessari, a 19-a din serie, este regândită în stil minimalist contemporan, cu câteva elemente estetice conceptuale construite pentru a sublinia caracterul tridimensional al "pânzei de lucru".
"Toate ideile mi-au venit dintr-o dată. De exemplu, punctul roşu de pe acoperiş, astfel încât să-l poţi vedea de sus, cuvântul "FAST" pe o parte şi o imagine a maşinii pe cealaltă parte. Îmi place ambiguitatea de a avea două dimensiuni şi trei dimensiuni în acelaşi timp. Considerând automobilul ca un simbol al vieţii contemporane, conceptul meu s-a transformat într-o satiră jucăuşă, dar evidenţiază şi unele dintre ideile emblematice pe care le folosesc. Aşa că puteţi spune, BMW Art Car este, fără îndoială, o creaţie Baldessari tipică şi cea mai rapidă capodoperă pe care am creat-o vreodată!", a declarat artistul american de 85 de ani.
Celelalte elemente estetice gândite de Baldessari sunt punctele roșu și verde din partea frontală, acestea fiind completate de un triunghi galben central care se prelungește pe capotă.
Mașina lui Baldessari, din atelier pe circuit
Mașina desenată de Baldessari va putea fi văzută de fanii BMW în premieră pe circuitul de la Daytona, în cursa de 24 de ore care va avea loc la sfârșitul lunii ianuarie 2017. "Este o mare onoare pentru noi să prezentăm al 19-lea BMW Art Car pe circuit şi mai ales să-l aducem la un eveniment cu aşa tradiţie bogat precum cele 24 de ore de la Daytona. Designul acestui BMW M6 GTLM este absolut unic. Vom face totul pentru a fi siguri că această capodoperă mobilă va reuşi nu doar un impact vizual, ci va fi şi de succes pe circuit", a declarat Jens Marquardt, directorul diviziei BMW Motorsport.
Minimalist? Așa se numește când nu faci nimic? Nici Bmw Art Car nu mai este ce a fost!