Ford Ecosport facelift este aici: SUV-ul care va fi produs şi la Craiova a debutat pe piaţa americană
Ford Ecosport a primit un facelift cu o grilă uşor înălţată şi o formă mai angulară a blocurilor optice faţă, iar pe piaţa americană va fi disponibil cu motoare de 1.0 şi 2.0 litri, Sync 3 şi sistem audio Bang & Olufsen.
Ford Ecosport este noul model care va fi produs la fabrica de la Craiova a constructorului american începând cu toamna anului 2017 pentru a fi exportat în Europa, iar micul SUV a primit acum un facelift care a fost prezentat cu ocazia Salonului Auto de la Los Angeles.
Chiar dacă versiunea disponibilă pe piaţa americană va fi importată de la fabrica din India, noutăţile de design ale faceliftului vor fi preluate aproape în totalitate şi pe modelul care va fi produs la Craiova. Principala noutate este o uşoară înălţare a grilei până la nivelul blocurilor optice, care au căpătat de asemenea o formă mai angulară. Această modificare a determinat şi mutarea logo-ului Ford în mijlocul grilei, însă restul designului a rămas aproape neschimbat comparativ cu actuala generaţie.
La interior se remarcă ecranul cu diagonală de 8 inch poziţionat deasupra planşei de bord, iar tehnologia este prezentă prin sistemul Sync 3 şi compatibilitatea cu Apple CarPlay şi Android Auto. De asemenea, Ford a implementat un sistem audio Bang & Olufsen cu 10 difuzoare şi o putere totală de 675 W. Conectivitatea cu dispozitivele electronice este de asemenea aisgurată prin două porturi USB cu fast-charging, două prize de 12 V şi una de 110 V amplasată în spatele consolei centrale.
În schimb, producătorul american a fost zgârcit în privinţa specificaţiilor tehnice. Ştim că, cel puţin pe piaţa din Statele Unite, Ford Ecosport facelift va fi disponibil cu un motor cu 3 cilindri de 1.0 litri şi o unitate cu 4 cilindri de 2.0 litri, însă puterea acestora nu a fost încă dezvăluită. Ambele beneficiază de cutie de viteze automată cu 6 trepte, însă dacă vrei tracţiune integrală trebuie să alegi versiunea cu motor de 2.0 litri.
Ford Ecosport va apărea în showroom-urile ameericane în prima parte a anului 2018 şi va deveni astfel un model global, după lansarea iniţială în America de Sud în 2003. Pe lângă India, Ecosport mai este produs şi în China, Thailanda, Rusia şi Brazilia.
Via Ford
arata putin mai bine dupa aceasta actualizare, dar tot nu se ridica la nivelul lui captur, 2008 sau juke din pct de vedere al designului. la cat de mici par in raport cu caroseria, va vine sa credeti ca jantele sant pe 17 ?