Tesla face pasul decisiv către prima mașină autonomă: toate modelele sale primesc un pachet hardware care le va permite să se conducă singure din 2017

Publicat joi, 20.10.2016 11:27 de Bogdan Mirică

Tesla a anunțat că toate mașinile produse de acum înainte vor fi echipate cu un pachet tehnologic capabil să le permită rularea autonomă în 2017.

După ce a creat vâlvă în industria auto cu anunțul unei premiere importante la mijlocul lui octombrie, Tesla a dezamăgit puțin audiența care se aștepta la detaliile finale ale viitorului Model 3.

În loc de lansarea celui mai accesibil model din gamă, Tesla ne-a pregătit un nou set de promisiuni controversate pentru rularea complet autonomă. Elon Musk, fondatorul companiei, a declarat în cadrul conferinței oficiale că începând de astăzi toate modelele din gamă vor fi echipate cu tehnologia necesară unei rulări autonome.

Este încă un pas important către încercarea de a fi primul constructor din lume care introduce o mașină capabilă să se conducă singură.

Ce conține noul pachet tehnologic

Tesla a susținut că Model S și Model X deja se produc împreună cu pachetul hardware necesar, un pachet care include opt camere, 12 senzori noi, un radar și o putere de procesare cu 40% mai bună. Tot acest pachet costă 8000 de dolari și va putea asigura vizualizarea drumului la un unghi de 360 de grade, pe o distanță de 250 de metri.

Radarul instalat de Tesla nu va fi unul de tip Lidar, așa cum au anunțat că vor folosi toți marii constructori mondiali. Americanii au ales un alt tip de radar, care se bazează pe o undă redundantă și se presupune că ar urma să ”vadă” prin ceață, ploaie, praf sau ninsoare.

Pachetul de 8000 de dolari nu va putea fi instalat și pe modelele Tesla mai vechi, însă acelea vor păstra funcția Autopilot, care va primi constant îmbunătățiri.

Promisiunile lui Musk

Cât privește sincronizarea acestor componente pentru rularea autonomă, Musk nu se mai hazardează în afirmații, preferând să anunțe că softul este în lucru și este testat intens. Asta nu înseamnă că Musk a scăpat de febra promisiunilor vizionare. El susține că la finalul lui 2017, un automobil Tesla va putea fi capabil să parcurgă distanța de la New York la Los Angeles, adică de pe o coastă pe cealaltă a Americii, fără ca șoferul să atingă volanul. Ceilalți constructori auto au anunțat că o astfel de funcție ar putea fi posibilă abia în intervalul 2019-2021.

Există însă și un compromis. Cei care își vor cumpăra noile Tesla nu vor mai avea acces la o mulțime de sisteme de siguranță activă. Cel puțin până în luna decembrie, când Musk susține că noile versiuni vor redobândi capacitatea de a atenționa șoferul în cazul unei coliziuni, de a frâna automat, de a păstra banda de mers și de a menține viteza și distanța constante atunci când vă aflați pe autostradă (pilotul automat adaptiv).

Concluzie

Cu alte cuvinte, cei care își cumpără un Tesla începând de azi, vor avea mai puține sisteme de siguranță până în decembrie. Însă, începând cu 2017 se vor putea bucura de posibilitatea rulării complet autonome. Un compromis echitabil, crede firma americană.

  • unckle, joi, 20.10.2016 12:17

    Acum sa vedem daca EuroNCAP sunt baieti destepti si se gandesc ei cum sa faca astfel incat sa dezvolte o metoda de testare a masinilor autonome. Ei cred ca ar fi cei mai in masura sa o faca si ar avea si credibilitatea necesara pentru sustinerea rezultatelor (la inceput vor fi probleme, si producatorii nu o sa fie foarte fericiti)