Prețuri accesibile pentru noul Renault Clio facelift în România: start de la 10.700 de euro

Publicat miercuri, 27.07.2016 13:43 de Bogdan Mirică

Renault a anunțat prețurile pentru noul Clio facelift în România. Mașina va putea fi comandată din august și pleacă de la 10.700 de euro.

Lansat pentru prima dată în anul 2013, Renault Clio a dat startul unei schimbări radicale de design. Asta s-a văzut și în vânzări, care au crescut de la an la an. Chiar și în România, Clio a fost un succes în segment, reușind să depășească eternul rival Volkswagen Polo, în prima jumătate a acestui an.

Pentru a menține treaz interesul publicului și în perioada următoare, Clio a primit un facelift în această vară. Modificările s-au aplicat întregii game, inclusiv pe versiunile sportive RS și RS Trophy.

Chiar dacă la nivel estetic modificările nu sunt majore, Clio vine cu un look ceva mai agresiv, cu semnătura LED sub forma literei C, cu stopuri pe fundal negru, cu noi tipuri de jante și cu 30 de posibilități de personalizare.

Principalele noutăți se află la interior, acolo unde calitatea materialelor a crescut, posibilitățile de personalizare s-au înmulțit și ele, iar nivelul de tehnologie este acum superior celui de pe vechiul Clio. Clienții vor putea opta pentru trei sisteme multimedia, în funcție de posibilitățile lor financiare: R&Go, MediaNav (similar cu cel de pe modelele Dacia) și R-Link. Melomanii vor avea la dispoziție și primul sistem audio Bose din segment, echipat cu șapte difuzoare.

Noul Clio este disponibil cu 11 combinații de motoare și transmisii, însă cele mai importante sunt vârfurile de gamă. Renault a decis să ofere agregate mai puternice, iar noul Clio s-a ales cu un diesel de 1.5 litri și 110 cai putere și cu un motor pe benzină 1.2 TCe de 120 de cai putere. Își face loc în gamă și o cutie automată EDC cu dublu ambreiaj și șapte rapoarte.

Noul Renault Clio facelift

Motorizări Nivel de echipare
Life Zen Intens GT Line RS RS Trophy
Benzină
SCe 75 CP 10.700 11.500
TCe 90 CP 11.400 12.350 13.550
TCe 120 CP 14.200 14.700
TCe 120 CP + EDC 14.350 15.550 16.050
RS 200 CP + EDC 22.200
RS Trophy 220 CP + EDC 24.550
Diesel
dCi 75 CP 12.550 13.550
dCi 90 CP 14.000 15.200 15.700
dCi 90 CP + EDC 15.350 16.550 17.050
dCi 110 CP 15.850 16.350

Echiparea începe cu nivelul Life, urmat de Zen, Intens și noul GT Line. Nivelul de bază include aer condiționat, airbaguri laterale și frontale, cruise control, card de acces și demaraj, jante de oțel de 15 inch, lumini diurne LED, limitator de viteză, radio cu MP3, Buetooth, scaun șofer reglabil pe înălțime și asistență la plecarea din rampă.

Prețurile pornesc de la 10.700 de euro cu TVA inclus pentru versiunea de bază, cu motor pe benzină de 75 de cai putere, transmisie manuală și echipare Life. Cel mai ieftin diesel, cel de 75 de cai putere, costă 12.550 de euro în echiparea de bază Life. Pentru cei care își doresc sportivitate, Clio RS pleacă de la 22.200 de euro, iar Clio RS Trophy de la 24.550 de euro.

NOUL RENAULT CLIO FACELIFT vs. concurența directă

MODEL/VERSIUNE PUTERE
(CP) 
CONSUM MIXT
(l/100 km) 
ACCELERAŢIE 0-100
(secunde) 
PREŢ DE LISTĂ*
(Euro, cu TVA) 
RENAULT Clio
0.9 TCe Life 
90 4.7 12.2 11.400
FORD Fiesta
1.0 Ecoboost Trend
100 4.3 11.2 13.050
HYUNDAI i20
1.2 Comfort
84 5.1 13.1 12.784
Suzuki Swift
1.2 GA
94 5 12.3 10.000
OPEL Corsa
1.4 Selection
90 5.2 13.2 11.370
PEUGEOT 208
1.2 PureTech Acces
84 4.5 12.2 11.516
SEAT Ibiza
1.6 TSi Reference
90 4.9 10.7 12.046
Skoda Fabia
1.2. TSI Ambition 
90 4.7 10.9 12.385
Toyota Yaris
1.3 Terra Start
99 4.9 11.7 13.557
VOLKSWAGEN Polo
1.2 TSI Comfortline 
90 4.7 10.8 13.284
*preţuri de listă, fără oferte de sezon şi promoţii 
  • Florian.Anghelescu, joi, 28.07.2016 11:31

    Renault clio este un vel de low-cost pe langa VW Polo a carui calitate interioara este apropiata de cea premium dintr-un Passat . Performantele sunt slabe fata de un 1.8 TSI.