Tesla vrea să domine industria auto: urmează SUV compact şi pick-up electrice, camioane autonome şi serviciu de car-sharing
Tesla Motors a anunţat planuri ambiţioase pentru următorii 10 ani, în care vrea să lanseze un SUV compact şi un pick-up electrice, camioane autonome şi un serviciu de car-sharing prin care proprietarii de maşini să câştige bani.
Tesla Motors este la mai bine de un an distanţă de lansarea oficială a lui Model 3 pe piaţa americană, iar în prezent există incertitudini cu privire la respectarea planului de producţie, însă acest lucru nu îl împiedică pe Elon Musk sa anunţe deja obiective ambiţioase pentru următorul deceniu.
Astfel, Tesla Motors intenţionează să acopere şi alte segmente importante din industria auto, iar primele pe listă sunt un SUV compact şi un pick-up. "În prezent, Tesla acoperă două segmente relativ mici de sedanuri şi SUV-uri premium. Cu Model 3, un viitor SUV compact şi un nou tip de pick-up intenţionăm să acoperim cea mai mare parte a pieţei. Este puţin probabil ca un vehicul mai ieftin decât Model 3 să fie necesar", afirmă Musk într-un post de pe blog-ul Tesla.
Camioane electrice autonome în 2018
Pe de altă parte, Musk vrea să aducă Tesla şi în domeniul transportului de mărfuri prin lansarea unui camion autonom electric. Chiar dacă un astfel de vehicul necesită o dezvoltare îndelungată, mai ales pentru un producător fără experienţă în acest segment, Musk susţine că acest model de camion electric autonom va fi prezentat chiar anul viitor.
"Mai este nevoie de două tipuri de vehicule electrice: camioane şi un sistem de transport urban cu densitate mare. Ambele sunt în stadii timpurii de dezvoltare la Tesla şi ar trebui să fie dezvăluite anul viitor. Credem că Tesla Semi va oferi o reducere substanţială de costuri pentru transporturile de mărfuri", adăugă Musk.
Cum să câştigi bani cu propria maşină
Nu în ultimul rând, Musk afirmă că orice proprietar Tesla va putea câştiga bani prin participarea unui program de car sharing, care va permite oricărui şofer să închirieze o maşină pentru a se deplasa în oraş.
"Vei putea să incluzi maşina în programul de car sharing prin apăsarea unui buton în aplicaţia de pe telefon pentru a genera venituri când eşti plecat în vacanţă sau la muncă. Acest lucru va duce la scăderea dramatică a costurilor de proprietate până în punctul în care oricine îşi va permite o Tesla", a mai precizat el.
Via Tesla
Interesant. Nu duc lipsă de idei. Cu cât mai repede le vor transpune în practică, cu atât mai mari șansele de a deveni trendsetters.