Procedura completă pentru recuperarea taxei auto: descarcă cererea şi află cum îţi poţi lua banii înapoi chiar dacă nu mai ai chitanţa

Publicat miercuri, 13.04.2016 11:11 de Daniel Popescu

ANAF a publicat ghidul complet al recuperării taxei auto din perioada 2007-2013. Restituirea taxei se va face pe parcursul a cinci ani şi este posibilă chiar dacă nu mai ai chitanţa care să ateste plata.

La jumătatea lunii martie, ordonanţa care prevede că toţi proprietarii de maşini care au plătit taxa de poluare între 1 ianuarie 2007 şi 1 martie 2013 îşi pot primi banii înapoi a fost publicată în Monitorul Oficial. Iată însă că autorităţile au avut nevoie de aproape o lună pentru a publica şi normele de aplicare, care explică exact procedura pe care trebuie să o urmezi pentru a-ţi recupera banii.

Astfel, începând din 12 aprilie şi până cel târziu în 31 decembrie 2020, poţi solicita restituirea taxei auto prin completarea unei cereri care să includă şi contul bancar în care vrei să primeşti banii. Cererea trebuie predată personal sau prin poştă cu confirmare de primire la Agenţia Naţionala de Administrare Fiscală (ANAF) împreună cu chitanţa care atestă plata taxei auto, o copie după actul de identitate, o copie după cartea de identitate a vehiculului şi o copie după certificatul de înmatriculare. Dacă predarea cerereii se face personal, ultimele trei documente trebuie prezentate şi în original.

În cazul în care nu mai ai chitanţa care demonstreze plata taxei auto, ANAF va cauta în baza de date informaţiile existente despre vehicul, pentru a afla dacă s-a plătit o taxă de poluare care face obiectul restituirii banilor.

Instituţia îţi va oferi un răspuns la solicitare în termen de 45 de zile, banii vor fi restituiţi în tranşe de câte 20% pe parcursul a 5 ani, iar la suma plătită se adaugă şi dobânzi calculate în funcţie de indicele preţurilor de consum calculat de Institutul Naţional de Statistică. Totuşi, este important de precizat că, dacă ai datorii la ANAF, acestea vor fi acoperite automat din suma pe care trebuie să o primeşti pentru taxa auto.

Nu în ultimul rând, ANAF îţi poate solicita documente suplimentare pentru aprobarea cererii, iar acestea trebuie trimise în cel mult 60 de zile, întrucât în caz contrar cererea de restituire va fi respinsă.

▶ Descarcă de aici cererea pentru restituirea taxei auto (PDF)
▶ Descarcă de aici procedura completă de restituire a taxei auto (PDF)

  • user, miercuri, 13.04.2016 11:50

    Daca am platit taxa (in 2008) dar am vandut masina intre timp, mai am dreptul sa cer restituirea acesteia?

  • Bogdan, miercuri, 13.04.2016 13:19

    Si eu am aceeasi situatie si sunt curios de raspuns.

  • CGI, miercuri, 13.04.2016 16:02

    @user;@Bogdan: Da, daca mai aveti documentele necesare, care demonstreaza ca ati fost posesorul autoturismului si platitorul taxei.

  • Bogdan, miercuri, 13.04.2016 16:37

    Am si chitanta ca am platit-o am si actele ca a fost masina mea .

  • CGI, miercuri, 13.04.2016 16:59

    In acest caz folositi-va dreptul de a pretinde restituirea conform ordonantei de urgenta. Succes.

  • Victor, miercuri, 13.04.2016 17:02

    Putin ciudata recuperarea. Cumpar o masina fabricatie minim 2008 de la persoana X. Merg cu ea, toate bune, la un moment dat vreau sa o vand, cer o suma pe ea si ma trezesc ca propietarul X a recuperat taxa intre timp. Nu prea e corect. :)

  • mihai, miercuri, 13.04.2016 18:22

    ai dreptate victor persoana X a adus masina din germania pentru 2000 de euro sa zicem,persoana X tia vanduto pe 3500 ,iar acum tot el vrea si banii pe taxa......

  • CGI, miercuri, 13.04.2016 19:15

    @Viktor: Desigur, la fel cum nici faptul ca statul a taxat cetatenii in cauza.

  • minimi, miercuri, 13.04.2016 20:33

    e aiurea rau legea asta! in mod normal, ar trebui sa poata recupera taxa proprietarul nou, nu cel care a platito la vremea respectiva daca am cumparat o masina, si taxa a fost platita si nerecuperata, cine poate recupera taxa? de ex eu am cumparat masina cu 7000 de euro, cu taxa platita sa nu mai umblu cu toate hartiile si dosarele peste tot, iar una identica cu taxa neplatita era 6300 (taxa era de 630 de euro). Daca peste ceva timp, vreau sa vand masina, iar fostul proprietar recupereaza taxa?

  • th, joi, 14.04.2016 00:48

    adica tot oamenii trebe sa recupereze?? de ce ?? statul nu stie cine a platit?? ce magarie

  • ionut, joi, 14.04.2016 08:36

    Ce se intampla cu ani 2014-2016. Daca recunosc ca a fost ilegala taxa auto , atunci de ce nu o scot si pentru masinile ce urmeaza a fi inmatriculate.

  • Cristi, joi, 14.04.2016 09:38

    Daca am platit taxa in 2007 si o recuperez, si vrea sa vand masina acum, se mai plateste Timbrul de mediu ? Ptr ca daca se plateste e mai scump Timbrul decat a fost taxa de poluare in 2007 si practic scade valoarea de vanzare.

  • ilie, joi, 14.04.2016 11:27

    am luat masina in iulie 2007 .da am luato in leasing.intre timp am terminat ratele si masina am trecuto pe numele meu.masina inca o mai am.am dreptul sa cer taxa de poluare?

  • gabi, joi, 14.04.2016 19:42

    Ca sa poti solicita restituirea trebuie sa fii si acum proprietarul acelei masini...scrie clar copii dupa actele masinii si in originalele.Deci??????cati mai suntem proprietarii acelei masini?

  • gogu, joi, 14.04.2016 21:32

    Ne bucuram ca recuperam taxa auto, dar cum? Am cumparat o masina si am fost obligati sa platim aceasta taxa pentru a circula, am platit toata suma odata, nu in transe pe 5ani, si atunci de ce ne bucuram? Nu. Trebuie sa primim toti bani odata, cum am platit, sau, statul sa plateasca dobanda, cum plateste la bancile unde se imprumuta. Deci Statul Roman ne fura cu banii nostri.

  • VIP, joi, 14.04.2016 21:33

    statul cel mai mare hot ! au luat toata suma la inmatricularea masinii, si acum o returneaza in 5 ani, ca sa nu intelegi nimic din ei ! sa se aleaga praful de ei !

  • dorina, vineri, 15.04.2016 12:25

    Buna.Si pt masinile care au fost inmatriculate in 10.2006 platindu-se vama cum se procedeaza?Eu daca platesc taxa acum sa o trec pe alt nume mai primesc taxa inapoi? nu am inteles faza cu 2007-2013 .

  • Petre, duminică, 17.04.2016 17:44

    Am cumparat masina ,am platit taxa de poluare,intre timp am vindut-o iar cumparatorul nu a platit taxa din nou,iar eu nu pot recupera banii pentru-ca nu mai am actele in original pe care trebuie sa le prezint odata cu copiile. Este vreo sansa sa-i recuperez ?

  • Gogu, duminică, 17.04.2016 19:24

    Ba,aveti grija daca mergeti la munte sau in orice parte ca drumurile sunt pline de ,,organe''(garcea').Au o foame acum inainte de paste,de va trag pe dreapta chiar daca nu ai comis nimic.Iti da la mustuc :) sa sufli,apoi interpreteaza orice numai sa te arda.Mare atentie la organ!

  • Marian, luni, 18.04.2016 09:27

    Eu am platit anul trecut taxa ce fac ??

  • Text eronat, luni, 18.04.2016 12:20

    Text eronat! Se poate recupera taxa auto platita intre 1 ianuarie 2007 si 15 Martie 2013. PS: Ca jurnalist/editor ma astept sa citesti din scoarta in scoarca textul legii si sa publici informatii 100% corecte. PS2: nu esti singurul, pe alte site-uri tot asa este prezentat (poate inca se copiaza tema ca'n liceu) :)))

  • Crs, luni, 18.04.2016 14:46

    E normal sa NU poti recupera taxa auto daca ai vandut masina. Atunci cand ai vandut-o te-ai folosit de faptul ca avea taxa platita pt a obtine un pret mai mare iar acum noul proprietar poate avea surpriza ca alcineva a recuperat taxa pentru propia lui masina. Trebuie sa ne obisnuim sa nu mai catalogam legile ca fiind proaste doar prin simplul fapt ca nu ne avantajeaza personal.

  • CGI, luni, 18.04.2016 20:41

    http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_43093/Restituirea-taxei-auto-Dac%C4%83-ai-pl%C4%83tit-taxa-acum-mai-mult-de-cinci-ani-mai-po%C5%A3i-cere-banii-%C3%AEnapoi.html

  • Nick, marţi, 19.04.2016 07:05

    S-a spus clar. Nu pot primi taxa decat cei care inca mai sunt proprietarii acelor auto. Sunt aproximativ 500.000 de auto vandute pentru care nu se va mai restitui taxa.

  • Matrix, miercuri, 18.05.2016 09:23

    Pentru toti "nedumeritii", care au cumparat masini cu taxa platita: Daca ai cumparat o masina cu taxa achitata, apoi ai folosit-o si cand ai vrut s-o vinzi ai avut surpriza sa aflii ca i-a fost recuperata taxa, n-ai decat sa te oftici cat vrei, pentru ca acea taxa a fost recuperata de cel care a platit-o, deci este dreptul sau s-o recupereze. Tu ai avut de castigat atunci cand ai cumparat-o, pentru ca n-ai mai platit respectiva taxa. De ce nu ti-ai cumparat o masina la care sa-i platesti tu taxa si apoi s-o recuperezi ? Pai vedeti ce parsiv e omul, vrea sa plateasca altul si el doar sa beneficieze.

  • Cristi, duminică, 29.05.2016 23:11

    Serios??? pai tu care ai platit taxa, ai vandut masina cu taxa platita si nerecuperata, la un pret mult mai mare decat daca ar fi trebuit sa se plateasca taxa..ti ai luat banii pe masina si acum faci o Magarie, omul de buna credinta care ti a cumparat masina la pret de masina inmatriculata cu taxa platita se trezeste..ca de fapt la masina lui se plateste taxa daca o vinde, si trebuie sa o dea pe doi lei....pt ca tui ti ai luat o data taxa in pretul de vanzare al masinii si o data acuma. si va mirati ca fura statul,...ca nimeni nu si a vandut masina inmatriculata la pret de masina neinmatriculata Deci unde este corctitudinea daca tot pozam in oameni corecti? P.S. Vezi pret la o masina care se plateste taxa si pret la aceeasi masina care o are platita...este o diferenta acolo.

  • ana, miercuri, 19.10.2016 14:30

    daca eu am platit toti banii odata,de ce ii recuperez in 5 ani????????statul nu a perceput taxa in rate...hoti...

  • Clara Royd, joi, 22.12.2016 18:53

    Bună, O vrajă de fugă bun să mă ajute să aducă soțul meu înapoi !!! Numele meu este doamna Clara Royd sunt din Statele Unite ale Americii, soțul meu a plecat acasă timp de 3 ani și jumătate de Dubai pentru o vacanță, a însemnat un tânăr și a fost încântat de această doamnă, soțul meu refuză să se întoarcă din nou acasă cu 2 copii lăsați în urmă am plâns toată ziua caută ajutor. Am fost citit o revistă când mă împiedic pe o pagină cu titlul "Mare caster vraja iroko spiritual" .. L-am contactat să mă ajute să mă întorc soțul meu la mine și să nu-mi să vă faceți griji cu privire la aceasta că zeii se vor lupta pentru mine .. el mi-a spus la mijlocul lui noapte când toate spiritele treaz, el va arunca vraja pentru mine și soțul meu se adună împreună și a făcut-o în mai puțin de 4 zile pe care le folosesc pentru a contacta acest om soțul meu sa întors spre mine și a început să-și verse lacrimi de reuniune că eu ar trebui să-l iert, eu sunt atât de fericit pentru ceea ce a făcut această vrajă de fugă mare pentru mine și husband..You mea poate contacta Iroko Marii vraja spirituala turnare oricare din această chestiune; (1) În cazul în care doriți ex-vă înapoi. (2), dacă aveți întotdeauna vise rele. (3) Doriți să fie promovat în biroul tău. (4) Face femei / bărbați pentru a rula după tine. (5) În cazul în care doriți un copil / sarcină vraja (6) Vrei să fii bogat. (7) Vrei să aibă soțul / soția ta să fie al tău pentru totdeauna. (8) În cazul în care aveți nevoie de asistență financiară. (9) Oprire Divorțul (10) vindeca tot felul de boli / boli (11) câștigător la loterie (12) Cure pentru HIV / SIDA (13) Cure pentru herpes si orice alte boli cu transmitere sexuală (14) Ai fost scammed înainte și trebuie să recupereze toate de dolari / bani ai pierdut ??? evazioniștii .. CONTACT Sea Iroko, care a ajutat prietenul meu STEVEN BRINKS RECUPERAREA DIN SUA BACK suma de $ 283,000.00 DE DOLARI ONLINE a pierdut la escroci. Contactati acest mare om astăzi pentru a vedea o soluție durabilă la problemele tale: E-mail: [email protected]

  • Alb, joi, 05.01.2017 19:49

    Când am plătit taxa de poluare aveam alt domiciliul şi, implicit un alt număr de înmatriculare. Acum mi-am schimbat domiciliul şi, evident, numărul de înmatriculare. Ce număr de înmatriculare se trece în cerere?

  • CristiMarin, joi, 26.01.2017 17:40

    pot recupera taxa daca nu am cartea de identitate si talonul? in rest am toate documentele Anaf ce atesta ca eu am fst proprietarul ce a platit taxa in plus mai am contractul de vanzare incheiat intre mn si noul proprietar al masinii

  • nakisha, vineri, 24.03.2017 14:46

    Buna ziua Numele meu este nakisha vreau ca toți să se alăture mine să-i mulțumesc acestui om pentru restaurarea casa mea cu fostul soțul meu, care mă părăsească pentru o altă femeie timp de 5 ani ,. La început nu am crezut niciodata DR ogudugu va fi capabil să mă ajute să câștige înapoi SOȚ mea EX din cealaltă femeie, dar pentru că eu încă îl iubesc și au nevoie de el în viața mea .. Eu lucrez și să urmeze DR OGUDUGU instruire și care mă surprinde că după 3 zilele de turnare vraja si de lucru cu DR OGUDUGU, sOŢUL mea EX ma chemat Îmi cer să ierte și să uite tot ceea ce a făcut pentru mine că el încă mă iubești ... acum eu si sotul meu sunt smectica înapoi împreună și suntem foarte fericit cu noua noastră viață ... toate datorită DR OGUDUGU pentru marea lucrare care le-a făcut pentru mine .. i promit să împartă întotdeauna lucrarea lui bună pentru toată lumea largă și în cazul în care orice organism este acolo care trece prin orice dificultăți de relație ar trebui cu amabilitate să-l contacteze prin e-mail: [email protected] sau WhatsApp +2349097050691 ES De asemenea, pe specializati următoarele probleme (1) În cazul în care doriți ex-vă înapoi. (2), dacă aveți întotdeauna vise rele. (3) Vrei să fii promovat în biroul tău. (4) Vrei femei / bărbați să fugi după tine. (5) În cazul în care doriți un copil. (6) Vrei să fii bogat. (7) Vrei să lega soțul / soției să fie al tău pentru totdeauna. (8) În cazul în care aveți nevoie de asistență financiară. (9) de îngrijire pe bază de plante.  contactați DR OGUDUGU prin e-mail lui pentru o soluție totală [email protected]

  • LAURA, luni, 01.05.2017 05:51

    Bună, numele meu este Laura Woods, trec printr-un articol și am aflat despre un bărbat numit Dr Akpabio. Am suferit de probleme de rupere cu diferiți băieți. A trebuit să contactez vrăjitorul. Steve era pe punctul de a mă lăsa pentru o altă femeie. Dar am rămas pozitiv și am crezut că îl voi putea întoarce și-l voi face să rămână. Iată și dr. Akpabio ma ajutat. Steve și cu mine suntem din nou împreună. Dr Akpabio este un om atat de frumos, el ma ajutat si eu cu problemele de sanatate. Mulțumită lui și datorită lui Dumnezeu pentru darul dat. Dacă aveți orice problemă, contactați-l pe acest e-mail: [email protected] Puteți contacta Dr. Akpabio pentru următoarele: (1) Dacă doriți ex-spate. {2} Dacă căutați un loc de muncă. (3) Vrei să fii promovat în biroul tău. (4) Vrei ca femeile / bărbații să alerge după tine. (5) Dacă vreți un copil. (6) Vrei să fii bogat. (7) doriți să obțineți vrăji de căsătorie. (8) Îndepărtați boala din vrăjile corpului. (9) Vraja de afaceri (10) Numerele câștigătoare la loterie (11) Adu-ți înapoi Dragostea și multe altele. Îl puteți contacta prin e-mailul său: [email protected] sau ce-l puteți scrie: +234 906 167 0869

  • LAURA, sâmbătă, 06.05.2017 01:11

    Bună, numele meu este Laura Woods, trec printr-un articol și am aflat despre un bărbat numit Dr Akpabio. Am suferit de probleme de rupere cu diferiți băieți. A trebuit să contactez vrăjitorul. Steve era pe punctul de a mă lăsa pentru o altă femeie. Dar am rămas pozitiv și am crezut că îl voi putea întoarce și-l voi face să rămână. Iată și dr. Akpabio ma ajutat. Steve și cu mine suntem din nou împreună. Dr Akpabio este un om atat de frumos, el ma ajutat si eu cu problemele mele de sanatate. Mulțumită lui și datorită lui Dumnezeu pentru darul dat. Dacă aveți vreo problemă, contactați-l pe acest e-mail: [email protected] Puteți contacta Dr. Akpabio pentru următoarele: (1) Dacă doriți să vă întoarceți înapoi. {2} Dacă căutați un loc de muncă. (3) Vrei să fii promovat în biroul tău. (4) Vrei ca femeile / bărbații să alerge după tine. (5) Dacă vreți un copil. (6) Vrei să fii bogat. (7) doriți să obțineți vrăji de căsătorie. (8) Îndepărtați boala din vrăjile corpului. (9) Vraja de afaceri. (10) Numerele câștigătoare la loterie. (11) Adu-ți înapoi Dragostea și multe altele. Îl puteți contacta prin e-mailul său: [email protected] sau ce-l scrie: +234 906 167 0869

  • kimbely, luni, 24.07.2017 04:13

    Numele meu este Cimbely Smith și am bază în SUA ... "Viața mea sa întors! După 14 ani de căsătorie întreruptă, soțul meu a lăsat pe mine și pe cei doi gemeni. M-am simtit ca viata mea era pe punctul de a termina aproape sinuciderea mea, am fost emotional in jos de foarte mult timp. Mulțumită unei vrăjitoare numită Dr. ogho logo pe care l-am întâlnit online. Într-o zi de încredere, când navighez prin internet, căutam o mașină de vrajă care să-mi poată rezolva problemele. Am dat peste mărturii despre această vrăjitoare specială. Unii oameni au mărturisit că le-a adus înapoi pe iubitul lor Ex, unii au mărturisit că el restaurează uterul, vindecă cancerul și alte boli, că unii au mărturisit că poate vrăji pentru a opri divorțul și așa mai departe. De asemenea, am întâlnit o mărturie specială, despre o femeie numită Sonia, ea a mărturisit despre modul în care logo-ul Dr. ogho a adus înapoi iubitul ei Ex în mai puțin de 7 zile și a inversat efectul cancerului lor mic de băieți și la sfârșitul mărturiei sale A renunțat la adresa de e-mail a doctorului ogho. După ce le-am citit toate acestea, am decis să încerc să-i dau logo-ul Dr. ogho. L-am contactat prin e-mail și i-am explicat problema. În doar 3 zile, soțul meu sa întors la mine. Am rezolvat problemele noastre și suntem și mai fericiți decât înainte. Logo-ul lui Dr. ogho este cu adevărat un om talentat și nu-l voi opri publicându-l pentru că este un om minunat ... Dacă aveți o problemă și căutați o mașină de vrăjitor veritabilă și reală pentru a vă rezolva toate problemele. Încercați logo-ul Dr ogho oricând, el ar putea fi răspunsul la problemele dvs. Iată contactul său: {[email protected]} sau ce-l trimiteți prin numărul său +2349075458090 Vă mulțumim logoul Dr. ogho.

  • IVANA MAJDANDZIC, joi, 10.08.2017 09:20

    Buna, Căutați un împrumut autentic ?, aveți nevoie de bani pentru a începe o afacere sau pentru a vă îmbunătăți finanțarea, ați fost respins de bănci sau de alte instituții financiare. Nu mai căutați, doamna Ivana Majdandzic, un împrumutător de împrumut privat, este aici pentru a vă face toate problemele financiare un lucru din trecut. Eu sunt un creditor de încredere, de încredere și transparent, care oferă toate tipurile de împrumuturi în orice sumă la o rată a dobânzii scăzută și la prețuri accesibile de 2% și voi fi fericit și dispus să vă oferim un împrumut astăzi pentru mai multe informații contactați-ne via Mail la {[email protected]}. Mulțumesc.

  • IVANA MAJDANDZIC, joi, 10.08.2017 09:20

    Buna, Căutați un împrumut autentic ?, aveți nevoie de bani pentru a începe o afacere sau pentru a vă îmbunătăți finanțarea, ați fost respins de bănci sau de alte instituții financiare. Nu mai căutați, doamna Ivana Majdandzic, un împrumutător de împrumut privat, este aici pentru a vă face toate problemele financiare un lucru din trecut. Eu sunt un creditor de încredere, de încredere și transparent, care oferă toate tipurile de împrumuturi în orice sumă la o rată a dobânzii scăzută și la prețuri accesibile de 2% și voi fi fericit și dispus să vă oferim un împrumut astăzi pentru mai multe informații contactați-ne via Mail la {[email protected]}. Mulțumesc.

  • Romana Vukovic, sâmbătă, 16.06.2018 11:54

    TOATE FEMEILE DIN PARTEA IAI VOR FI RASPUNS PE TIMPUL INCREDERE LA MARTIGA READ THIS ARTICLE AND Contactați DR ISIKOLO pentru a vă salva mariajul. Vreau să-i mulțumesc foarte mult doctorului Isikolo pentru munca minunată pe care mi-a făcut-o pentru a mă ajuta să-mi salvez căsătoria, soțul meu cere o scrisoare de divorț din cauza puținului neînțelegere pe care am avut-o în ultima lună și niciodată mi-a dorit acest lucru pentru că îmi iubesc soțul atât de mult și toată investiția noastră a fost o afacere comună și nu vreau să fiu departe de familia mea și de cei doi copii minunați ai mei. Prietenul meu mi-a spus despre doctorul Isikolo și cum a ajutat-o ​​și ea cu problemele ei maritale, așa că a trebuit să-l contactez pentru că vreau să-l opresc pe soțul meu să nu mai completeze scrisoarea de divorț și vreau să-mi țin familia împreună și după ce am contactat-o i-am spus ce aveam nevoie si cand am inceput sa vad rezultatul, am facut cum a spus dr. Isikolo si dupa 3 zile sotul meu ma sunat si a inceput sa-mi cer iertarea si totul a fost un vis pentru mine si noi toți trăiesc din fericire împreună din nou datorită Dr. Isikolo. Contactați-l astăzi pentru ajutor marital prin numărul său Whatsapp: +2348133261196 sau sunați-l. Email: [email protected]

  • Maria Aguer, luni, 18.06.2018 21:48

    Când l-am găsit pe doctorul Isikolo, aveam nevoie disperată de a-mi aduce înapoi pe fostul meu iubit. Mi-a lăsat o altă femeie. Sa întâmplat așa de repede și nu am avut nici un cuvânt în situație. El ma scos după 3 ani fără explicații. Îl contactez pe doctorul Isikolo prin intermediul site-ului său și mi-a spus ce trebuie să fac înainte de a mă ajuta și am făcut ceea ce mi-a spus, după ce am oferit ceea ce dorea, a făcut o vrajă de dragoste pentru a ne ajuta să ne întoarcem împreună. La scurt timp dupa ce a facut vraja, prietenul meu a inceput sa ma mai spuna si ma simtit oribil pentru ceea ce tocmai ma pus. El a spus că eu sunt cea mai importantă persoană din viața lui și el știe asta acum. Ne-am mutat împreună și a fost mai deschis față de mine decât înainte și a început să petreacă mai mult timp cu mine decât înainte. De când Dr. Isikolo ma ajutat, partenerul meu este foarte stabil, credincios și mai aproape de mine decât înainte. Îi recomand pe Dr. Isikolo oricui are nevoie de ajutor. Email: [email protected]. Sunați-l sau adăugați-l pe carevaapp prin: +2348133261196

  • esther, marţi, 03.07.2018 08:34

    Iată-mă să mărturisesc ce mi-a făcut această mișcare de vrajă mare. Niciodata nu cred in castingul de vraja pana cand am fost tentat sa o incerc .. Eu si sotul meu am avut multe probleme ca traiesc impreuna, nu ma va face mereu fericit pentru ca sa indragostit de o alta doamna in afara casatoriei am incercat cel mai bine să mă asigur că soțul meu lasă această femeie, dar cu cât vorbesc mai mult cu el, cu atât mă face să cadă mai trist, așa că căsnicia mea a căzut să divorțeze pentru că îmi acordă mai multă atenție. Deci, cu toată această durere și anxietate, am decis să contactez acest specialist în vraja Spell specialist pentru a vedea dacă lucrurile pot funcționa între mine și soțul meu din nou. Acest specialist în vraja de vrăjitor spell mi-a spus că soțul meu este într-adevăr într-un pașaport mare, deoarece a fost fermecat de ceva magie, așa că i-a spus să facă totul ca de obicei din nou. el a mers înainte și a aruncat enchantment pentru mine după 3 zile de casting vraja soțul meu complet schimbat el a cerut scuze pentru a spune cum a tratat-mi că el însuși, eu într-adevăr vă mulțumesc Spell specialist pentru a aduce înapoi soțul meu la mine vreau pe tine To contactați-l pentru cei care au probleme legate de problema căsătoriei și problemele de relație pe care le va rezolva pentru dvs. adresa lor de e-mail este aici: [email protected] 1) Dacă doriți să vă întoarceți înapoi. (2) vraja iubirii (3) Vrei să fii promovat în birou. (4) Vrei ca femeile / bărbații să fugă pentru tine. (5) Dacă vreți un copil. (6) Vrei să fii bogat sau să câștigi o loterie. (7) Vrei să-ți legi soțul / soția ca să fie a ta pentru totdeauna. (8) Dacă aveți nevoie de sprijin financiar. (9) Dacă nu vă puteți satisface partenerul. (10) pentru a opri divorțul. (11) dacă vrei să te diferențiezi de soțul tău. (12) dacă doriți să vi se acorde dorințele. (13) Sarcina de a gândi copilul (14) Garanție câștigați cazuri juridice tulburi și divorț indiferent de scenă (15) Opriți-vă căsătoria sau relația să nu se despartă. Din nou, adresa de e-mail este [email protected] Orice ai vrea, o vei primi de la specialistul în Spell. contactați-l și explicați-i problema și rezolvați-l.

  • Sanela omar, duminică, 19.08.2018 22:09

    Acum 9 luni, logodnicul mi-a lăsat o altă fată și mi-a spus că nu mai poate continua relația cu mine din nou, a spus că nu se poate căsători cu mine sau că are de-a face cu mine din nou pentru că nu mă mai iubește. să-l întreabă ce a fost problema, dar el a păstrat destul și a plecat și de câteva luni el nu mi-a sunat sau răspunde la telefonul său cu i-am call.I a fost confuz și nu știu ce să fac până când prietenul meu mi-a spus cum DR IMOSE a ajutat la ajutorarea căsătoriei ei. Am contactat DR IMOSE prin e-mail și mi-a făcut tot ce mi-a spus și 48 de ore mai târziu Derick, logodnica mea, mi-a chemat și am început să mă rog să-l iert și de atunci m-am făcut un jurământ să-i spun cuvântul cum i-am luat pe logodnicul meu ... Sunteți în orice criză de relații sau bolnav și aveți nevoie de vindecare pentru a vindeca orice tip de boală ???? apoi contactați DR IMOSE prin e-mail: [email protected]. apelați sau ce-l aplicați pe + 1-(619)-830-4690

  • Adriana Paola, sâmbătă, 22.12.2018 19:35

    Oricine din cei care au experiență de suferință emoțională va înțelege cum mă simt și voi înțelege cum m-am dus în orice clipă pentru a obține dragostea vieții mele până când am întâlnit marele profet care sa simțit imposibil și am început să-mi pierd speranța de a primi francisco din moment ce a plecat și mi-a spus că nu a vrut niciodată să mă vadă din nou în viața lui și am fost vrăjitoarea din spatele lipsei de progres și el cant progresul în viață. dar după întâlnirea cu marele doctor Isikolo pentru că a furnizat doar materialele necesare pentru a lucra pentru mine, el mi-a dat iubitul meu înapoi ceva ce nu am simțit niciodată posibil și am devenit un magazin de râs pentru toată lumea la domiciliu și lucrează chiar și partenerul său de afaceri a râs la mine și mi-a spus numele. Acum zâmbesc când invitația mea la căsătorie îmi este dată și pentru a primi ajutor de la acest e-mail de la bunul bărbat la [email protected] și spune-i că magret te-a legat și cred că așa cum o faci va pune capăt oricărei probleme legate de relație sau a lui Whatsapp pe +2348133261196

  • Sonia, marţi, 30.07.2019 02:01

    Adevarata poveste a lui Sonia: Bună toată lumea, Numele meu este Sonia și sunt din Canada, vreau să vă împărtășesc adevărata mea poveste de viață aici de dragul care suferă de aceeași problemă ca mine, sunt fără copil de 9 ani de la căsătorie și soțul meu m-a părăsit pentru că nu puteam să-i dau un copil și ieșeam cu o altă doamnă, plângeam zi și noapte pentru că îmi iubesc atât de mult soțul meu, până luna trecută am văzut un comentariu similar pe internet, împărtășit de o femeie care le cere oamenilor să contacteze dr. Ogundele pentru orice fel de ajutor, așa că l-am contactat rapid pentru a mă ajuta, dr. Ogundele mi-a răspuns și mi-a spus că problemele mele s-au terminat, așa că l-am crezut după 24 de ore, mi-a spus că a terminat imediat, am primit un apel de la soțul meu, întrebându-mă ca să-l iert, l-am rugat să se întoarcă acasă astăzi, sunt cea mai fericită femeie, pentru că am propriul meu copil, iar dr. Ogundele mi-a readus soțul pentru mine în 24 de ore cu puterile sale și mi-a dat ierburi pentru a-mi curăța corpul azi am copil propriu, spun asta pentru că i-am spus că o voi face Împărtășește numele său la Radio și pe Internet pentru ca oamenii să știe despre buna sa activitate, pentru cei care vor să-i mulțumească pentru mine sau pentru cei care au nevoie de soluție la problemele lor, contactați prin e-mail: [email protected]. WhatsApp și Viber Chat: +27638836445.

  • Rob Burley, duminică, 17.05.2020 13:28

    Povestea mea de viață adevărată: Buna tuturor, numele meu este Robt Burley, pe data de 14 februarie 2020, soția mea a avut un acord cu mine și s-a despărțit de mine, caut un ajutor peste tot pentru a o întoarce, nimeni nu m-a putut ajuta, acum câteva zile am însemnat contactul informații despre dr. Ogundele din ziar, ajutându-i pe oameni să-și recupereze iubitul pierdut, iar eu l-am contactat pentru ajutor, după ce i-a dat vraja pe soția mea, m-a sunat și mi-a cerut iertarea, ce minune. Mulțumesc dr. Ogundele, este un bărbat puternic și vraja lui este inofensivă, mi-a adus-o pe soția mea în termen de 24 de ore cu puterile sale, nu am crezut niciodată în magie, dar dr. Ogundele mi-a dat înapoi fericirea mea, am făcut un acord cu el să împărtășesc numele lui pe internet după ce m-a ajutat, de aceea fac asta acum. Dacă aveți nevoie de ajutor, îl puteți contacta cu WhatsApp sau Viber Chat: +27638836445. E-mail: [email protected] El este 100% real și puternic.

  • Marie, sâmbătă, 27.02.2021 08:22

    Bună ziua tuturor, sunt bucuros să împărtășesc mărturia mea despre un puternic jucător de vrăji numit Dr. Mustafa. Sunt Marie Anette Olsson și locuiesc în Norvegia, m-am certat puțin și el ne-a lăsat pe mine și copiii pentru o altă femeie, îl iubesc atât de mult căut ajutor online și am văzut o mulțime de mărturii ale oamenilor despre modul în care a ajutat Dr. Mustafa ei și au ieșit cu rezultate pozitive, cum ar fi divorțurile, cancerul, problemele spirituale și ca Barrens să nască și altele. Așa că i-am trimis un e-mail și i-am spus problema mea și mi-a dat instrucțiuni pe care le-am urmat și după 48 de ore mai târziu s-a întors acasă cerșind iertare și acum trăim fericiți împreună, mulțumită doctorului Mustafa că mi-a restabilit căsătoria. Pentru oricare dintre voi care are probleme similare, contactați-l astăzi pentru ajutor, aici este adresa de e-mail personală: - [email protected] sau Whatsapp him la +37258436980

  • Jason Cook, miercuri, 10.03.2021 10:20

    A fi inima frântă nu este un lucru de bucurie pe care îl știi. Soția mea m-a divorțat după ce m-a surprins înșelând-o cu fostul meu iubit. Mi-a fost atât de rușinat și m-am simțit atât de dezamăgit de mine. Nu puteam suporta faptul că nu mai am un partener de viață, așa că am decis să încerc să-mi recapăt soția cu tot ce aș putea face, dar nimic nu a funcționat. Abia după ce am fost trimis la doctorul Ilekhojie, care a făcut ceea ce credeam că este imposibil să fie posibil, aducându-mi soția înapoi în 48 de ore după ce am luat contact cu el. Pot spune cu îndrăzneală și cu bucurie că mariajul meu funcționează foarte bine și mai frumos decât înainte și sunt atât de fericită că am intrat în contact cu dr. Ilekhojie pentru că este cu adevărat un geniu, mulțumesc și lui Julie Albert că m-a conectat la dr. Ilekhojie. Dacă aveți probleme, indiferent de cât de mare este, dr. Ilekhojie vă va rezolva problema. Adresa sa de e-mail; [email protected] Sau sunați la numărul său de WhatsApp; +2348147400259 pentru răspuns urgent

  • Mary Steve, luni, 05.04.2021 22:59

    Obo denen bu özel büyü ile tanışana kadar sihire ya da büyülere asla inanmadım. Evlenmek istediğim adam 3 ayını düğün törenimize bıraktı ve hayatım alt üst oldu. 4 yıldır benimleydi ve onu gerçekten çok seviyorum. O beni sebepsiz yere başka bir kadın için terk etti. Onu aradığımda, aramalarıma hiç cevap vermedi ve beni etrafında görmek istemedi. Bu yüzden adama ne olduğunu söylediğimde. bana birkaç okumada yardım etti ve bu okumalardan sonra diğer kadının Kocama büyü yaptığını fark etmemi sağladı, bu yüzden beni terk etti ... Onu geri getirmek için bir büyü yapmama yardım edeceğini söyledi. İlk başta şüpheliydim ama denedim ve 2 gün sonra kocam beni aradı ve özür dilemek için geldi. Bazen bana geri dönebileceğine inanamıyorum, ama şimdi döndüğü için mutluyum ve şimdi evliyiz ve mutlu bir aile gibi yaşıyoruz. Bu adamın yardımına ihtiyaç duyan olursa forumda yayınlıyorum. Onunla bu WhatsApp aracılığıyla iletişime geçebilirsiniz: +2348115365326 veya e-posta: [email protected]

  • Noella, sâmbătă, 15.05.2021 01:41

    DR Ayo a făcut-o din nou pentru mine după ce m-a ajutat să-l recuperez pe soțul meu. Vreau să anunț lumea despre dr. Ayo, marele jucător de vrajă, care mi-a adus înapoi soțul meu îndepărtat când am crezut că orice speranță s-a pierdut. așa că l-am contactat și am respectat tot ce mi-a spus să fac și într-adevăr, am obținut rezultatul în 72 de ore, așa cum m-a asigurat. DR Ayo și-a folosit vraja puternică pentru a-mi pune un zâmbet pe față, aducându-mi bărbatul cu vraja lui, la început am crezut că visez când soțul meu s-a întors la mine în genunchi, implorându-mă să o iert și să o accept înapoi și chiar de atunci, el mă iubește mai mult decât mă așteptam vreodată, așa că mi-am jurat sinele că voi anunța lumea despre DR Ayo pentru că este un om grozav. Ai probleme în relația ta? partenerul tău s-a despărțit de tine și încă îl iubești și îl vrei înapoi? Aveți probleme cu finanțarea dvs.? sau aveți nevoie de ajutor de orice fel, atunci contactați-l astăzi pe DR Ayo pentru că vă garantez 100% că vă va ajuta la fel cum m-a ajutat. Adresa de e-mail DR Ayo este: [email protected] WhatsApp / el la: +2347055691377.

  • Doreen, miercuri, 19.05.2021 22:21

    Mulțumesc mult Preotului Mutaba. Nu m-am gândit niciodată că ceva ar putea să-l facă pe soțul meu să se întoarcă la mine ca soție din nou, după ce s-a despărțit de mine și a plecat să se stabilească cu o altă femeie care nu a știut niciodată cum am suferit amândoi și împărtășim sentimentele împreună să văd acest mare jucător de vrăji pe un site după ce a văzut o mulțime de mărturii și o muncă bună pe care a făcut-o în viața oamenilor care îi ajută să-și reînnoiască relația cu foștii soți și soții, am fost convins și l-am contactat și doar în 7 zile după ce vraja a fost castă, iubitul meu soț a venit să mă caute și acum suntem din nou împreună și el are grijă de mine și de copiii mici ca responsabilități și familie. Încă o dată vă mulțumesc, dacă doriți ajutorul său, trimiteți-i un e-mail la: [email protected] sau WhatsApp +2348054681416

  • Jennifer woodward, duminică, 13.06.2021 23:04

    Numele meu este Jennifer Woodward și sunt din Canada. iată scurta mea mărturie despre cum mi-am recuperat dragostea ... După 5 ani de căsătorie, soțul meu și cu mine ne-am certat până când în cele din urmă m-a părăsit și s-a mutat în California cu o altă femeie. Am simțit că viața mea s-a terminat și copiii mei au crezut că nu își vor mai vedea niciodată liliacul. Am încercat să fiu puternic doar pentru copii, dar nu am putut controla durerea care mă chinuia inima, inima mea era plină de durere și durere, pentru că eram cu adevărat îndrăgostit de soțul meu. În fiecare zi și noapte mă gândesc la el și vreau mereu să se întoarcă la mine, eram foarte supărat și aveam nevoie de ajutor, așa că am căutat ajutor online și am dat peste un site web care îi oferea doctorului OGBOKO. mă poate ajuta să-l readuc pe soțul meu cu experiența și îndrumările sale. Am simțit că trebuie să încerc. L-am contactat și mi-a spus ce să fac și am făcut și am dus totul. 48 de ore mai târziu, soțul meu m-a sunat cu adevărat și mi-a spus că îi este atât de dor de mine și de copii și a promis că nu mă va părăsi niciodată copii din nou, atât de minunat !! Așa s-a întors cu multă dragoste și bucurie și și-a cerut scuze pentru greșeala și pentru. Apoi, din acea zi, Căsătoria noastră a devenit mai puternică decât înainte, totul datorită doctorului OGBOKO. el este atât de puternic și am decis să împărtășesc povestea mea online, încât Dr. OGBOKO este un conjurator real și puternic căruia îi voi ruga mereu să trăiesc mult pentru a-mi ajuta copiii în vremuri de necaz, dacă sunteți aici și aveți nevoie de fostul dvs. înapoi sau soțul tău s-a mutat cu o altă femeie, nu mai plânge, întoarce-te la acest bărbat puternic și informează-te mai jos - detaliile sale de contact ... E-mail: [email protected]

  • Jennifer woodward, duminică, 13.06.2021 23:05

    Numele meu este Jennifer Woodward și sunt din Canada. iată scurta mea mărturie despre cum mi-am recuperat dragostea ... După 5 ani de căsătorie, soțul meu și cu mine ne-am certat până când în cele din urmă m-a părăsit și s-a mutat în California cu o altă femeie. Am simțit că viața mea s-a terminat și copiii mei au crezut că nu își vor mai vedea niciodată liliacul. Am încercat să fiu puternic doar pentru copii, dar nu am putut controla durerea care mă chinuia inima, inima mea era plină de durere și durere, pentru că eram cu adevărat îndrăgostit de soțul meu. În fiecare zi și noapte mă gândesc la el și vreau mereu să se întoarcă la mine, eram foarte supărat și aveam nevoie de ajutor, așa că am căutat ajutor online și am dat peste un site web care îi oferea doctorului OGBOKO. mă poate ajuta să-l readuc pe soțul meu cu experiența și îndrumările sale. Am simțit că trebuie să încerc. L-am contactat și mi-a spus ce să fac și am făcut și am dus totul. 48 de ore mai târziu, soțul meu m-a sunat cu adevărat și mi-a spus că îi este atât de dor de mine și de copii și a promis că nu mă va părăsi niciodată copii din nou, atât de minunat !! Așa s-a întors cu multă dragoste și bucurie și și-a cerut scuze pentru greșeala și pentru. Apoi, din acea zi, Căsătoria noastră a devenit mai puternică decât înainte, totul datorită doctorului OGBOKO. el este atât de puternic și am decis să împărtășesc povestea mea online, încât Dr. OGBOKO este un conjurator real și puternic căruia îi voi ruga mereu să trăiesc mult pentru a-mi ajuta copiii în vremuri de necaz, dacă sunteți aici și aveți nevoie de fostul dvs. înapoi sau soțul tău s-a mutat cu o altă femeie, nu mai plânge, întoarce-te la acest bărbat puternic și informează-te mai jos - detaliile sale de contact ... E-mail: [email protected]

  • Amber Luke, luni, 06.09.2021 23:54

    De mai multe ori, Kenny amenință să se despartă de mine dacă îndrăznesc să-l întreb despre aventura lui cu alte fete, am fost total devastată și confuză până când un vechi prieten de-al meu mi-a spus despre un jucător de vrăji pe internet Dr. Ilekhojie care îi ajută pe oamenii cu relația și problema căsătoriei prin puterile dragostei Vrăjile, la început m-am îndoit dacă vreodată așa ceva există, dar am decis să încerc, când l-am contactat, mi-a spus despre cum se face și el s-a asigurat că sunt bine cu toate procesele și m-au asigurat de dorința mea. În 28 de ore, Kenny m-a sunat și a început să-și ceară scuze că s-a trezit reflectând la tot ce mi-a făcut. Am fost foarte șocat, deoarece Kenny nu este întotdeauna genul care îi pare rău pentru nimic, dar a devenit iubitor și grijuliu de atunci. Dacă aveți nevoie de ajutor similar, iată contactul său .. CALL / WHATSAPP / VIBER: +2348147400259 sau Email; ([email protected])

  • Veronika Lamer, vineri, 01.10.2021 17:28

    Toate datorită acestui bărbat grozav pe care l-am întâlnit în timp ce citeam câteva comentarii aici, la început mi-a fost frică de așa ceva, dar am nevoie de ajutor pentru a ieși din situația mea, deoarece soțul meu a primit un preaviz de două săptămâni pentru a ieși din casa pentru că testamentul a avut o neînțelegere pe care nu o pot afirma aici, dr. Ajayi a efectuat o vrăjitoare de reconciliere și am reușit să soluționăm diferența în afara instanței, dacă aveți nevoie de serviciul unui puternic jucător de vrăjitoare, contactați-l pe dr. Ajayi pe Whatsapp: +2347084887094 sau prin e-mail : [email protected]

  • Camile Jeremi, duminică, 24.10.2021 03:06

    Soțul meu a plecat la o doamnă mai tânără pentru că nu am putut naște din cauza PCOS, am fost atât de devastată, am fost singur, am plâns mult, chiar am încercat să-mi iau viața, apoi prietenul meu mi-a spus despre acest doctor Ilekhojie care a ajutat-o să o facă căsătoria perfectă. De asemenea, am intrat online și am făcut mai multe cercetări despre el. Nu eram prea sigur, dar am decis să-l încerc, mi-a spus să nu-mi fac griji că totul va fi bine. Mi-a spus tot ce trebuia să plătesc, ceea ce era o taxă convenabilă și am făcut, și-a făcut treaba, mi-a trimis dovezi video și mi-a spus să aștept 24 de ore că se va întoarce. A doua zi dimineață, spre marea mea surpriză, Derrick, soțul meu, în genunchi cerșea. deci, dacă aveți nevoie de ajutorul unui jucător de vrajă pentru orice fel de vrajă, trebuie să contactați Dr. Ilekhojie pe WhatsApp sau Viber: +2348147400259 sau prin e-mail: [email protected]

  • Lunar, marţi, 23.11.2021 03:58

    Am fost atât de trist când iubitul meu soț ne-a părăsit pe mine și pe cei 4 copii ai mei. Eram atât de deprimat încât voiam să mă sinucid pentru că nu mai suportam durerea. Dar sunt atât de fericit acum!! Pentru că LORD BALI mi-a restabilit relația ruptă și viața mea amoroasă contactează-l și mulțumește-mi mai târziu WhatsApp-i +1 8256057060

  • Doreen, duminică, 01.05.2022 22:57

    Soțul meu de 10 ani de căsnicie care trăiește împreună mi-a frânt inima și a decis să merg după o altă doamnă, mi-a fost zdrobit când soțul meu m-a părăsit, dar un prieten de-al meu mi-a dat contactul acestui om puternic, Mare Mutaba, iar acest bărbat a spus că o va face. Ajută-mă și soțul meu care m-a părăsit se va întoarce la mine în 48 de ore și am făcut tot ce mi-a cerut să fac și, în mod surprinzător, soțul meu s-a întors la mine cu inima plină de dragoste și atenție, toate acestea pentru tine, domnule, dacă vrei ajutorul lui e-mail-i pe adresa lui de e-mail: greatmutaba@ gmail .com

  • Anonim, vineri, 01.03.2024 23:03

    Vreau doar să profit de o altă ocazie pentru a depune mărturie ce a făcut din nou acest mare vrăjitor Voodoo Lord pentru mine. Prima mea întâlnire cu el m-a ajutat să refac pacea, dragostea și fericirea căsniciei mele, făcându-mă sărcinată și, de asemenea, făcându-mi soțul să nu mai trișeze și să înceapă să mă comport responsabil. Și acum tocmai l-a făcut pe soțul meu să obțină îndelungata promova cuvenită la locul său de muncă, cu alte beneficii atașate. Acum este un alt nivel de fericire în familia mea eficientă acestui mare, puternic și puternic. Contactați-l acum și cereți-i ajutor cu datele lui de contact [email protected] puteți folosi și whatsapp + 234 8097014925... Este capabil să facă minuni, a făcut din nou minuni pentru mine pentru a doua oară.