După Volkswagen, şi cei de la Fiat sunt prinşi cu ocaua mică: au falsificat cifrele de vânzări
Grupul Fiat Chrysler este acuzat în Statele Unite că a oferit mită de zeci de mii de dolari unor dealeri pentru a "umfla" cifrele de vânzări ale maşinilor sale.
Credeaţi că doar Volkswagen are probleme cu autorităţile americane? Ei bine, iată că şi grupul Fiat Chrysler a intrat în atenţia justiţiei, însă din cu totul alte motive.
Constructorul este acuzat că a oferit mită unor dealeri cu scopul de a raporta vânzări mai mari, în cadrul unei scheme complexe bine puse la punct. Strategia era ca dealerii să raporteze vânzări false pentru ultima zi a unei luni calendaristice pe care apoi să le anuleze în prima zi a lunii următoare înainte ca documentaţiile să fie procesate.
Acuzaţiile vin din partea a doi dealeri. Unul dintre aceştia susţine că Fiat i-a oferit 20.000 de dolari pentru a raporta vânzări false pentru 40 de maşini, iar suma de bani urma să fie furnizată prin intermediul unui contract de publicitate. Un alt dealer este acuzat că a primit "zeci de mii de dolari" pentru a raporta vânzarea fictivă a 85 de maşini.
Pe lângă aceste sume, Fiat a oferit şi bonusuri dealerilor care îşi depăşeau obiectivele de vânzări, chiar dacă grupul ştia că performanţele erau obţinute practic în mod fraudulos.
Fiat stabilea datele false de vânzări pe baza unui algoritm intern numit Minimum Sales Responsibility (MSR), folosit în mod teoretic pentru penalizarea dealerilor care nu îşi atingeau obiectivele de vânzări.
Cei doi dealeri care au dezvăluit schema de manipulare a vânzărilor realizate de Fiat au acţionat constructorul în judecată. Pentru moment, Fiat a refuzat să facă orice comentariu pe marginea acestui subiect. "Nu putem comenta până când nu avem o oportunitate adecvată de a vedea care sunt acuzaţiile", a precizat purtătorul de cuvânt al Fiat din Statele Unite.
Fiat a raportat vânzări în creştere în Statele Unite timp de 69 de luni consecutive.
Via Automotive News
buhu, asta e total alta problema decat sa faci masini cu specificatii mincinoase.