Autostrada Bucureşti - Ploieşti: trei benzi pe sens şi trotuare pietonale pentru primii 3 kilometri din Capitală

Publicat miercuri, 30.12.2015 09:46 de Daniel Popescu

Cei 3 kilometri de drum care vor lega Bucureştiul de Autostradă A3 vor avea trei benzi pe sens, trotuare şi sistem de iluminare. Lucrările ar trebui finalizate în 2017.

Autostrada A3 Bucureşti - Ploieşti a fost dată în folosinţă fără ca legătura directă cu Capitala să fie realizată, astfel că drumul rapid începe în prezent de la Centura Bucureşti, la kilometrul 7+400. Primii 7 kilometri de autostradă încep de la intersecţia străzilor Petricani şi Fabrica de Glucoză, însă doar porţiunea cuprinsă între km 3+325 - km 7+400 a fost finalizată.

Potrivit unui anunţ făcut de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) cu numai câteva zile înainte de Crăciun, lucrările la primii 3 kilometri vor avea loc în perioada aprilie 2016 - octombrie 2017, iar publicaţia InCont a intrat în posesia unor informaţii cu privire la modul în care va arăta drumul.

Astfel, primii 3 kilometri de autostradă vor avea câte trei benzi pe sens, o bandă de urgenţă şi trotuar pentru pietoni care va fi delimitat de drum printr-un parapet de beton. Autostrada va avea sistem de iluminare şi panouri fonoabsorbante, pentru a reduce zgomotul, în condiţiile în care această porţiune va fi practic în oraş.

La inaugurarea autostrăzii se anticipează că traficul pe Şoseaua Fabrica de Glucoză va creşte semnificativ. Tocmai de aceea, autorităţile trebuie să lărgească drumul la două benzi pe sens, însă lucrările sunt blocate în prezent de procedurile birocratice pentru realizarea unor exproprieri. În plus, contractul prevede şi construirea unui nod rutier pentru autostradă în zona localităţii Moara Vlăsiei.

Via InCont, CNADNR

  • DAC, miercuri, 30.12.2015 12:41

    Tipic romanesc: va pleca dintr-o strada cu o banda pe sens, va avea trei benzi pe sens plus trotuar (?!) si se va continua dupa trei km cu doua benzi pe sens! Noaptea mintii, nu alta! De ce trei benzi, cand doua benzi plus banda de urgenta era de ajuns? O fi fost vreun baiat destept pe al carui teren nu trecea autostrada doar cu doua benzi si atunci s-a ales solutia cu trei benzi pe sens plus trotuar? Chiar si asa, sper ca se va realiza, dar fac pariu ca la sfarsitul lui 2017 nu se va putea circula pe acest sector de autostrada.

  • Mihai, miercuri, 30.12.2015 14:25

    Prima banda e de carute penru tiganii cu fier vechi din Pipera-Andronache Vrei sa disciminezi minotiratile?

  • Frank, miercuri, 30.12.2015 15:01

    Trotuar ? Sunteti nebuni ! Pe autostrada nu trebuie trotuar ci banda de oprire in caz de urgenta, este interzis pietonilor sa mearga pe langa autostrada

  • Kap, miercuri, 30.12.2015 18:34

    A3 va avea (de la centură le are deja) 3 benzi pe sens până la Moara Vlăsiei, pentru că inițial a fost gândită să preia și traficul către aeroport. Tâmpenia e că traseul a fost depărtat în așa hal, încât nimeni nu cred că ocolește pe la Balotești ca să vină pe A3 de la aeroport în București. Iar acum văt altă problemă: cine vine către sectorul 2 sau 3 din A3 pe str. Gherghiței se va bloca în intersecția aia complicată Fundeni - Colentina. Acolo trebuie un pasaj urgent.

  • pacala, joi, 31.12.2015 09:37

    decat,trotuar,mai.bine.faceau.o.bretea.cu,aeroportu.otopeni

  • scamel, joi, 31.12.2015 09:56

    la chitila se lucreaza pt terminarea celei de a patra racordari intre centura si dn. poate ce a mai importanta ptr a putea cobora tirul incarcat de la constanta la vama chitila lucrarile au inceput cu amenajarea trotuarului pietonal in jurul rondului din interiorul sensului giratoriu. cui foloseste acel trotuar ?? care pieton se plimba in interiorul sensului giratoriu? cred ca este o prostie, un motiv in plus de a papa banii publici de sarbatori!

  • tin, marţi, 12.01.2016 14:36

    DACA NU SE FAC MAI MULTE INTRARI , V-A FI UN HAOS . DIN COLENTINA PE GHERGHITEI O INTRARE DIN D-NA GHICA A DOUA INTRARE SI APOI IN BARBU VACARESCU A TREIA INTRARE . DAR SI MULTE PASAJE PENTRU FLUENTA . GREU CA NU AVEM UN MASTER PLAN PENTRU BUCURESTI , DOAR OPRESCU A INTIAT UN VIS , DAR SAU FURAT BANII CU STUDIILE DE FEZABILITATE SI PREFEZABILITATE . ASA-I LA ROMANI GANDIM DUPA CE FACEM , SE VEDE , APROAPE TOATE PASAJELE SUN MOARTE , IAR CELELALTE IN CONSTRUCTIE SUNT BOICOTATE DE NEICA NIMENI DIN ONG-URI , ASA ZISI APARATORI AI BUCURESTIULUI CLOSET .

  • Me, joi, 11.08.2016 13:58

    Prin Balotesti deja traficul este de nedescris, la Moara Vlasiei se intra in autostrada spre centura Buc. prin camp, de protectia antifonica a celor care locuiesc in Caciulati ce sa mai vorbim ? Dar avem A3 , restul nu conteaza !