Scenariu de supravieţuire: Volkswagen va vinde o parte din mărcile pe care le deţine

Publicat miercuri, 04.11.2015 17:22 de Daniel Popescu

Volkswagen ar putea ajunge în ipostaza de a vinde unul dintre brandurile auto pe care le deţine pentru a supravieţui scandalului emisiilor, potrivit analiştilor americani.

Criza VW: tot ce trebuie să știi despre scandalul Dieselgate

Volkswagen traversează o perioadă neagră din cauza scandalului emisiilor, iar costurile financiare s-ar putea dovedi dificil de suportat.

După ce a anunţat din proprie iniţiativă că 800.000 de maşini depăşesc consumul de carburant şi emisiile de dioxid de carbon oficiale, acţiunile au scăzut miercuri cu 8% la bursa de la Frankfurt şi au şters 3 miliarde de euro din valoarea companiei.

De la începutul scandalului, acţiunile au scăzut cu o treime, iar capitalizarea Volkswagen cu 24 de miliarde de euro. Se anticipează că grupul german va fi nevoit să cheltuie peste 30 de miliarde de euro pentru a gestiona scandalul emisiilor, o sumă care ar putea fi dificil de accesat.

În acest context, analiştii companiei de investiţii americane Evercore consideră că Volkswagen ar putea fi nevoită să vândă "unele părţi ale afacerii" pentru a obţine resurse financiare cu care să gestioneze problemele. Practic, analiştii americani se referă la vânzarea unuia sau unora dintre brandurile deţinute de Volkswagen, printre care se numără Porsche, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi, Ducati şi Bugatti, dar şi producătorii de camioane MAN şi Scania.

Potrivit celor mai noi informaţii, în cadrul celor 800.000 de maşini cu probleme anunţate miercuri sunt incluse modelele Volkswagen Polo, Golf şi Passat, Audi A1 şi A3, Skoda Octavia, Seat Ibiza şi Leon. Cele mai multe dintre ele au motoare diesel TDI de 1.4, 1.6 şi 2 litri, însă există şi un număr limitat de maşini afectate cu motor pe benzină de 1.4 litri.

Via Economica

  • vw, miercuri, 04.11.2015 17:43

    buna decizie...

  • Cyrus, miercuri, 04.11.2015 18:08

    E posibil ca astfel sa "dilueze" din vina

  • Cyrus, miercuri, 04.11.2015 18:10

    Totusi este putin probabil sa gaseasca cumparatori pentru marcile de volum. Mai degraba pentru cele mai exclusiviste

  • inexorabil, miercuri, 04.11.2015 18:34

    VAG…supraviețuire…constrânsă de situație să vândă din patrimoniul propriu – acum câteva luni, o asemenea combinație de expresii aș fi considerat-o curată demență și cred că nu numai eu…

  • Madalescu_Georgian, miercuri, 04.11.2015 20:48

    Salut inexorabil, tiind sa fiu de acord cu tine. As categorisi ceea ce face VAG disperare, dar mai de graba o numesc impertinenta . Intelegi ce vreau sa zic, eu fan VAG........ mi-am alinat si pofta de o caffe leo terrase. :))))

  • Andy, miercuri, 04.11.2015 21:14

    Asteapta chinezii la cotitura cu banii la saltea. Probabil ca Bugatti si Lamborghini sunt cele mai urmarite.

  • Bethurbazal, miercuri, 04.11.2015 23:30

    Si Skoda Fabia face parte din ”lot”. Am eu una.

  • Sam93, joi, 05.11.2015 00:03

    Nu stiu ce sa zic. Adica, nu cred ca vor fi afectati atat de tare. Se mai si exagereaza in presa auto. Si analistii sunt notorii pentru predictii cretine. Vom vedea, dar totusi, in ultima luna VW a avut crestere de 0,5% in America, piata in care au fost cele mai mari probleme. Vanzarile nu cred ca vor fi afectate asa tare. Eventual amenzile si recall-urile sa coaste mult, dar au de unde platii.

  • mishazaitev, joi, 05.11.2015 08:24

    Permiteti-mi si mie un scenariu .... Skoda va reintra in partimoniul statului ceh, SEAT se va reantoarce la FiIAT, iar cei care regretau faptul ca Dacia nu a fost privatizata cu VW, isi vor da seama ca, pana la urma, a fost mai bine cu francezii...

  • vianu, joi, 05.11.2015 09:06

    @misha - Skoda e vaca de muls....ramane in ograda - e piatra de moara...il "marita" vreunui chinez batran si bogat. Fiat sare din calcule, are destule probleme si singur - Bugatti ar fi si el bun de insuratoare. A fost "de vitrina", a fost expresia orgoliului unui CEO, dar a mancat destul si nu isi mai justifica prezenta in familie. - Ducatti....nu stiu cat se castiga in moto da' concurenta e acerba iar japonezii is pe felie. Deci e candidatul prrfect pentru un bilet de dus...dar ramane probabil in expectativa. raman de discutat proiectele gen concurentul Daciei, hibrizii, full-electricele, un mostenitor pentru "minunea" aia de XL1. In fine, multa garagara a fost in ograda astora, multa vitrina, mult marketing desantat, profituri uriase, performante incredibile. Un castle de carti pana la urma

  • vianu, joi, 05.11.2015 09:08

    of of.... SEAT de piatra de moara rog stergerea comentului anterior, ms

  • asm, joi, 05.11.2015 10:08

    Ce m-as distra sa cumpere acum FIAT o parte din marcile astea, mai ales dupa ce VW au tot vrut sa cumpere Alfa.

  • mishazaitev, joi, 05.11.2015 10:14

    Da, dle. Vianu. Si eu sunt de aceesi parere. Skoda este un brand mult prea valoros ca sa se renunte la el. Era doar un scenariu si atat. Oricum parerea mea este ca ceea ce s-a intamplat bun la Skoda se datoreaza mai mult cehilor.

  • mishazaitev, joi, 05.11.2015 10:16

    Da, dle. Vianu. Si eu sunt de aceesi parere. Skoda este un brand mult prea valoros ca sa se renunte la el. Era doar un scenariu si atat. Mai plauzibila mi se pare si mie vanzarea SEAT.

  • AndreiRN, vineri, 06.11.2015 19:45

    Si Chinezi asteapta cu punga in mana. Oricum tot ei le fac.

  • inexorabil, vineri, 06.11.2015 21:42

    Da, au ambele mâini ocupate cu pungile de...galbeni, iar “i”-ul pe care l-ai mâncat, văduvindu-i, astfel, de cuvenitul articol hotărât, ei ȋl țin ori ȋntre buze, ca șmecherii trabucurile, ori ȋntre fese, că cică ultimul răcnet ȋn materie de selfie-uri este să plasezi acolo i-Phone-ul.