Skoda sărbătorește și are de ce: au trecut fix 110 de ani de când au fabricat prima lor mașină

Publicat joi, 29.10.2015 13:09 de Sebastian Toma

Skoda aniversează 110 de ani de la fabricarea primului său automobil. Prima mașină construită de compania care a devenit Skoda a părăsit fabrica în 29 octombrie 1905.

Skoda Auto sărbătorește 110 de ani de la fabricarea primului său automobil, modelul Voiturette A. La vremea respectivă, pe 29 octombrie 1905, compania care este cunoscută în prezent sub numele de Skoda Auto era Laurin&Klement, după numele celor doi fondatori. Prima lor mașină, Voiturette A, era echipată cu un motor de un litri cu doi cilindri, care dezvolta 7 CP și era cuplat unei transmisii cu trei trepte și acționare pe lanț. Modelul ceh putea să atingă aproximativ 40 km/h și a fost produs în câteva zeci de exemplare.

La 110 ani distanță, Skoda celebrează comercializarea cumulată a peste 17 milioane de automobile. Cehii nu ar fi reușit acest rezultat fără să fie preluați de Grupul Volkswagen la începutul anilor '90, care le-au asigurat o renaștere egalată doar de cea a mărcii Dacia în momentul în care a fost preluată de Renault. În 1991, la momentul în care Skoda a fost preluată de Volkswagen Group, compania vindea mașini în 30 de țări. 22 de ani mai târziu, constructorul ceh vindea mașini pe peste 100 de piețe și avea 10 modele în producție și 28.000 de angajați la nivel global.

Dacă acum avem ornamente din lemn pe volan, lucrurile stăteau cu totul altfel acum 110 ani, când volanul era fabricat integral din lemn.

"Suntem mândri de rezultatul nostru de producție și de cei 110 ani de fabricare de automobile în Mladá Boleslav. Cu experiență, curaj și energie, Laurin și Klement au așezat fundația viitoarei povești de succes a Skoda. Mașinile făcute de Skoda în Republica Cehă au o reputație excelentă în lume", a declarat Bohdan Wojnar, membru al consiliului de conducere al mărcii Skoda.

În loc de săgeata înaripată folosită în prezent, compania cehă avea un logo mai simplu, care includea numele celor doi fondatori.

Via Skoda

  • vlad, joi, 29.10.2015 13:42

    opera de arta

  • Nu inteleg, joi, 29.10.2015 14:50

    de ce se leaga de aceste radacini. Istoria lor in domeniul auto pleaca in realitate de la licenta Hispano Suiza de prin 1926 (sper sa nu gresesc). Vreau sa spun ca prima masina cu sigla Skoda s-a nascut la multa vreme dupa debutul Laurin&Klement si in timp ce acestia aveau productie auto deci exista doua radacini diferite. Ei o clameaza ca fiind autentica pe cea mai veche castigand (abuziv in opinia mea) in acest fel prestigiu, vechime dar nu cred ca au argumente solide. E adevarat, au fuzionat dupa aceea dar totusi...

  • mowgli, joi, 29.10.2015 14:59

    @Nu inteleg, https://www.youtube.com/watch?v=U40nKVOJoPU Acuma e mai clar ?

  • mishazaitev, joi, 29.10.2015 16:10

    Intr-adevar, exista o eroare in articol.... Skoda a fuzionat cu Laurin&Klement, doar unul dintre cei doi fondatori ramanand sa lucreze la noua Skoda, respectiv Laurin. @nu inteleg Ai dreptate partial. Dupa fuziune productia a inceput cu un patent Hispano Suiza, insa faptul ca Laurin a continuat sa lucreze la Skoda, permite oarecum acestui producator sa revendice mostenirea L&K. Pe de alta parte, daca stam sa vedem cate zeci de marci de masini s-au fabricat in Cehia, nu putem sa nu recunoastem meritele industriei cehe in dezvoltarea automobilului.

  • Salut Misha,, joi, 29.10.2015 16:36

    Daca dupa fuziune au inceput sa produca cu sigla Skoda, atunci au dreptate. Eu stiam insa ca inaintea fuziunii, Skoda produsese deja masini cu sigla indianului. Asadar produsul respectiv ar trebui sa fie prima Skoda si nu L&K-ul din 1905.

  • Sandu al-III-lea, joi, 29.10.2015 18:42

    Citeam mai zilele trecute un articol precum ca Dacia se gandeste la masini autonome.Astia ai nostri viseaza sau erau luati la misto in articolul respectiv,nu mi-am dat seama exact.Mai intai sa ajunga la nivelul lui Skoda si dupa aia sa se mai gandeasca si la SF-uri.Ei n-au nici macar o masina de marimea Skodei Octavia sa nu mai vorbim de Superb.Sunt roman dar,imi pare rau...rusinica Dacia.

  • Boss, joi, 29.10.2015 23:40

    Niste Fumigene !

  • Dumitru, vineri, 30.10.2015 09:08

    @Sandu al III-lea Draga Sandu, Nu ti-ai dat seama exact ce ai citit, nu-i asa? Era un articolas la misto scris de un copil ca tine. Despre "rusinica Dacia", imi pare rau sa ti-o spun, insa se vede ca esti foarte... inocent. Cehoslovacia era, inainte de al doilea razboi mondial, una din cele mai industrializate tari ale Europei. Inainte de a fi rupta in bucati si ocupata de Germania lui Hitler era pe locul 10 in lume dupa valoarea PIB. A continuat sa ramana o tara industrializata si dupa ce a devenit parte a lagarului comunist. Cehoslovacia producea de la turbine, motoare, locomotive, absolut toata gama de camioane, autobuze si autocare, motociclete si automobile, pana la avioane. Intamplator, daca te apuci sa faci comparatii intre Cehia si Romania, vei constata ca ne separa cel putin o jumatate de secol de civilizatie. Si nu e vorba doar de cum arata Praga fata de Bucuresti, sau orice sat din Cehia fata de un sat romanesc. Compara ce a dat Cehia lumii in materie de literatura, muzica, arta, cu ceea ce am dat noi. Avem de recuperat, draga Sandu al III-lea fata de Cehia. Mult... Inca ceva... La doi ani dupa ce L&K producea prima masina, la noi avea loc rascoala de la Flamanzi, din 1907... Intelegi? Acum, ce vreau sa iti spun este ca, dupa logica ta, comparatia asta dintre Romania de acum si Cehia ar trebui sa ne faca sa ne simtim atat de inferiori, incat sa spunem: rusinica Romania, rusinica popor roman... nu avem premiile Nobel ale Cehiei, nu avem cultura lor, nu avem nivelul lor de trai, nu avem autostrazile lor, etc.. Dar tu, draga Sandu al III-lea, nu esti deranjat decat de faptul ca Dacia nu e Skoda si ca nu are masini de marimea Skodei Octavia si a lui Superb... Dacia nu are 110 ani vechime, nu a fost preluata de un concern occidental in 1991, cum s-a intamplat cu Skoda, nu a avut imaginea buna in occident pe care au avut-o chiar si in timpul comunismului, produsele din Cehia... Dacia a fost privatizata foarte tarziu, atat de tarziu, incat probabil ca a prins chiar ultimul tren inainte de a disparea in neant, ca ARO. Si totusi, eu nu as zice ca se descurca rau. Poate ca nu face masini precum Superb, dar se vinde foarte bine in Occident, chiar daca unor copii ca tine nu le scanteiaza ochii decat la masini bengoase.. Nu-i nimic, cand o sa mai cresti, o sa intelegi si lucrurile astea. Eu iti urez succes!

  • mishazaitev, vineri, 30.10.2015 10:21

    @Dumitru Foarte pertinent comentariul tau. Bravo din tot sufletul. Am un mic amendament pe care nu as vrea sa-l interpretezi ca si pe o critica.... Din punct de vedere tehnic si cultural Romania este despartita de Cehia de mult mai mult decat jumatate de secol. Daca stam sa ne gandim ca, pe vremea in care la Praga existau tipare pe la noi era Scrisoarea lui Neacsu de la Campulung, iar cand in Praga se infiinta universitatea Carolina pe la noi se invata carte pe langa manastiri . Fireste ca nu avem pentru ce sa ne fie Rusine. Din punct de vedere industrial, incepand cu perioada interbelica, dar mai ales dupa razboiul II mondial Romania a evoluat enorm si ar trebui sa fim mandrii de asta in loc sa ne strigam frustrarile. @Salut Misha Si eu te salut. Skoda exista si inainte de Fuziune. Era un concern enorm, unul dintre cele mai mari din Europa. Producea locomotive, armament, vagoane. Din cate stiu eu, a existat un singur vehicul Skoda inainte de preluare. Era un camion, dat fiind faptul ca, in anii '20 cei de la Skoda incep sa constientizeze faptul ca tunurile nu mai pot fi trase doar de animale... Se nume Skoda 150 sau, surpriza, Laurin & Klement Skoda -:::)). Da. Pentru a scoate masina respectiva marele concern producator de armament apelase tocmai la experienta in domeniul auto a fabricii de la Mlada Boreslaw pe care aveau sa o prieia mai tarziu. Achizitia L&K a fost motivata tocmai de dorinta de a produce si automobile. Cert este ca logoul cu cap de indian a fost introdus abia in 1926 (dupa preluarea din 1925) si initial a fost folosit alaturi de vechiul logo al Skoda care consta intr-un oval in care era scris Skoda inconjurat de o cununa de lauri. Mai mult decat atat, uzina a continuat sa functioneze la Mlada Boreslaw, adica pe locul fostei uzine Laurin&Klement. Daca mai adaugam si faptul ca Laurin a continuat sa lucreze la Skoda, eu zic ca revendicarea mostenirii L&K este pe deplin justificata.

  • Dumitru, vineri, 30.10.2015 10:43

    @Mishazaitzev Asa este. Eterna problema a multor romani: in loc sa apreciem putinele lucruri bune pe care le avem si sa ne gandim cum sa valorificam ce este in avantajul nostru, ne plangem si ne autoironizam.. Nu-mi place nici mie cand vad ca, dupa ce ai trecut granita in Ungaria, descoperi ca fiecare sat are trotuar, in timp ce la noi, chiar si in Banat, satele inca arata neingrijite,murdare. E trist sa stii ca peste 100 de localitati din Romania inca nu au curent electric, ca jumatate de romani au toaleta in fundul curtii, ca in Bucuresti, dar si in Cluj sau Timisoara, ai inca strazi neasfaltate care nu sunt departe de stadiul de mahala. Dar nu sunt de acord cu cei care nu vad decat partea urata a lucrurilor si care nu fac decat comparatii defavorabile noua. In fine, revenind la subiect: Trecutul e important, dar si mai important e ce construiesti de acum inainte. As spune simplu: Bravo Skoda, pentru o istorie bogata si pentru ceea ce face acum! Si Bravo, Dacia! Pentru ca nu sunt multe produse romanesti pe care sa le vezi in Germania, Elvetia sau Marea Britanie.

  • mishazaitev, vineri, 30.10.2015 11:03

    Da, Dumitru... Avem slava Domnului cu ce sa ne mandrim. In perioada interbelica am avut la un moment unul dintre cele mai performante avioane de vanatoare din lume. Pe vremea in care aspectul locomotivelor vremii era tributar modelului cu cosuri de fum, la uzinele Malaxa se produceau trenuri cu aspect de TGV. Apoi, dupa razboi, cand mai toate statele comuniste erau tributare exporturilor de tehnica din URSS, in Romania se produceau avioane, vapoare, trei tipuri de masini, camioane, tractoare si cam tot ce insemna mijloc de transport in comun. Au trecut anii si multe dintre aceste realizari sau pierdut. Au aparut altele noi, Dacia fiind doar una dintre ele! Toate astea ar trebui sa faca pe carcotasi sa invete rolul chibitului si ... SA TACA!

  • mowgli, vineri, 30.10.2015 12:59

    @Dumitru, pot confirma tot ce spui legat de Cehia. Fara nicio exagerare sau dramatizare, sunt cu cel putin 30 de ani in fata noastra. iti dai seama de treaba asta nu in Praga sau in fata nu stiu carui palat, ci in fata blocului, pe o straduta retrasa, intr-un cartier linistit, cand iarna incepe sa ninga intr-o seara de Duminica la ora 20:00, iar la 21:30 deja se curata de zapada trotuarul din fata blocului si stradutele din parcari. De autostrazi si drumuri nationale sa nici nu vorbim. Dar discrepanta cea mai mare e intre oameni, intre ei si noi. Noi Romanii avem o aroganta, un egocentrism si o agresivitate de care mi-e absolut scarba. Mi-e scarba pentru ca nu-i vad justificarea, avand in vedere unde suntem ca si popor si natie. Sigur ca avem lucruri bune, si Rusii au, si Somalezii, nu ma indoiesc ca pana si Hitler avea calitati, dar cand faci totalul degeaba... da cu minus. Oricum, ceea ce voiam de fapt sa zic, este ca cine compara istoria Skoda cu istoria Dacia, e pe alta lume. Apropo, stiati ca Skoda produce si treburi, tramvaie, troleibuze samd ? De TATRA sa vorbim ? Sa vorbim cum, poate, fara TATRA, VW n-ar fi existat astazi ? Nu mai vorbim. Mai spun doar ca ARO mai exista astazi multumita Cehiei, drepturile fiind cumparate de niste oameni de afaceri Cehi, pasionati de off-road, care dezvolta, produc si comercializeaza modelele noastre ARO si astazi. Preturile le gasiti pe net. Dar in rest, noi suntem buricul pamantului, leaganul civilizatiei Europene, noi i-am invatat latina pe Romani si fara noi n-ar exista avioane, avem cei mai destepti tineri, cele mai frumoase femei si cea mai frumoasa tara din lume. Asa este, cel putin pentru cei care n-au iesit din Ferentari.

  • Sandu al-III-lea, vineri, 30.10.2015 20:36

    Sictir Dumitre!

  • inexorabil, duminică, 01.11.2015 20:46

    Către toți comentatorii de mai sus: ați uitat să precizați că n-om fi noi “g….. Universului”, dar ceva tot suntem (mă rog, am fost), ceea ce va rămâne imprimat chiar și ȋn memoria veșniciei: am fost bariera din calea păgânismului islamist, dar acum, nu-i așa?, vremurile s-au schimbat, astfel că Europa va fi nevoită să se lase cotropită de “Untermenschen”, eventual și corcită cu ei… Hm, sunt destul de elogioase opiniile de aici ȋn privința cehilor. Mă mir cum de nu s-a amintit că echipa lor națională de fotbal a fost de două ori vicecampioană mondială, plus campioană europeană și olimpică, pe când reprezentativa lui Dobrin și Hagi…sufletu’. @mowgli, mie nu mi-e silă (sau altceva pe temă) de propria mea nație…Doar de trădătorii care o necinstesc și de lojele masonice, companiile multinaționale & trusturile mediatice străine pripășite aici (ȋnsă cu scopuri precise, pregătite dinainte) pentru a ne otrăvi/anihila credința strămoșească, a denatura istoria noastră națională, a ne subjuga economic, a ne răvăși judecata sănătoasă, neaoșă, și a ȋnăbuși ființa noastră specifică… Pe de altă parte, @mowgli, ești absolut sigur că meritul principal ȋn geneza lui VW ȋi revine Tatrei? Eu cred că nici măcar lui Porsche, ci mai degrabă unui…evreu maghiar, Pal Jaray, acesta fiind prima persoană care a conceput (chiar dacă ȋntr-o formă rudimentară) acea caroserie aerodinamică pe care, ulterior, a adoptat-o și Broscuța: https://myntransportblog.files.wordpress.com/2014/03/1922-audi-type-k-paul-jaray.jpg?w=640 La urma urmei, mi se pare curios cum de avem atâția "occidentofili" printre noi, dar obiectul dragostei lor nu trece dincolo de valurile atlantice…