Porsche răspunde familiei lui Paul Walker: "Autoritățile au demonstrat deja cine este de vină în această situație"

Publicat joi, 01.10.2015 17:09 de Sebastian Toma

La scurtă vreme după ce familia lui Paul Walker a dat în judecată compania Porsche invocând că modelul Carrera GT nu este suficient de sigur pentru drumurile publice, compania germană a venit cu un răspuns pentru aceștia.

Porsche a venit cu un nou răspuns oficial cu referire la situația legată de accidentul în care și-a pierdut viața actorul Paul walker. Compania germană a decis să răspundă public familiei actorului în vederea clarificării punctului de vedere al constructorului de automobile Porsche, după ce familia Walker a chemat în instanță fabricantul.

Reprezentanții mărcii din Stuttgart au precizat pentru Entertainment Weekly că se încred în rezultatele prezentate deja de anchetatorii guvernamentali care au investigat accidentul și că le sunt clare cauzele tragicului accident în care și-a pierdut viața Paul Walker și prietenul său, Roger Rodas. Autoritățile americane au concluzionat în 2013 că Roger Rodas, șoferul și proprietarul mașinii în care Paul Walker și-a pierdut viața, a pierdut controlul volanului pe fondul conducerii imprudente și a rulării cu viteză excesivă. Mai mult decât atât, vehiculul avea anvelope cu o vechime de aproape nouă ani, aproape dublă față de durata maximă recomandată de toți fabricanții.

“După cum am mai declarat, regretăm de fiecare dată când cineva este rănit într-un automobil Porsche. Avem încredere în ancheta autorităților și în rezultatele acesteia. Cercetările făcute de inginerii noștri au descoperit că vehiculul a fost modificat față de specificația de fabrică și că nu a fost întreținut corespunzător”, au declarat reprezentanții Porsche. În cazul procesului intentat în 2014 de văduva lui Roger Rodas, aceștia au declarat: "Decesul lui Roger Rodas, precum și celelalte vătămări și pagube suferite, au fost rezultatul acțiunilor lui Roger Rodas".

Ancheta poliției americane a relevat că modelul Porsche Carrera GT condus de Roger Rodas și în care se afla și Paul Walker rula cu o viteză de aproximativ 150 km/h într-o zonă cu viteza maximă restricționată la 72 km/h. Diferența dintre cele două viteze poate fi în sine o definiție a termenului de viteză excesivă, iar conducerea imprudentă vine atât în rularea cu dublul vitezei maxime permise pe un sector de drum, cât și din folosirea de anvelope vechi pe un supercar.

Via EW | Sursă foto

  • mowgli, joi, 01.10.2015 18:36

    Owned...

  • unckle, vineri, 02.10.2015 12:53

    astia prin state se uita prea mult la filme... li se naste impresia ca niste uvinte aruncate printre lacrimi o sa "miste" pe cineva

  • Dubfire, vineri, 02.10.2015 16:29

    Americanii dau in judecata pe oricine pt ca se poate. Multe firme mari "cad la pace" cu ei pentru a evita publicitatea negativa.