Mazda: ”Noi nu am păcălit testele de emisii și credem în procesul ideal de combustie”
Mazda a publicat un comunicat oficial în care susține că nu a păcălit testele de emisii. Totodată, japonezii își reafirmă încrederea în motoarele convenționale.
Criza Volkswagen: tot ce trebuie să știi despre scandalul "Dieselgate"
După ce am văzut declarații oficiale din partea BMW, Mercedes și Fiat, care au negat implicarea în teste care au vizat fraudarea consumului, un alt constructor de talie mondială decide să își liniștească clienții.
Este vorba despre Mazda, producătorul japonez care nu crede încă în soluțiile hibride sau electrice, preferând să se axeze pe dezvoltarea unor motoare diesel și benzină extrem de economice. Culmea, ele au o cilindree clasică și au capacitatea să consume sau să emită chiar mai puțin decât unitățile supuse trendului de downsizing.
În acest context al suspiciunilor, Mazda susține că fiecare motor diesel sau benzină respectă regulile de emisii ale țărilor în care este vândut și că nu a folosit nici o soluție de păcălire a normelor de poluare.
Mai mult, constructorul japonez își reafirmă încrederea în metodele de propulsie convenționale, susținând că scopul inginerilor săi este acela de a dezvolta noi tehnologii care să ajute motoarele Mazda să atingă un ciclu de combustie ideal, cât mai eficient.
La finalul comunicatului, Mazda a emis și o poziție față de încercarea de a testa mașinile în condiții reale de trafic, un ciclu propus de organismele europene și botezat Worldwide harmonized Light-Duty Test Cycles and Real Driving Emissions. Japonezii vor coopera cu autoritățile în testarea mașinilor sub această nouă formă.
-
mowgli, miercuri, 30.09.2015 10:56
@Nelu Nu.
-
scamel, miercuri, 30.09.2015 11:01
@ MB iar ai comis-o. ai amestecat ciclul motor cu procesul de combustie si ai obtinut ciclul de combustie. chiar asa s-au exprimat ?
-
Madalescu_Georgian, miercuri, 30.09.2015 11:04
Bravo Japonia, jos palaria. Probabil sunt singura natiune de pe Terra care inca a ramas roiala seriozitatii si ambitiei de a crea niste produse de inalta calitate si cu tehnologie la cote maxime. Mazda, le-a cam arata obrazul nemtilor fraudulosi care au pacalit clientii si au facut ceva pe demnitatea lor . Bravo Mazda !
-
Madalescu_Georgian, miercuri, 30.09.2015 11:04
loiala*
-
Scorpionul_negru, miercuri, 30.09.2015 12:59
Cine se scuza se acuza ! Era o vorba doar :)))
-
Pana, miercuri, 30.09.2015 13:10
Madalescule, acum citeste asta cu voce tare si ochi mari. Sau mai bine nu, ca oricum citesti degeaba ca nu vei intelege nimic: http://lucianmindruta.com/2015/09/30/de-ce-scandalul-volkswagen-e-un-fas/
-
mowgli, miercuri, 30.09.2015 13:38
@Pana Lucian Mandruta ? Serios ? Mandruta ? Asta scrie si despre masini ? E ca si cum ai vedea un premiat Nobel pe happylica lui Maruta.
-
zarnesteanu, miercuri, 30.09.2015 14:21
Mazda n-are diesel in US pentru ca faimosul skyactive nu respecta normele de poluare. Isi bat capul de ani de zile si tot nu l-au rezolvat. VW a tras lumea in piept cu Euro 5 si s-a parlit. Dar macar au Euro 6 care functioneaza si e in normele legale. Ma rog, pana la proba contrarie. Ideea este ca au ceva, si merg mai departe. Mesajul de la mazda e : "Bai, noi suntem cinstiti, dar nici nu putem sa intram pe piata".
-
@ZARnesteanu, miercuri, 30.09.2015 15:21
si ce ai vrut sa demonstrezi? nimic mazdei i s-au intors cartile bune...dupa scandalul diesel SUA va spune pas motorizarilor sa numai vorbesc de faptul ca procentul diesel in total piata este insignifiant tu esti un fel de madalescu...cu un creier la fel de lis...
-
Sam93, miercuri, 30.09.2015 15:42
@Zarne - VW nu are motoare Euro 6 in America pentru ca acolo nu exista norme Euro. Motoarele care le au nu respecta normele legale. Mazda nu si-a putut aduce dieselurile acolo pentru ca la fel ca VW nu a vrut sa foloseasca adblue, si fara nu s-a putut. Dar macar ei nu au fost atat de prosti incat sa incerce sa fraiereasca lumea.
-
Mitica Blajinul, miercuri, 30.09.2015 20:43
@sam, cauta la " United States emission standards " si vei vedea ce norme au americanii, De unde ai scos tu treaba ca ei nu au norme de poluare.Toate normele euro au fost facute pentru a incerca sa respecte standardele americane, care sunt mult mai dure decat cele europene. Vezi California.
-
Tudor, miercuri, 30.09.2015 23:36
Asa este Sam93, cum o intorci, concluzia este una singura: japonezii nu au fraierit pe nimeni!
-
Mitica Blajinul, joi, 01.10.2015 11:32
@Tudor, oricum ai intoarce-o, toti ne fraieresc. Chiar si joponezii vostri. Aia pe care ii urcati pe piedestale de aur. Nici macar nu ai idee cum ne considera japonezii .Pe noi, albii. Si pe undeva au mare dreptate. Continuam in ritmul asta....Ne ducem pe apa Sambetei. Nu dau doi bani pe noi. Dar ne invidiaza stilul de viata. Ma rog, nu al tuturor. Nu uita ca toti constructorii japonezi au angajat europeni si americani in staful lor tehnic. Ca sa iasa din rahat. rahat care nu este chiar mare, avand in vedere ca manca numa' orez. Tot nu reusesc sa intzeleg de ce ii ridicati in slavi! Nu aveti nici un motiv! Poate invidia pe munca temeinica facuta de alte popoare! Aferim!
-
Pana, joi, 01.10.2015 11:39
@mowgli, nici eu nu sunt fan Mandruta. Chiar deloc. Insa de data asta eu zic ca o parte din adevar o spune prin acel articol. UE are reguli tot mai stricte intr-un timp tot mai scurt. Vrea tehnologii de top, motoare mici, care sa polueze putin, cu consum cat mai redus si cat mai puternice. Toate astea nu poti sa le ai in parametri buni... nu ai cum fizic. Exact invers la ce face Mazda de exemplu care vine cu motor de 2000 cmc si 120 CP si nu isi bate capul. Si constructorii uneori nu pot face fata la atatea cerince. Si ce fac ca sa nu moara? Cam ce face orice om atunci cand nu poate face fata unor probleme de viata: gaseste solutii mai mult sau mai putin curate. Nu vreau sa tin partea celor de la VW, dar atata timp cat si-au recunoscut greseala, cat accepta aceste recall-uri, cat isi accepta plata amenzilor, nu vad unde este problema. Ah, ca si-a dezamagit clientii cand au mintit? Toate marcile care au parte de recall isi mint clientii ca masina loe functioneaza foarte bine. In cazul asta sa nu se mai cumpere masini care au avut parte de recalll, pentru ca clientii sunt dezamagiti. Ete, fas! Nu mor caii cand vor cainii. Cine este obiectiv va intelege ca acest recall nu ii va ingenunchea pe cei de la VW. Poate doar niste bombe puse de Mafia (adica Ivanoff sau Madalescu) puse in fiecare uzina VW.
-
mowgli, joi, 01.10.2015 13:16
@Pana corect, doar ca VW au mintit cativa ani, chiar si cand li s-a atras atentia si au avut sansa sa-si corecteze greselile. Problema e ca au vandut deja foarte multe astfel de masini, care poate nici nu primeau certificarea de a fi puse in vanzare, daca nu ar fi mintit cu buna stiinta ca respecta toate cerintele. Se pare ca alti constructori le pot indeplini, fara sa minta, atunci trebuie sa cred ca si VW ar fi putut, iar daca nu... atunci n-au ce cauta cu motoarele respective pe piata, sorry. Faptul ca cerintele si legile in vigoare sunt drastice, nu este o scuza, atata timp cat cerintele pot fi indeplinite de o parte din constructori.Eu sunt convins ca doar lacomia celor de la VW e de vina pentru situatia asta. Da, au recunoscut si platesc, dar din nou... asta nu anuleaza efectele nocive ale emisiilor acestor masini, nici faptul ca milioane de clienti au fost inselati si mintiti, clienti care se uita foarte atent la cat polueaza masina lor. Da, stiu ca noi Romanii suntem inapoiati si zicem "apai ce ma ? toti polueaza, important e sa mearga masina, sa traga bine, sa consume putin si gata, ce-i asa mare lucru ? polueaza, polueaza". De acord, dar atunci sa nu ne miram ca murim de cancer la plamani dupa o viata scurta, de 35 de ani, fara tigari. Da, stiu... pare un discurs de hipster platit de Greenpeace, cert e ca lumea din Vest ia lucrurile astea foarte in serios. Oricum, vorbim de inselaciune aici, nu doar de poluare. Sunt chiar socat de cata lume le ia apararea celor de la VW (nu ma refer la tine), fanboys profund indignati, care-i acuza pe Americani de conspiratii, sau pe Japonezi. Jurnalistii sunt si ei injurati ca pun botul la mascarada asta... eu nu inteleg indignarea asta si partea luata celor de la VW, de ce ? noi suntem cei mintiti. Ar trebui sa ne bucuram cand un constructor auto, oricare ar fi el, ia un sut in fund si e tras de urechi, caci astfel se mai termina cu lobby-urile si cu manevrele facute pe la spatele si pe spatele nostru. Din astfel de scandaluri, doar avem de castigat pe termen lung, atat noi, clientii, cat si planeta asta amarata, caci vor duce la legi si mai stricte, emisii si mai putine si implicit un aer mai sanatos si mai curat. Sa le tii partea celor de la VW cu argumente gen "si ce daca polueaza ? atata timp cat si-au recunoscut vina", e ca si cum ai gasi un floc in ciorba de burta de la restaurant si ai spune "ei... lasa... mananc aici si maine ca oricum o fost buna la gust"
Citeste si
-
INDUSTRIE | duminică, 24 noiembrieHyundai și Kia: peste 200.000 de vehicule electrice rechemate din cauza pierderilor de putereHyundai și Kia au anunțat săptămâna aceasta rechemarea a peste 200.000 de vehicule electrice din cauza unor pierderi de putere, conform Administrației Naționale pentru Siguranța Traficului pe Autostrăzi (NHTSA). Citeste tot
-
INDUSTRIE | joi, 21 noiembrieLotus renunță la planul său de a deveni marcă pur electricăLotus a anunțat oficial că renunță la planul său de a deveni o marcă pur electrică până la finalul actualului deceniu. Viitoarele modele ale mărcii vor fi hibride și electrice cu range extender. Citeste tot
-
INDUSTRIE | joi, 21 noiembrieFord va concedia 4000 de angajați în Europa pe fondul scăderii cererii pentru mașinile electricePeste 4000 de angajați Ford din Europa urmează să fie concediați în următorii 3 ani. Forța de muncă a mărcii în Europa va fi redusă cu aproape 15% ca o măsură de reducere a costurilor. Citeste tot
-
INDUSTRIE | miercuri, 20 noiembrieStellantis: platformă nouă, compatibilă cu motoare termice, electrice și cu hidrogenStellantis a dezvăluit oficial o nouă arhitectură care va fi prezentă la viitoarele SUV-uri și camionete ale Grupului. Noua platformă STLA Frame va oferi cea mai multă flexibilitate dintre toate platformele, deoarece va fi compatibilă cu motoare termice, hibride, electrice și chiar cu range extender și cu hidrogen. Citeste tot
-
INDUSTRIE | miercuri, 20 noiembrieJaguar va avea o nouă identitate de marcăJaguar trece printr-o transformare și se repoziționează în industria auto ca o marcă de lux de vehicule electrice. Această nouă direcție este însoțită de o serie de embleme noi pentru viitoarele modele Jaguar. Citeste tot
Alte stiri auto chiar nu mai sunt pe toata planeta asta? Am inteles, au fost fraudate niste teste de emisii, ok. Putem trece mai departe?