Niki Lauda a fost în România la invitaţia unei companii austriece
Triplul campion mondial de Formula 1 Niki Lauda a fost prezent joi în România la invitaţia unui sponsor personal.
România a primit joi seara vizita unui oaspete special din lumea sporturilor cu motor. Niki Lauda, triplu campion mondial al Formulei 1, a sosit în ţara noastră la invitaţia sponsorului său principal, care a aniversat 25 de ani de prezenţă în România.
În calitate de ambasador de brand, fostul pilot austriac a participat la o conferinţă de presă la sediul companiei situat în apropierea Aeroportului International Henri Coandă.
El a vorbit, printre altele, şi despre filmul Rush, care prezintă lupta pentru titlul mondial în sezonul 1976 dintre Lauda şi James Hunt. În acel an, austriacul a suferit un grav accident în Marele Premiu al Germaniei de pe circuitul de la Nurburgring, în urma căruia a suferit arsurit pe faţă, însă a revenit pe circuit după o absenţă de numai două curse. "Hunt a fost mai bun în a doua jumătate a sezonului. Chiar dacă nu ar fi fost accidentul de la Nurburgring, ar fi foarte dificil să-l înving", a precizat el în cadrul conferinţei de presă.
▶ Rush - un film memorabil inclusiv pentru cei care nu sunt fanii Formulei 1
După conferinţă, Lauda a acordat o serie de autografe persoanelor prezente la eveniment, iar ulterior a plecat spre Monza pentru a fi prezent la Marele Premiu al Italiei în calitate de preşedintele al echipei Mercedes.
Lauda a devenit campion mondial al Formulei 1 în sezoanele 1975 (Ferrari), 1977 (Ferrari) şi 1984 (McLaren), iar în prezent este preşedinte şi deţine 10% din acţiuni la echipa Mercedes.
filmul e film,sa fim seriosi niki lauda a fost pilot adevarat sa devi campion dupa ani de pauza plus teribilul accident din 76 cand putea fi din nou campion nu e lucru usor