Toyota Hilux: imagini şi informaţii oficiale cu noua generaţie a pick-up-ului japonez

Publicat joi, 21.05.2015 11:59 de Bogdan Mirică

Toyota a dezvăluit noua generaţie a modelului Hilux. După 47 de ani de experienţă, pick-up-ul japonezilor primeşte motoare diesel noi, un design proaspăt şi o serie de tehnologii contemporane.

Toyota a dezvăluit oficial noua generaţie a modelului Hilux în cadrul unor evenimente sincronizate în Australia şi Thailanda, două dintre cele mai importante pieţe pentru pick-up-ul japonez. Cu o carieră de 47 de ani în spate, Hilux bifează o nouă generaţie, gata să ajungă pe stradă în toamna acestui an.

Cum era şi normal, Hilux a fost redesenat şi beneficiază acum de o filosofie de design aliniată celorlalte modele din gamă. Partea frontală are parte de o grilă cromată impunătoare, de faruri ceva mai colţuroase şi de lumini LED pentru rularea diurnă. Pachetul estetic este completat de stopuri cu LED, de un profil muscular şi de jante cu dimensiuni între 16 şi 18 inch.

Şapte airbaguri în standard

În ceea ce priveşte dimensiunile, Hilux a crescut cu 70 mm în lungime, cu 40 de mm în lăţime şi a coborât linia plafonului. Chiar şi capacitatea rezervorului a crescut până la 80 de litri.

Noul Hilux a crescut în dimensiuni.

Şi la nivel structural noul Hilux a primit îmbunătăţiri, şasiul fiind acum ceva mai rigid pentru a asigura un comportament exemplar la testele de impact. Teste de impact pe care Toyota speră să le treacă cu cinci stele, având în vedere că noul Hilux oferă în standard control al tracţiunii şi stabilităţii, ABS, cameră pentru marşarier, şapte airbaguri, asistenţă la pornirea din rampă şi avertizare la frânarea de urgenţă.

Două dieseluri noi

În cadrul lansării, Toyota a anunţat patru motorizări pentru noul Hilux, două pe benzină şi două dieseluri. Dacă cele pe benzină este puţin probabil să le vedem în Europa, cu cele diesel sigur ne vom întâlni.

Motorul de 3.0 litri diesel a fost înlocuit de unul de 2.8 litri, capabil să dezvolte 174 de cai putere şi un cuplu motor generos, de 450 de Nm, disponibil pe o plajă de turaţii cuprinsă între 1600 şi 2400 rpm. Deşi cuplul a crescut cu 25%, consumul a scăzut cu 10 procente.

Revizuit a fost şi dieselul de 2.4 litri, care dezvoltă acum 147 de cai putere şi 400 de Nm, pe o plajă de turaţii cuprinsă între 1600 şi 2000 rpm. Această motorizare va fi preferată pentru versiunile echipate cu tracţiune 4x2.

Dotări superioare: ecran tactil şi acces fără cheie

La aceste două motorizări vor fi ataşate o transmisie manuală sau una automată, ambele cu şase rapoarte. Mulţumită acestor configuraţii, noul Hilux va putea remorca până la 3500 de kilograme şi va putea căra în benă chiar şi 1240 de kilograme.

Interiorul a fost izolat mai bine şi beneficiază de tehnologii noi.

Odată cu noua generaţie, interiorul a fost izolat mai bine de zgomote şi vibraţii, motorizările diesel promiţând să fie şi ele ceva mai silenţioase. Pe lângă spaţiul ceva mai generos oferit în ambele tipuri de cabină (simplă sau dublă), Hilux promite şi o serie de dotări importante pentru confortul pasagerilor: aer condiţionat, geamuri electrice, computer de bord color, sistem multimedia cu ecran tactil, pilot automat şi acces fără cheie.

  • Nelu.Pantofaru, joi, 21.05.2015 12:43

    Ce tare arata varianta aia pe albastru!

  • Nelu.Pantofaru, joi, 21.05.2015 12:44

    Ce tare arata varianta aia pe albastru!

  • ioi, joi, 21.05.2015 12:53

    fara a jigni marcile coreene... dimpotriva, ele au urcat ca design... mi se pare ca aceasta hilux a regresat, aratand prea "coreean" :-(

  • cutarescu, joi, 21.05.2015 14:26

    Regele Pick-up-urilor s-a renascut. Dupa opinia mea si a multor cunoscatori ai domeniului automobilistic, Hilux nu are rival in acest segment. O masina indestructibila, care a rezistat la teste draconice : foc, calare motor, intrare in pom, cladire demolata, etc.

  • 6, joi, 21.05.2015 14:43

    Interesant sistemul monocrom Radio+MP3+CD+....., cu comanda tactila. Probabil intr-o echipare mai superioara acolo va fi un sistem de navigatie tot 100% tactic, fara butoane. Interiorul se pare ca a re o calitate a executie neintalnita in acest segment. In partea superioara a bordului are piele cu cusatura .

  • TCM, joi, 21.05.2015 17:54

    TOYOTA tot TOYOTA ramane. Au cele mai imbatabile masini de offroad, nimeni nu ii poate surclasa, au fost primii care au creat masina cu propulsie hibrid de serie, acum sunt primii care scot in productia de serie masina pe hidrogen. Tot asa Toyota! Iar daca vor avea si motoare aspirate foarte performante de la Mazda , va iesi ceva extraordinar in materie de inovatii.

  • tyd, joi, 21.05.2015 20:15

    nu mai sunt ce-au fost nici ei......in curand vor pierde in fata nemtilor

  • Lache, joi, 21.05.2015 21:14

    @TehnologiaConstructiilordeMasini, poti sa explici cum vine chestia cu inovatiile? Era si cazul sa scoata o gama noua, pentru ca la ora actuala sunt destui care i-au luat fata toyotei super fiabile si celei cu multe inovatii originale. "Inovatii originale" este expresia folosita de adevaratii cunoscatori in automobilistica. Facand o comparatie intre Toyota hilux si Ford Ranger, as merge fara nici cea mai mica ezitare la Ranger.Ala cu motorul de la Volvo. Sunt curios de unde au luat noile motoare diesel, pentru ca cei care nu au culturistica auto,stiu ca e cam greu pentru toiota sa faca motoare diesel.Ar fi fain sa vad cum toti romani care muncesc din greu,sa aiba Hilux-uri. E o masina care munceste din greu, nu e premium.Cum cred unii!

  • mowgli, vineri, 22.05.2015 11:53

    @TCM vorbesti avioane, Toyota n-au scos nici primul hibrid, nici prima masina pe hidrogen, eventual au inventat legile fizice si rasa umana ?