Noua generaţie Nissan Juke nu va suferi modificări majore de design, dar va avea un interior rafinat

Publicat miercuri, 29.04.2015 13:33 de Bogdan Mirică

Chiar dacă a fost supus recent unui facelift, Nissan Juke se grăbeşte să revină pe piaţă cu o nouă generaţie, programată să ajungă în 2016.

În momentul lansării sale oficiale, adică în urmă cu cinci ani, Nissan Juke a fost o adevărată revoluţie în materie de design şi pionierul unui segment complet nou, care mai apoi a explodat.

La jumătate de deceniu de la debut, Juke se pregăteşte să lase loc unui înlocuitor. A doua generaţie este aşteptată anul viitor, însă mai multe detalii încep deja să facă lumină asupra modelului. Acesta va fi dezvoltat pe o platformă complet nouă, modulară, botezată CMF-B, care va fi folosită şi pentru noile generaţii Nissan Micra şi Renault Clio.

Fiind vorba despre o arhitectură comună Alianţei, ea va permite eficientizarea producţiei şi chiar creşterea ritmului actual de la uzina britanică din Sunderland, unde iau naştere 150.000 de unităţi Juke pe an.

Deşi mulţi se aşteaptă ca noua generaţie Juke să propună un design la fel de nebun, surse din interiorul Nissan, citate de Autocar, susţin că nu vor fi prea multe modificări la nivel exterior. Atenţia se va concentra asupra interiorului.

”Clienţii noştri ne spun că Juke încă arată ca un model actual, proaspăt. Tocmai de aceea designul nu va evolua foarte mult. Lista îmbunătăţilor va include motoare mult mai eficiente, un rafinament crescut şi un interior mult mai atent elaborat”, a declarat oficialul.

Gama de motorizări ar putea include şi noua unitate cu trei cilindri, de numai un litru, propus şi pentru noua generaţie Micra. Chiar dacă designul nu va fi la fel de revoluţionar ca în cazul actualei gneraţii, Nissan va căuta să obţină reacţii din partea publicului cu un viitor concept Juke, menit să anticipeze liniile de design. Acesta va fi lansat anul viitor.

via autocar

  • Alex, miercuri, 29.04.2015 13:45

    Mie imi place cum arata si la interior e bine inchegat.. cel putin asa mi s-a parut dupa ce l-am condus cu imprumut 1000 de km. Foarte teapan! fara zgomote la interior si rafinat ca motorizare. Din ce promit cred ca vor umbla sa puna materiale mai moi la interior, poate un aspect mai inspre premium. Sa vedem!

  • ioi, miercuri, 29.04.2015 13:52

    e o veste buna daca pastreaza designul :-)))

  • MAVERICK_SS, miercuri, 29.04.2015 13:57

    Sper ca vor schimba actuala cutie automata CVT cu una EDC. La actualul Juke, singura slabiciune pe care o vad eu este cutia automata CVT care e destul de lenta.

  • CPK, miercuri, 29.04.2015 15:00

    The Nissan Juke I have to admit must be one of the most ugliest cars ever designed. The design team responsible must have employed a group of three year olds to come up with it. Result poor, it could have been a joy to own if a little thought went into its production....

  • eee, miercuri, 29.04.2015 16:45

    si mie mi se pare designul exterior absolut deosebit. o vecina are unul in parcare, si sta exact langa un serie 3 si apoi e un a5. cand stau una langa alta, juke parca rade de ele, cu gura larga, zicand: a zis cineva cuvantul "design"????

  • john, miercuri, 29.04.2015 19:22

    Facelift- ul o face si mai SF

  • LauCalin, miercuri, 29.04.2015 23:12

    De cand a aparut masina asta am evitat sa o spun, dar recunosc ca, cel putin in opinia mea, este cea mai interesanta masina de pe piata si are un design foarte interesant, cool si tineresc. Doar ca nu este pe gustul meu. Nu ma vad conducand asa ceva si daca as avea de ales mai mult ca sigur nu as alege-o. Insa asta nu inseamna ca cine o alege e un fraier. Pana la urma gusturile nu se discuta. Era de asteptat ca designul sa se pastreze pentru ca inca mai prinde la public. Nu are rost sa schimbi ceva ce e pe val, ce se cere. Si poate ca cel mai bun exemplu in acest sens ar putea fi chiar designul banal al lui Golf.

  • 1., miercuri, 29.04.2015 23:33

    Dacă ai o belea la o mașina Nissan te-ai spart la buzunare. Piesele nu vin decât pe orginal (aproape 100%). Să nu ziceți că nu a-ți știut.

  • @1., joi, 30.04.2015 08:38

    Zise unul care scrie "a-ți știut" , in loc de "ati știut" ... :)))) Ia uite matalica un studiu de satisfactie a clientilor in service: http://www.automarket.ro/stiri/studiu-de-satisfactie-in-romania-nissan-are-cea-mai-apreciata-activitate-43409.html Daca eram nemultumit ca si client crezi ca mai aparea Nissan pe primul loc la satisfactie? Nu. Chiar mi se pare ca Nissan sta bine la preturi raportat la calitate. Dar uite si alte pareri: http://www.caradisiac.com/Essai-video-Nissan-Juke-restyle-confirmation-d-un-succes-94568.htm http://www.automarket.ro/stiri/nissan-qashqai-a-obtinut-cea-de-a-treia-pozitie-in-topul-fiabilitatii-de-la-35842.html http://www.automarket.ro/stiri/presedintele-honda-suntem-invidiosi-pe-succesul-lui-nissan-42201.html

  • eee, joi, 30.04.2015 09:18

    @1: cei care isi permit o masina, o duc la reprezentanta la revizii, si cumpara piesele "pe original". asa se intretine o masina atunci cand ti-o permiti. e in garantie, intretinerea e la un anumit pret, nu te intereseaza cate si ce chestii trebuie sa schimbe la ea, sunt pe garantie oricum. in cazul asta, o sa observi ca nu prea sunt diferente la intretinere intre diferite marci auto, fie ele americane, europene, asiatice. 2-300 de euro sunt majoritatea. daca insa iti cumperi piesele singur si ti le schimbi la un prieten in garaj, in cazul asta esti fericitul posesor al unui sh, si atunci te descurci cum poti, cu ce piese gasesti aftermarket si pe la dezmembrari, si atunci iti dau dreptate, nissan nu este o optiune pentru tine, e de preferat grupul vag.

  • 1., joi, 30.04.2015 10:42

    @eee Habar nu ai ce vorbești ca și ăla cu gramatica de mai sus care a greșit saitul. Nu era vorba de piesele importante ale mașinii ci să spunem de un parbriz, de exemplu. Mașina mea nu e vw (nu mă interesează marca asta, la care mulți se duc cu sacul) și e luată de nouă în 2008, iar ceea ce știu despre Nissan o știu chiar de la posesorii acestei mărci.

  • dst, joi, 30.04.2015 11:58

    @1. ca un boss Ai dreptate, gramatica limbii romane e demodata! Da-o naibii ! Putem fi oricat de neanderthalieni vrem, educatia nu-i importanta ! Mai ai si pretentia sa te ia cineva in serios. Atitudinea ta e foarte bine nuantata in "Ghidul nesimtitului" de Paraschivescu. Felicitari !

  • 1., joi, 30.04.2015 12:55

    @dst Când nu ai argumente speculezi orice altceva.(inclusiv o greșeală gramaticală) Cât despre cartea pe care o invoci te regăsești cu prisosință în ea. Citește-o mai atent.

  • vianu, vineri, 01.05.2015 09:52

    @1 pai tu ai dreptate....piesele DOAR pe original. Daca tu ai ridicat la fileu chestiunea, inteleg ca la masina ta luata de noua, service-ul foloseste piese "aproape" SH ori aftermarket? pana la urma, care e nemultumirea ta? Ca Nissan foloseste piese originale?