Henrik Fisker a creat conceptul Thunderbolt, un supercar bazat pe modelul Aston Martin Vanquish
Fostul șef al departamentului de design Aston Martin, Henrik Fisker a creat un concept numit Thunderbolt. Este un studiu de design ce are la bază modelul Aston Martin Vanquish.
Henrik Fisker este un nume cu rezonanță în industria auto. După ce s-a făcut remarcat ca șef al departamentului de design Aston Martin, Henrik Fisker și-a creat propria marcă auto. A creat modelul Fisker Karma, o luxoasă limuzină cu propulsie hibridă, insă problemele financiare au dus la falimentul companiei. Henrik Fisker a părăsit compania ce îi poartă numele și se concentrează acum pe alte proiecte de design. În toamna anului trecut, Fisker și-a pus semnătura pe designul unui Ford Mustang unicat de 725 CP, creat împreună cu americanii de la Galpin Motors, cel mai mare dealer Ford din lume. Astăzi, Henrik Fisker ne arată propria viziune asupra designului unui supercar.
Plecând de la un Aston Martin Vanquish, Fisker a creat conceptul de design Thunderbolt, un supercar cu caroserie din fibră de carbon. Grila frontală a fost mărită, iar montanții au fost redesenați pentru a primi o lunetă foarte înclinată. Fisker a mai adăugat stopuri cu un design diferit și un eleron. Garda la sol a modelului Thunderbolt este cu 15 mm mai mică față de un Vanquish de serie, iar jantele folosite au 21 inch. Legat de partea tehnică, Henrik Fisker nu a făcut nici o mențiune, deci cel mai probabil a fost păstrat motorul V12 de 6.0 litri aspirat ce produce 570 CP.
Interiorul a fost tratat cu aceeași atenție, iar piesa de rezistență este primul display curbat folosit pentru sistemul de infotainment. Ecranul tactil de 11.6 inch a fost creat de Panasonic și poate fi ajustat pe înălțime. Pentru locurile din spate, Henrik Fisker și-a dotat automobilul cu un suport bespoke pentru două sticle de vin sau șampanie.
Fisker a subliniat că acest studiu de design nu este asociat cu Aston Martin și în funcție de reacțiile primite poate exista posibilitatea creării unei serii extrem de limitate.
Via Autocar