Rolls Royce: „Clienţii cer cu disperare un SUV”

Publicat joi, 12.02.2015 11:11 de Bogdan Mirică

Rolls Royce analizează încă posibilitatea lansării unui SUV. Cu toate acestea, clienţii vor un SUV în gama constructorului britanic de lux.

În vreme ce Bentley este tot mai aproape de lansarea noului Bentayga, primul său SUV din istorie, Rolls Royce încă analizează posibilitatea lansării unui asemenea model.

Oficialii trebuie să decidă dacă acest model corespunde principiilor Rolls Royce, însă până atunci Gerry Spahn, şeful departamentului de comunicare RR din Statele Unite, a oferit noi informaţii în cadrul unui interviu oferit publicaţiei Car Advice.

Spahn a susţinut că deşi un SUV nu a primit undă verde, există clienţi care şi-l doresc foarte mult. Mai în glumă mai în serios, oficialul susţine că există clienţi „care urlă după un asemenea vehicul în gamă”.

Chiar şi aşa, conducerea nu s-a hotărât asupra unui design final şi asupra utilităţii unui SUV. O decizie finală ar urma să fie luată în cursul acestui an.

Dacă ea va fi favorabilă, Grupul BMW va folosi mai multe soluţii pentru a reduce costurile de dezvoltare ale SUV-ului. Un prim pas în acest sens este folosirea platformei lui BMW X7, viitorul model 4x4 al bavarezilor, poziţionat deasupra actualului X5.

  • vianu, joi, 12.02.2015 11:22

    hmmm...Rolls Royce a facut si "tancuri" pe la inceputurile sale, deci n-ar fi de mirare

  • ioi, joi, 12.02.2015 11:42

    nu zau? ca parca putem verifica ce vor clientii. pana una alta clientii vor BMW M7 si nu-l fac

  • Jackpot, joi, 12.02.2015 13:56

    @ioi defapt au cerut M7 si au primit desi nu este chiar un "M" http://www.promotor.ro/masini-noi/news/bmw-m7-nu-doar-un-bmw-760li-special-pentru-arabi...-11861068

  • dan_grc, joi, 12.02.2015 13:59

    Săracii de ei, cum plâng după un SUV Rolls, dar lăsând la o parte aceasta crudă soartă, cred mai degrabă e o scuză pt a face un SUV, cum să rămână ei pe margine.

  • tzenu_bmw, joi, 12.02.2015 18:01

    .......Grupul BMW va folosi mai multe soluti sa reduca costurile......... Daca o sa reduca din costuri cum o facut la Ghost(care e considerat un seria 7 in costum Armani)eu cred ca deja si marca Rolls Royce se dilueaza un pic........ Unde mai e chestia cu .....hai sa construim cele mai bune masinim din lume...... Si chestia cu avem multi clienti care cer un SUV e doar propaganda.....ca si chestia cu 80%din clienti de seria 1 nu stiau dupa un an de utilizare ca compacta bavareza avea propulsie....... Marketing......... Imcepe sa-mim displaca marca BMW prin ceea ce face.....se indeparteaza foarte mult de la esentiale.....si deja a tras in jos (dupa mine) marca Mini care deja e formata din 6 modele care nu prea isi au rostu.......2, 3 erau de ajuns...... E foame de bani pur si simplu........doar bani ,bani si bani sa intre cat mai mult in conturi asta conteaza........ Respecte pt. Mercedes care nu se sfieste sa faca masini cat pot ei de bune(nu conteaza costurile de productie si dezvoltare).....supercaruri unul dupa alta......CLK DTM,McLaren Mercedes,SLS AMG si acum AMG GT....... Cand om vedea asemenea masini de la BMW??????nu prea cred ca vom vedea vreodata......

  • @Jackpot, vineri, 13.02.2015 10:44

    Ala nu e M7, e doar vrajeala;

  • lorinczi.thomas, vineri, 13.02.2015 15:55

    Daca sunt asa disperati pot sa isi ia X5, Q7, ML, usor mai ieftine, dar nu strica. Pana la urma nu cred ca sunt asa disperati, ca nu isi iau SUV de ultra-lux ca sa il tarasca prin noroaie, dealtfel, scopul unui SUV off-road.