Ford GT Concept, cel mai bine păstrat secret al companiei: maşina a fost dezvoltată într-un subsol

Publicat miercuri, 04.02.2015 13:03 de Bogdan Mirică

Noul Ford GT Concept a fost vedeta Salonului Auto de la Detroit pentru că publicul nu a ştiut nimic de surpriza pregătită de designerii americani. Dezvoltarea conceptului a fost făcută în mare secret, într-un subsol.

Noul Ford GT, supercarul care a luat prin surprindere întreaga audienţă prezentă în cadrul Salonului Auto de la Detroit, a fost unul dintre cele mai bine păstrate secrete ale companiei americane.

Botezat cu numele de cod Phoenix, aluzie la celebra pasăre care a renăscut din cenuşă, noul Ford GT Concept a luat naştere într-un subsol, cu o echipă extrem de restrânsă. Existenţa sa a fost ascunsă tuturor. Potrivit publicaţiei Automotive News, accesul în zonă nu se făcea cu cartele, ci cu o serie de chei.

De asemenea, este de la sine înţeles că oamenii implicaţi în proiect, extrem de puţini, nu aveau voie să discute despre noul Ford GT nici măcar cu cei din familie.

Designul noului Ford GT Concept preia multe linii ale supercarului iniţial.

„Mulţi oameni au înţeles probabil că acolo se întâmplă ceva, dar nimeni nu a ştiut o clipă despre ce este vorba. A fost o ocazie unică de a crea un astfel de vehicul, în asemenea condiţii. Încă mă ciupesc pentru a înţelege că tot ce am realizat nu este un vis, ci realitate”, a declarat Moray Callum, şeful de design la nivel global al Ford Motor Company.

Dezvoltarea noului Ford GT Concept a început la sfârşitul anului 2013, deci secretul este unul cu atât mai bine păstrat. „De obicei, mai ales în cazul proiectelor extrem de importante, încurajăm publicul să îşi exprime impresiile şi să ajute la dezvoltare. De această dată însă, judecând după importanţa proiectului şi după necesitatea de a ţine totul secret, s-a luat decizia naşterii noului GT Concept doar cu un număr extrem de redus de designeri”, a declarat acelaşi Callum.

Decizia a fost una extrem de inspirată, Ford GT Concept fiind vedeta Salonului Auto de la Detroit şi premiera care a furat din gloria unui alt supercar, Honda NSX.

  • Marius, joi, 05.02.2015 20:34

    Superb!