Preţuri Hyundai i20 în România: noua generaţie pleacă de la 13.200 de euro, dar are o reducere promoţională de 2.480 euro

Publicat luni, 26.01.2015 17:11 de Sebastian Toma

Importatorul mărcii Hyundai în România a anunţat preţurile noii generaţii a lui i20. Pentru moment, oferta include două motorizări şi două echipări, iar modelul coreean de clasă mică este oferit alături de o reducere de 2.480 de euro faţă de preţul de listă.

Hyundai i20 este disponibil pe piaţa auto din România. Cea mai ieftină versiune a noii generaţii, echipată cu un motor de 1.25 litri care asigură 84 CP şi în compania echipării Comfort, are un preţ de listă de 13.210 euro cu TVA inclus în România. Importatorul Hyundai oferă modelul i20 alături de o ofertă care îi reduce preţul de listă cu 2.480 de euro, ceea ce înseamnă că un i20 în versiunea de bază pleacă de la 10.730 de euro cu TVA inclus. Cea mai ieftină versiune diesel, singura din ofertă, implică o motorizare 1.1 CRDi de 75 CP în compania echipării Comfort şi pleacă de la 14.822 de euro preţ de listă cu TVA inclus. Echiparea de vârf, Highway, este disponibilă în compania unei singure motorizări, o unitate de 84 CP alimentată cu benzină, iar preţul său de listă de este de 15.194 de euro cu TVA inclus. Indiferent de motorizarea aleasă, propulsoarele respectă normele Euro 6.

Lista de dotări standard include ABS+EBD, şase airbag-uri, asistenţă la pornirea în rampă, discuri frână faţă/spate, ESP şi controlul tracţiunii, sistem activ de management al direcţiei, aer condiţionat cu reglare manuală, chei pliabile, banchetă spate rabatabilă 60:40, computer de bord, geamuri electrice faţă, geamuri cu tentă închisă, oglinzi exterioare acţionate electric cu încălzire şi semnalizare incorporată. Dotările standard includ şi torpedou refrigerat, servodirecţie asistată electric şi altele.

Motorizare Putere
Cuplu 
Transmisie Hyundai i20 Caroserie 5 uşi
Consum
(l/100 km) 
VMax
(km/h) 
Preţ echipare Comfort
(€ cu TVA) 
Preţ echipare Highway
1.25 Benzină 84 CP
122 Nm 
Man 5 4.8 170 13.210 15.194
1.1 Diesel 75 CP
180 Nm
Man 5 3.8 159 14.822 -

Noua generaţie a lui Hyundai i20 are o caroserie cu o lungime de 4.035 milimetri, o lăţime de 1.734 milimetri şi o înălţime de 1.474 milimetri. Ampatamentul este de 2.570 milimetri, iar portbagajul are o capacitate de 301 litri. Potrivit datelor oficiale, caroseria lui i20 este cu 40 mm mai lungă şi cu 16 mm mai joasă decât generaţia precedentă. Lăţimea a crescut cu 24 mm faţă de predecesorul său. Rezervorul de carburant au o capacitate de rezervor de 50 de litri.

Hyundai i20 vs. CONCURENŢA DIRECTĂ

MODEL/VERSIUNE PUTERE
(CP) 
CONSUM MIXT
(l/100 km) 
ACCELERAŢIE 0-100
(secunde) 
PREŢ DE LISTĂ*
(Euro, cu TVA) 
Hyundai i20
1.25 84 CP Comfort
84 4.8 13.1 13.210
(10.730 cu promoţie)
Opel Corsa
1.2 70 CP Selection
70 5.4 16 11.150
Dacia Sandero
1.2 16v Acces
75 5.9 14.5 7.190
Mazda2
1.5 SkyActiv-G 75
75 4.7 12.1 10.990
Mitsubishi Space Star
1.0 Mivec Inform A81
71 4.0 13.6 11.490
Toyota Yaris facelift 5 uşi
1.0 69CP Terra Start 5 uşi
69 4.3 15.3 13.044
Nissan Micra
1.2 Visia
80 5.0 13.7 11.750
Citroen C3 
1.0 VTi 68CP Attraction
68 4.3 14.2 11.980
Fiat Punto facelift
1.2 69 CP Pop
69 5.4 14.4 10.755
Ford Fiesta facelift
1.25 65Cp Trend
65 5.2 16.9 11.900
Peugeot 208
1.0 VTi 68CP Access
68 6.5 14 11.325
Renault Clio
1.2 16v Pro
75 5.5 15.4 10.250
Skoda Fabia (gen predecentă)
1.2 HTP 70CP Avantaj
70 5.5 14.9 9.259
Seat Ibiza facelift
1.2 70 CP Reference
70 5.4 13.9 10.905
Volkswagen Polo
1.0 75CP Trendline
75 5.1 14.3 13.058
*preţuri de listă, fără oferte de sezon şi promoţii 

Via Hyundai

  • Andi, luni, 26.01.2015 17:34

    Mazda 2... si nici macar n-are nevoie de promotie... :)

  • Andy, luni, 26.01.2015 17:38

    Partea buna la Hyundai e ca au politica de marketing cu promotii care dureaza la infinit deci pretul de peste 13.000 pentru varianta de baza e un non-motiv pentru cei care se vor plange ca a ajuns la pret de Polo/Yaris.

  • gigi_frana, luni, 26.01.2015 23:32

    Si daca ar fi la pret de Polo/Yaris, care ar fi problema ? Vezi vreun minus real la ea fata de cele 2 ? :)

  • Crystyann, marţi, 27.01.2015 10:00

    Arata bine masina.....doar ca Hyundai trebuie sa convinga ca, scapanad de hainele low-cost, merita sa ti-o cumperi in loc de Corsa, Fiesta, Yaris, Mazda, Clio sau chiar si Polo. Urcand cu pretul, batalia a devenit mai crunta si ei inca mai au de demonstrat destule... sa vedem daca au ales calea cea buna.

  • misha_zaitev, marţi, 27.01.2015 10:18

    Sunt extaziat! Asadar, PLEACA de la 13200, cu o reducere de 2000 si ceva. Adica, fara reducere, ar fi vreo 15 000 cu motor de 84 cp. Si ma gandesc la hoardele de carcotasi care au sarit sa muste din beregatile celor de la Skoda care si-au permis sa ceara 13 351 pe nivelul de echipare Ambition dotat cu motorizarea de 1,2 TSI si 110 cp, in timp ce, in aceeasi varianta de echipare, dar cu motorul de 1.2 si 90 cp, Fabia, fara vreo oferta promotionala, costa sub pretul de la care, repet, PLEACA, I 20. Spre deosebire de fanaticii anti-VAG eu n-am sa ma intreb retoric de ce ar da cineva banii pe asa ceva! Fiecare e liber sa aleaga ce masina il face sa se simta bine! Eu unul as prefera calitatea materialelor si senzatia de ansamblu solid al Skodei, oricat mi-ar spune carcotasii, ca sunt multe, ca nu ies in evidenta si ca "baietii finuti" nu-si cumpara masini VAG.

  • esel, marţi, 27.01.2015 10:22

    A evoluat foarte bine design-ul, lista de dotari este excelenta, promotia este foarte avantajoasa, iar motoarele sunt la nivelul concurentei. Per total, masina se lupta de la egal la egal cu rivalele. Poate ar fi fost benefic sa adauge si 2-3 motoare mai puternice. Din pacate, multi ii privesc pe Hyundai-Kia la fel ca acum 10 ani...

  • mog, marţi, 27.01.2015 10:48

    misha calm, mai citeste o data. pleaca de la 13000 si ceva, iar cu reducere de 2000 si ceva, costa 10300. la nivelul asta al pretului, e printre cele mai ieftine. singura varianta mai buna, in opinia mea, desigur, e doar mazda2.

  • mog, marţi, 27.01.2015 10:49

    esel, au motoare t-gdi de 1.0 si 1.2 pe teava, insa tot intarzie cu ele, poate au probleme tehnice si nu vor sa le bage in piata inca...

  • razvanis, marţi, 27.01.2015 11:11

    Si-au atins obiectivul, au reusit sa faca o masina mai tare ca VW .... la pret ... :D

  • misha_zaitev, marţi, 27.01.2015 11:57

    Multumesc pentru observatie Mog. Din pacate, neclaritatea formularii din titlu, m-a dus in eroare. Pe de alta parte si Fabia pleaca, fara nicio promotie de la un pret care se situeaza in jur de 10 000, asa ca nu vad marele gheseft. Dar, repet, depinde foarte mult de gust.

  • Crystyann, marţi, 27.01.2015 12:16

    Conteaza doar pretul final - promotiile sunt false ( doar nu credeti ca un I20 costa real 13.000 EUR iar acum primii cumparatori norocosi au parte de un chilipir ). Iar pretul este in media clasei. Eu cred ca va avea vanzari modeste din cauza repozitionarii pe piata... dar poate ma insel.

  • Scrooge, marţi, 27.01.2015 12:34

    ce egoisti sun Koreenii, cu preturile astea vor sa le tina pentru ei. Inteleg ca "domnule, Koreenii vin tare din spate, au crescut in calitate".....da e mult prea mult. Chestia tare e ca chiar ai de unde alege, nu vad de ce ar da cineva atatia bani pe un Hyundai.

  • Andy, miercuri, 28.01.2015 00:10

    @Scrooge Nu e egoism. Comparand cu Skoda (care se vinde foarte bine in Romania), noile modele Hyudai au un design exterior/interior mult mai reusit. Motoarele diesel sunt performante insa lipsesc cele turbo pe benzina (care sunt pe teava insa). La materiale, noile modele Hyundai/Kia sunt peste Skoda. Daca nu ma crezi, du-te in reprezentante la pipait :-P

  • Crystyann, miercuri, 28.01.2015 09:39

    @Andy : la frumusete intr-adevar poate Skoda este inferioara...sau sa zicem ca a ales un alt fel de frumusete :)) . Insa la motoare, discutand strict I20 versus Fabia, Hyundai este mult in urma - uite-te ce optiuni ai la I20 ( un aspirat de 1,2 si un diesel de 1,1 de 75 CP ale caror performante nu le comentez ) . Sunt 2 masini cu o abordare diferita -daca I20 isi doreste sa fie frumoasa, Fabia isi doreste sa fie practica si spatioasa. la materiale in interior nu ma bag, nu am "pipait" hyundai-ul nou

  • @misha_zaitev, joi, 29.01.2015 16:29

    Inainte sa deschizi gura(in cazul asta sa scrii pe automarket) verifica daca iti functioneaza si creierul,sau e de la Skoda si mai da "rateuri"?Daca nesimtitii de la Skoda lasa pretul de pornire cat mai jos apoi iti cer bani pe orice,majoritatea lucrurilor care ar fi trebuit sa fie standard pe o astfel de masina fiind pe lista de optionale asta nu inseamna ca sunt ieftine.Ai configurat tu un Hyundai si o Skoda din aceasi clasa,cu motoare si dotari asemanatoare si ai ajuns la concluzia ca este Hyundai scump?Nu de alta,dar din cate am observat eu atunci cand cumperi un Hyundai nou vine " la pachet" cu multe chestii in plus fata de concurenta.Oricum,succes cu Skoda(vezi ca distributia se schimba pe la 80.000km,ca e pe curea,chiar daca si la bicicleta am "distributia" pe lant,dar la ce te poti astepta de la producatori "seriosi" in 2015).

  • Claudiu, vineri, 08.04.2016 11:12

    Fratilor, verilor, verisorilor. Faceti drive test cu simtul raspunderii (nu doar sa constatati ce presupuneati aprioric la o masina noua), si veti vedea diferenta. Puneti Safety first, vorba navigatorului. Un drive test adevarat impinge masina la limite. . Generatiile precedente de Polo si Fabia probleme la confort si stabilitate din "cauza" unor bucse sau brate proiectate "nemteste" ce-o mai fi insemnand asta. Kia Ceed mult peste Golf 7, RIO(=i20) peste Fabia (=Polo), nu mai zic de Corsa. Corsa cea mai proasta stabilitate. Rio si i20 lipite de sosea. Discutiile pot continua la infinit dar in tot acest timp puteti sa va inscrieti si sa purcedeti la un drive test comparativ cu cel putin 2 modele concurente decat ce v-ati ales dupa pretul de catalog. Nimic nu este mai edificator. Atentie la agentii de vanzari atotstiutori. Barbatii ar trebui sa aleaga cu capul (a se citi cu capul lor nu al "lor") . Sau... NU.

  • Claudiu, vineri, 08.04.2016 11:25

    Porcaria asta a criticilor auto cum ca Hyundai si Kia trebuie sa mai demonstreze fata de VW sau mai stiu eu ce marca europeana de renume... porcaria asta spun - o inghite ... cine trebuie. Am avut doua masini koreene, un Daweoo si o KIA. Am avut si un Polo 1.4TDI. Acum conduc marea porcarie numita FreeLander de la Rover care cumparata noua din Romania, , ba imi baga miros de motorina, ba nu porneste sub 5 grade celsius decat la a 10-a "CHEIE". Am ajuns cu mailuri reclamatii si scrisori peste tot inclusiv la producator. Mi se spune ca problema e carburantul. Am descoperit ca mai sunt si alti nefericiti ca mine care se chinuie cu tot felul de aditivi, etc, etc Mi-as lua oricand o masina asiatica. Te scuteste de mult stres si probleme. Micile probleme de la masinile europene, rezolvabile ele caci deh, asa-i romanul invatat cu rezolvari, micile aste probleme nu fac decat sa-ti dea satisfactia rezolvarii, cand ai putea sa gasesti satisfactia in multe alte feluri. Un lucru e sigur .. cine a condus numai masina europeana o recomanda neconditionat. La fel face si cel care a condus o masina asiatica. Intrebati pe cineva cu experienta care a condus si exploatat si asiatica si europeanca si o sa stiti cum inclinati balanta. Succes.