Alfa Romeo 4C Spider - italienii renunţă la acoperişul modelului sportiv
Alfa Romeo a dezvăluit în cadrul Salonului Auto de la Detroit noul 4C Spider, decapotabila cu care speră să cucerească inima publicului american.
Proaspăt revenit pe piaţa din Statele Unite, brandul Alfa Romeo caută să îşi afirme deschiderea către publicul american cu ajutorul Salonului Auto de la Detroit.
Constructorul italian se foseşte de cel mai important eveniment auto al începutului de an pentru a dezvălui un model în premieră mondială, un model pe care speră să îl vândă bine pe piaţa din SUA. Este vorba despre Alfa Romeo 4C Spider, varianta decapotabilă a modelului italian, aşteptat deja de ceva vreme.
Design frontal retuşat
După cum mulţi au intuit, modelul italian a păstrat proporţiile şi trăsăturile generale de design ale fratelui cu acoperiş fix, dar a plusat cu o serie de retuşuri estetice care vor fi aplicate şi coupe-ului. Este vorba despre un set de faruri noi, redesenate, de stopuri cu tehnologie LED, de un spoiler reoptimizat aerodinamic şi de prize de aer noi.
Principala diferenţă o reprezintă însă acoperişul textil, care poate fi înlocuit, opţional, şi cu un hard-top detaşabil, din fibră de carbon. Arhitectura specifică unui cabrio adaugă doar 10 kilograme la masa totală, comparativ cu varianta coupe. Posteriorul dispune şi el de o îmbunătăţire considerabilă: este vorba despre o evacuare semnată de Akrapovic, cu terminaţii montate central şi suport din fibră de carbon.
Interiorul rămâne simplist
Lista de noutăţi estetice include şi jante cu design nou şi dimensiuni cuprinse între 17 şi 19 inch, care ascund etriere de culoare roşie, galbenă sau argintie. Exteriorul poate fi vopsit în şapte culori de caroserie, printre care şi galbenul tradiţional Giallo.
Dincolo de geam, Alfa Romeo mizează pe acelaşi interior spartan, cu scaune sport realizate din material compozit uşor şi îmbrăcate în piele. Nu lipseşte volanul sport, învelit şi el în piele, padelele ascunse în spatele volanului, pedalele din aluminiu, inserţiile din fibră de carbon la nivelul gurilor de ventilaţie şi ecranul multimedia de 7 inch. Echiparea include un sistem de sunet creat de Alpine, cu suport pentru USB şi iPod, dar şi cu posibilitatea de a prelua media prin intermediul Bluetooth-ului.
Acelaşi motor de 1.75 litri
Sub capotă se ascunde acelaşi motor cu patru cilindri, de 1.75 litri, supraalimentat, capabil să dezvolte 237 de cai putere şi un cuplu motor de 350 Nm. Cu ajutorul unei transmisii automate cu dublu ambreiaj, care schimbă rapoartele în doar 130 de milisecunde, 4C Spider poate accelera de la 0 la 100 de km/h în aproximativ 4.1 secunde şi poate atinge o viteză maximă de 258 de km/h.
Alfa Romeo va începe să exporte 4C spider pe piaţa din Statele Unite şi Canada începând cu această vară. Debutul european al modelului va avea loc mai întâi în luna martie, cu ocazia Salonului Auto de la Geneva.