Mahindra ar putea fi noul acţionar majoritar al NEVS, compania care deţine Saab

Publicat marţi, 02.12.2014 18:35 de Sebastian Toma

Potrivit celor de la SaabsUnited, compania indiană Mahindra a semnat un contract prin care se obligă să cumpere pachetul majoritar de acţiuni al NEVS, compania care deţine marca Saab. Vestea nu a fost confirmată oficial de reprezentanţii companiei suedeze.

NEVS, compania care deţine marca Saab, are un nou acţionar majoritar şi este salvată de la închidere, anunţă cei de la Saabs United. În timp ce administratorul NEVS, Eric Gustafsson, a confirmat faptul că un producător asiatic de automobile a decis să cumpere un pachet majoritar de acţiuni la NEVS, alte surse din cadrul mărcii suedeze anunţă o achiziţie din partea indienilor de la Mahindra & Mahindra. Potrivit portalului specializat în marca Saab, compania indiană a semnat cu NEVS şi acordul prevede menţinerea secretă a achiziţiei până la finalizarea acesteia. Până la orice alte declaraţii oficiale, Gustafsson a precizat că noul partener asiatic al NEVS s-a angajat să finanţeze costurile operaţionale ale companiei suedeze până la finalizarea tranzacţiei, ceea ce i-ar salva pe cei de la NEVS de creditori.

Saab a prezentat generaţia 2014 a lui 9-3, proaspăt introdusă în producţie

Noul acţionar majoritar la NEVS trebuie să asigure o finanţare de cinci milioane de euro pe lună pentru a acoperi costurile operaţionale ale companiei NEVS până la preluarea acesteia. Cei de la NEVS au primit în august permisiunea unui tribunal din Suedia pentru o restructurare, iar un alt tribunal districtual le-a permis să extindă această perioadă pentru încă trei luni. La origine, NEVS este o companie xino-japoneză care a achiziţionat toate bunurile mărcii Saab şi vroia să producă 120.000 de maşini pe an în Suedia până în 2016.

NEVS, actualii proprietari ai Saab, au livrat primele unităţi ale lui 9-3

Din păcate pentru cei de la NEVS, Saab nu a reuşit să-şi atingă ţintele de vânzări şi de producţie şi fabrica a fost închisă din nou în luna mai a anului curent. Cei de la NEVS spun că principalele lor probleme financiare au fost cauzate de un acţionar, Qingbo Investment Co., nu a realizat o investiţie promisă în valoare de 155 milioane de euro. Potrivit presei internaţionale, cei de la Mahindra şi-au arătat încă din 2012 interesul de a achiziţiona marca Saab. Aceasta a fost controlată în trecut de olandezii de la Spyker şi de General Motors. În urma restructurărilor, cei de la NEVS au pierdut dreptul de a foloşi şi numele Saab, pe lângă logotipul cu grifon pe care nu aveau voie să-l utilizeze încă de la început, dar reprezentanţii companiei care administrează marca sudeză promit să recupereze aceste elemente după ce vor avea un nou proprietar.

Mahindra, principalul favorit la achizitia Hummer

Via SaabsUnited

  • 900_S, marţi, 02.12.2014 19:46

    O drama care efectiv nu isi gaseste sfarsitul! Poate acum se va schimba ceva si in bine...

  • tzenu_bmw, marţi, 02.12.2014 20:39

    Ma intreb de ce gevernul suedez nu se implica in acesta tenelovela(deja)destul de plictisitoare si sa preia marca Saab si sa o aduca la apogeu(o marca care chiar ar merita acest efort......) Doar Saab e o mandrie nationala suedeza....... Saab e o marca destul de 'cinstita' si respectabila in lume e chiar mare pacat ca a fost 'trasa' prin aceasta poveste....

  • mishazaitev, miercuri, 03.12.2014 10:19

    @tzenu Statul nu are fabrica de bani. Banii statului sunt banii nostrii, ai tuturor.Statul suedez are si asa destule probleme. Modelul suedez bazat pe principiul "platesc, deci pretind", care se traduce prin taxe si impozite mari, dar si o protectie sociala foarte dezvoltata, incepe sa cam scartaie, in sensul in care se observa o tendinta a suedezului, asa serios cum este el, de a pretinde mai mult decat plateste. Spre deosebire de ai nostrii, politicenii lor se gandesc de o suta de ori daca sa bage banii contribuabililor intr-o afacere care poate sa nu aiba sanse de reusita. A crede ca suedezul de rand ar fi de acord sa bage banii pe care el i-a platit pentru pensii, pentru servicii medicale, pentru a incasa in caz de somaj o idemnizatie echivalenta cu cateva salrii BUNE de la noi, sa fie bagati in relansarea unei marci auto, pentru a carei punere pe butuci nu are nici o vina reprezinta o naivitate tot atat de mare cu a te gandi ca, daca maine s-ar face un referendum, prin care romanii sa fie invitati sa accepte sa li se retina o treime din salariu pentru relansarea brandului ARO, toata lumea ar fi de acord. Te asigur ca atata vreme cat daca ma internez la stat, trebuie sa vin cu medicamentele de-acasa in timp ce Gicu Ceafalata se duce sa-si ridice ajutorul social cu BMW-ul, atata vreme cat initiativa statului imi ia banii, fara sa puna in loc nimic, fac ceva pe ea marca nationala. Statul ar putea sa sustina un investitor strategic comandand un numar de vehicule, nu bagand banii contribuabilor intr-o afacere pe care, repet, nu contribuabilii au distrus-o.

  • dan_grc, miercuri, 03.12.2014 13:54

    Cele două voturi negative sunt de la cei care reprezintă minunatul stat român?? Altfel nu-mi explic, comentariul lui @misha este cât se poate de realist.

  • mishazaitev, miercuri, 03.12.2014 16:53

    @dan_grc Stii, apropos de dicutia despre Rusia pe care am purtat-o recent.... Din pacate, umbra marelui URSS nu e prezenta doar geografic, ci si la nivelul multor mentalitati. Si nu ar fi nimic daca nevoia de un stat - tatuc, ar fi resimtita de perosane care au trait si sau format inainte de 89. Trist este ca, multi oameni tineri gandesc la fel. Te salut si-ti multumesc pentru sustinere.

  • lorinczi.thomas, miercuri, 03.12.2014 17:02

    istenem

  • mishazaitev, miercuri, 03.12.2014 17:12

    Nu invoca aiurea divinitatea Tamas Bacz. Dumnezeu n-ar niciun amestec in povestea asta. Poate Buda, pe de-o parte, ori Brahma sau Shiva pe de alta. Desi, ma tem ca soarta celor de la Saab sa nu fie de competenta lui Kali.