Volvo prezintă Clean Zone, noul său sistem de filtrare a aerului din maşină, care va debuta pe XC90
Volvo a prezentat astăzi sistemul de climatizare Clean Zone implementat pe noul XC90. Acesta elimină până la 70% din microparticulele de praf din aerul din habitaclu datorită unui sistem de filtrare special.
Volvo Clean Zone reprezintă noua tehnologie a suedezilor în materie de sisteme de climatizare. Implementarea acesteia este standard pentru noua generaţie a lui Volvo XC90 şi promite să îmbunătăţească semnificativ calitatea aerului din habitaclu. Sistemul a fost proiectat special pentru platforma SPA a celor de la Volvo, deci ne putem aştepta ca el să fie introdus pe mai multe modele din viitoarea gamă a constructorului suedez.
Noul sistem de climatizare , echipat cu un filtru special cu un strat suplimentar de cărbune activ, care reduce particulele "fine de praf" cu până la 70% faţă de ceea ce se găseşte într-o maşină care nu posedă un asemenea filtru. Prin particule fine de praf, cei de la Volvo se referă la cele care au dimensiunea mai mică de 0.4 micrometri (μm).
Filtul cu carbon activ care elimină particulele de praf mai mici de 0.4 micrometri este doar o parte din sistemul Interior Air Quality System, care include şi un senzor special de monitorizare a calităţii aerului interior şi a aerului exterior. Acesta din urmă verifică nivelul de poluare al aerului exterior şi închide fantele de aerisire şi comută pe recirculare în mod automat atunci când detectează un nivel care ar putea fi dăunător ocupanţilor. În plus, Volvo XC90 are un sistem automat de management al climatizării care acţionează în momentul în care şoferul va debloca uşile maşiniii folosind telecomanda închiderii centralizate: ventilaţia porneşte automat timp de 60 de secunde şi elimină mirosurile neplăcute de la interior.
Cei de la Volvo au mers atât de departe cu noul XC90 în această privinţă încât au avut o echipă specială care să gestioneze mirosurile în noul lor model. În loc să introducă parfumuri în bord, cei de la Volvo au avut o echipă de oameni specializaţi în simţul olfactiv şi care au mirosit fiecare componentă a interiorului pentru a decide dacă au un miros prea puternic sau nu.
Via Volvo
Legat de ultima fraza, era de asteptat. Tine de bunul simt sa nu acoperi mirosul cu parfum, ci sa te speli si sa ai grija ce mirosuri emani.