Mercedes-Benz va lansa 12 modele complet noi până în 2020
Thomas Weber, şeful departamentului de cercetare şi dezvoltare al Mercedes-Benz, a anunţat lansarea a 12 modele complet noi în gama din Stuttgart până în 2020, niciunul dintre ele neavând un predecesor direct.
Mercedes-Benz pune la cale cea mai mare ofensivă de modele noi din întreaga sa istorie, titrează englezii de la Autocar, după ce şeful departamentului de cercetare şi dezvoltare al mărcii a anunţat lansarea a 12 modele complet noi în următorii şase ani. Fiecare dintre cele 12 modele la care se referă Thomas Weber, şeful departamentului mai sus menţionat, nu are un predecesor direct în gama mărcii din Stuttgart. Vorbim despre platforme noi sau derivate ale platformelor actuale, din care vor fi dezvoltate noi versiuni de caroserie în funcţie de previziunile şi estimările de piaţă ale companiei privind dorinţele consumatorilor. Tot Thomas Weber a anunţat într-un interviu precedent intenţia Mercedes-Benz de a lansa 10 hibrizi plug-in noi în gama mărcii din Stuttgart, aceştia având rolul de a reduce emisiile de CO2 la nivel de marcă până în anul 2020.
Mercedes-Benz nu va construi un model mai mic decât A-Klasse
Vestea care anunţă 12 modele complet noi în gama Mercedes-Benz a venit la Beijing, în cadrul inaugurării noului centru de cercetare şi dezvoltare al mărcii germane, care a culminat cu prezentarea conceptului G Code, dezvoltat la comun de designerii germani şi de echipa din China. Cei de la Mercedes-Benz ar putea introduce o serie de SUV-uri şi crossovere în gamă în viitorul apropriat, spun analiştii din industrie, după ce constructorul şi-a anunţat intenţia de a adopta denumirile GLC, GLE şi GLS pentru înlocuitorii actualilor GLK, ML şi GL. Noua filozofie de denumire a modelelor Mercedes-Benz ar face loc în gamă pentru mai multe modele fără a mai necesita schimbări ulterioare a strategiei pentru a acomoda noutăţile în portofoliu.
Mercedes va schimba numele SUV-ului ML în GLE
Reprezentanţii Mercedes-Benz au fost zgârciţi în declaraţii în ceea ce priveşte lista modelelor care vor fi lansate în următorii ani sau caracterul acestora. Declaraţiile anterioare ne fac să ne aşteptăm la modele precum GLE Coupe, S-Klasse Maybach şi S-Klasse Maybach Pullmann, CLA Shooting Brake, C-Klasse Cabriolet, GLC Coupe şi poate chiar şi o versiune de serie a lui G Code Concept, un SUV mai mic decât A-Klasse. Conceptul care G Code prezintă un crossover premium de segment A, echipat cu sistem de propulsie hibrid şi cu vopsea "multivoltaică", capabil să încarce parţial acumulatorii sistemului hibrid folosind energia solară captată. Având în vedere nivelul tehnologic al acestei vopsele, care implică şi sistem care să capteze energia eoliană folosind tot vopseaua maşinii, versiunea de serie a tehnologiei este departe de momentul lansării.
Via Autocar
La toate cate un facelift, editie speciala, pachet estetic,faruri cu xenon/LED/Laser de o sa le mai deosebeasca Thomas Weber si doar el intre ele!