Hyundai şi Kia, amendate cu 350 de milioane de dolari după ce au anunţat un consum mai mic decât cel real în SUA
Hyundai şi Kia au semnat o înţelegere cu Departamentul de Justiţie american în urma unei plângeri intentate în 2012 de Organizaţia de Protecţie a Mediului din SUA. Cele două mărci coreene au fost acuzate că au anunţat un consum mai mic decât cel real pentru 1.2 milioane de maşini.
În urma scandalului din 2012 din Statele Unite ale Americii privind declararea unui consum mai mic pentru anumite modele din gamele Hyundai şi Kia vândute pe piaţa respectivă, Organizaţia pentru Protecţia Mediului din SUA (EPA) şi Departamentul de Justiţie au semnat o înţelegere de plată cu cele două mărci coreene. În baza acesteia, Hyundai şi Kia vor plăti cea mai mare penalitate civilă acordată vreodată în SUA pentru nerespectarea ”Clean Air Act”, o normă înfiinţată acum mai bine de 30 de ani prin care constructorii de autovehicule sunt obligaţi să respecte standardele EPA atunci când anunţă consumul de carburant al vehiculelor pe care le comercializează şi au obligaţia de a publica datele corecte.
Cuantumul penalităţii respective este de 100 de milioane de dolari. Pe lângă această sumă, Kia şi Hyundai vor cheltui aproximativ 50 de milioane de dolari pentru a stabili un grup independent de certificare a consumului de carburant şi vor returna bonusurile ecologice acordate producătorilor pentru că au vândut vehicule cu un consum redus de carburant. Acele credite ecologice au o valoare estimată la 200 de milioane de dolari şi ridică la aproximativ 350 de milioane de dolari costurile pentru cele două mărci coreene.
Hyundai şi Kia au declarat un consum mincinos pentru 1.000.000 de maşini vândute în America de Nord
”Erorile de calcul descoperite la alţi producători păleau în comparaţie cu ceea ce am descoperit la Hyundai şi Kia. Înţelegerea de plată semnată cu cele două companii reflectă avantajul de piaţă necinstit obţinut de cele două mărci prin declararea de valori de carburant mai bune decât ale rivalilor, iar această practică a fost necinstită şi ilegală, deoarece a înclinat balanţa în favoarea celor care au încălcat regulile şi i-a dezavantajat pe producătorii corecţi”, a declarat Gina McCarthy, administratoarea EPA, organizaţia pentru protecţia mediului din SUA.
Reprezentanţii Hyundai şi Kia au recunoscut încă din noiembrie 2012 că au anunţat un consum mai bun decât cel real pentru 13 modele din portofoliul lor, valorile fiind descoperite după ce inginerii EPA au descoperit discrepanţe între testele interne ale agenţiei şi valorile anunţate de constructori. La vremea respectivă, Hyundai şi Kia au cheltuit milioane de dolari pentru a-i despăgubi pe proprietarii vehiculelor respective pentru prejudiciul adus, unele dintre modelele respective având cele mai bune valori de consum declarate din segment.
”Decizia fără precedent luată în cazul Hyundai şi Kia subliniază angajamentul clar al Departamentului American de Justiţie pentru protecţia consumatorilor americane, asigurarea corectitudinii în orice domeniu de activitate, protecţia mediului şi sancţionarea companiiilro care încalcă legea prin diferite mijloace. Această conduită nu va fi tolerată niciodată, iar Departamentul de Justiţie va acţiona de fiecare dată când o companie derulează asemenea activităţi”, a declarat Procurorul General Eric Holder.
Via Automotive News (înreg)| NYTimes | Sursă foto: Washington Times | Getty
Oare cand vom vedea asa ceva si in europa? Cineva a zis o vorba mare,europenii mai au multe de invatat de la americani.