Centura Capitalei nu va fi modernizată mai devreme de 2018
Reprezentanţii CNADNR au anunţat că nu este planificată nicio modernizare a Şoselei de Centură care înconjoară Bucureştiul până în anul 2018. Cei 32 de kilometri dintre Glina şi Domneşti reprezintă o bună parte din segmentul amânat pentru modernizare.
Centura Capitalei, o arteră intens circulată, va fi modernizată prin extinderea la câte două benzi pe sens abia în anul 2018, arată datele CNADNR citate de Digi 24. Cele 144.000 de vehicule care traversează zilnic Şoseaua de Centură a Bucureştiului par să nu fie suficient de importante pentru autorităţi, care au amânat extinderea la două benzi pe sens şi modernizarea generală a arterei respective pentru finele anului 2017 sau începutul anului 2018. Ţinem să subliniem absurdul situaţiei prin faptul că termenele menţionate reprezintă doar momentul începerii lucrărilor, iar segmentul despre care vorbim măsoară aproximativ 32 de kilometri şi înconjoară Capitala. Singura veste bună din acest material se referă la aproape 20 de kilometri din zona de nord a Centurii, a căror modernizare va fi finalizată până la sfârşitul anului viitor, după cum specifică angajamentul CNADNR.
Partea de Sud a Centurii Capitalei, care merge de la Dragomireşti până la Glina şi reprezintă aproape jumătate din lungimea totală a arterei, va fi modernizată la standarde apropiate de ceea ce găsim la orice altă capitală din Europa abia peste patru ani. Extinderea Şoselei de Centură a Bucureştiului este discutată încă din 2005, când statul estima că va cheltui aproximativ 530 de milioane de euro pentru lucrări. Din păcate, proiectul crucial pentru deconcestionarea Capitalei a fost tergiversat ani la rândul şi şoferii care locuiesc la marginea Capitalei şi în zonele limitrofe trebuie să suporte traficul infernal al Centurii pentru naveta zilnică, în ciuda promisiunilor făcute de autorităţi de fiecare dată când sunt întrebaţi de acest subiect şi mută problema dintr-un birou în altul. Centura de Sud a Bucureştiului încă aşteaptă documentaţia tehnică necesară efectuării unei solicitări de finanţare prin fonduri europene.
În prezent, pe Centură se lucrează pe două tronsoane, ambele localizate în Nordul Bucureştiului. Vorbim despre un sector de 11.2 kilometri între DN2 (Voluntari) şi A2 Bucureşti-Constanţa, precum şi de o secţiune de 8.6 kilometri între A1 Bucureşti-Piteşti şi DN 7 (Chitila). Din păcate, partea legată de lucrările efective stagnează de aproximativ trei luni, deoarece compania Tehnologica Radion, care operează lucrările la primul tronson, este în insolvenţă din septembrie deoarece Theodor Berna, omul de afaceri care o controlează, a fost arestat preventiv într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani. Celălalt tronson avansează încet, cu doar 4% progres între iulie şi octombrie (de la 20 la 24%), în mâinle românilor de la Delta ACM '93 şi a azerilor de la Azvirt. Pentru primul tronson, statul a plătit 53 de milioane de euro, în timp ce al doilea a costat 30 de milioane de euro, iar ambele ar trebui să fie gata până la finalul anului viitor. CNADNR a alocat peste 45 de milioane de euro în 2014 pentru Centura de Nord a Capitalei. Finalizarea acesteia le-ar permite şoferilor care vin de pe A1 şi A3 să treacă direct pe A3 fără să mai intre în Capitală şi invers.
Via Digi24
Rusine!!!! Imi este rusine! Ca sunt(em) atat de prosti si am acceptat atata incompetenta si hotie! ironia sortii cand sa introduc codul acesta este...9EBA 9tem