Rabla 2014: toate tichetele disponibile au fost valorificate cu o lună înainte de încheierea programului
Ediţia 2014 a programului de înnoire a parcului auto din România, cunoscut şi sub numele de Programul Rabla, s-a încheiat cu o lună înainte de termenul oficial datorită distribuirii tuturor tichetelor valorice disponibile.
Ultimul tichet electronic oferit în cadrul Programului Rabla a fost alocat şi validat în data de 13 octombrie 2014, marcând finalul ediţiei din acest an al proiectului, anunţă reprezentanţii Ministerului Mediului. După cum subliniază şi aceştia, este primul an în care tichetele sunt epuizate înainte de termenul limită, calendarul ministerului având programat finalul programului abia peste o lună. În cadrul acestei ediţii, au fost disponibile 17.000 de tichete pentru persoanele fizice, în valoare de 6.500 de lei fiecare, totalizând suma de 119 milioane de lei. Cea de-a zecea ediţie a programului Rabla a fost şi prima derulată în întregime în mediul electronic, fiind eliminate tichetele fizice în favoarea unei centralizări care să acorde tichete cetăţenilor indiferent de judeţul în care se află şi de câte tichete a distribuit centrul de casare la care şi-au dus maşina.
Înlocuitorul Programului Rabla, propus de data aceasta de Ministerul Economiei, se numeşte Programul Prima Maşina şi ar putea debuta chiar de la 1 noiembrie 2014. În cazul ”Prima Maşină”, statul ar ajuta instituţiile bancare să acorde credite preferenţiale persoanelor cu vârsta de până la 35 de ani în vederea achiziţionării unei maşini noi cu preţul de până la 14.000 de euro cu TVA inclus. Aceştia ar primi dobânzi preferenţiale şi s-ar bucura de un avans mai mic decât la creditele obişnuite disponibile în prezent pe piaţă.
Via Ministerul Mediului
Tichetele disponibile pentru PERSOANE FIZICE . http://www.afm.ro/main/programe/psipan/2014/comunicat_rabla-13_10_2014.pdf