Preţuri pentru noul VW Passat în România: start de la 22.400 de euro pentru 1.4 TSI de 125 CP

Publicat luni, 06.10.2014 18:45 de Mircea Meșter

Deşi a fost prezentat în premieră mondială abia acum cinci zile la Salonul de la Paris, noul Passat poate fi deja comandat la dealerii Volkswagen din România. Vă oferim toate preţurile şi echipările noului model.

Deşi primele exemplare ale noii generaţii Volkswagen Passat vor fi produse în luna februarie 2015, modelul fiind lansat oficial în 1 octombrie la Salonul de la Paris, divizia din România a mărcii germane a publicat deja preţurile noului model. Noua generaţie Passat va fis disponibilă încă de la început în două versiuni de caroserie - sedan şi Variant - şi-şi va păstra nivelurile de echipare Trendline, Confortline şi Highline, mult îmbogăţite însă faţă de generaţia anterioară.

Cel mai mic preţ la care un client poate intra în posesia unui VW Passat este de 22.400 de euro cu TVA inclus, valabil pentru versiunea de echipare de bază Trendline cu motorizarea 1.4 TSI de 125 CP şi cutie manuală cu şase trepte. Dacă optaţi pentru diesel, cel mai mic preţ este de 25.500 de euro, valabil pentru 2.0 TDI de 150 CP în aceeaşi echipare Trendline.

● Noul VW Passat: imagini şi informaţii oficiale ale generaţiei B8

Noul Passat este oferit în România în compania a patru motorizări pe benzină şi a trei unităţi diesel. Dacă acestea din urmă sunt variante diferite ale aceluiaşi bloc motor TDI de 2.0 litri (150 CP, 190 CP şi Biturbo de 240 CP), fanii motoarelor pe benzină se vor putea baza pe 1.4 TSI de 125 CP (exclusiv în echiparea de bază Trendline), 1.4 TSI de 150 CP, 1.8 TSI de 180 CP şi 2.0 TSI de 220 CP. Cele mai puternice motoarele diesel şi pe benzină (2.0 TDI Biturbo şi 2.0 TSI) vor fi disponibile exclusiv în versiunea de echipare de top Highline şi vor costa 41.200, respectiv 35.500 de euro. 

NOUL VW PASSAT: ECHIPĂRI ŞI LISTA DE DOTĂRI (selecţie)

TRENDLINE: Jante 16 inch oţel cu capace; Stopuri LED; Grilă cu inserţii cromate; Semnalizatoare LED în oglinzi; Volan piele cu 3 spiţe reglabil pe înălţime şi adâncime; Volan îmbrăcat în piele; Scaune şofer şi pasager reglabile pe două direcţii; Cotieră centrală spate (pe Variant); Tapiţerie din stofă; Airbag-uri faţă, laterale, cortină; Asistent la pornirea din rampă; Control al stabilităţii (ESC); Control al tracţiunii (ASR); Aer condiţionat; Computer de bord; Display touchscreen 12.7 inch; Radio CD MP3; Oglinzi exterioare reglabile electric şi încălzite; Geamuri electrice faţă şi spate; Închidere centralizată cu telecomandă; Frână de mână electronică; Start-Stop; Sistem de frânare cu recuperarea energiei; Servodirecţie electromecanică; Roată de rezervă full-size din oţel;

COMFORTLINE: Trendline +  Jante 16 inch din aliaj; Praguri în culoarea caroseriei; Inserţii cromate la geamurile laterale; Volan multifuncţional piele; Scaun cu reglaj electric şofer; Covoraşe textile faţă/spate; Cotieră spate rabatabilă; Decor Silver Diamond pe bord, consolă, uşi; Iluminare interioară LED; Buzunare pe spătarul scaunelor; Senzori parcare faţă/spate cu avertizare acustică; Frânare automată de urgenţă; Cruise control cu limitator de viteză; Oglinzi cu sistem antiorbire; Senzori de lumină; Senzori de ploaie; Priză 12V în portabagaj;  

HIGHLINE: Comfortline + Jante 17 inch aliaj; Terminaţii trapezoidale pentru ţevile de eşapament (TSI 220 CP şi TDI 240 CP); Bare longitudinale cromate pe plafon (pentru Variant); Bandouri laterale cromate; Stopuri LED roşu închis; Bare de protecţie cu inserţii cromate; Elemente cromate pentru grila radiatorului; Tapiţerie piele şi Alcantara; Scaune faţă încălzite; Display TFT 16.5 centimetri cu senzor de proximitate; Decor din aluminiu pentru planşa de bord şi uşi; Decor Piano Black pe consolă; Praguri oţel inscripţionate; Inserţii cromate pe uşi; Lumini de ceaţă cu iluminare statică la virare; Cruise Control Adaptiv; Climatronic cu reglare pe trei zone; Suspensie reglabilă adaptivă (TSI 220 CP şi TDI 240 CP); Roată de rezervă din aliaj

Noul VW PASSAT: MOTORIZĂRI ŞI PREŢURI

MOTOR PUTERE
CUPLU
NOUL PASSAT SEDAN NOUL PASSAT VARIANT
PREŢ
(€ cu TVA)
 cu DSG cu 4x4 PREŢ
(€ cu TVA)
cu DSG  cu 4x4
ECHIPARE TRENDLINE
1.4 TSI 125 CP
200 Nm
22.398 - - 23.631 - -
2.0 TDI 150 CP
340 Nm
25.484 - - 26.717 - -
ECHIPARE COMFORTLINE
1.4 TSI 150 CP
250 Nm
25.582 27.998 27.361 (Man.6) 26.635 29.049 28.412 (Man.6)
2.0 TDI 150 CP
340 Nm
27.497 29.911 29.274 (Man.6) 28.550 30.965 30.328 (Man.6)
2.0 TDI 190 CP
400 Nm
29.147 31.563 - 30.200 32.614 -
ECHIPARE HIGHLINE
1.8 TSI 180 CP
n/a 
29.479 31.893 - 30.756 33.170 -
2.0 TSI 220 CP
n/a 
- 35.439 - - 36.715 -
2.0 TDI 150 CP
340 Nm
30.593 33.009 32.371 (Man.6) 31.869 34.199 33.647 (Man.6)
2.0 TDI 190 CP
400 Nm
32.245 34.659 36.439 (DSG6) 33.521 35.935 37.716 (DSG6)
2.0 TDI BiTurbo 240 CP
500 Nm 
- - 41.175 (DSG7) - - 42.450 (DSG7)
  • vianu, luni, 06.10.2014 19:04

    preturi oarecum rezonabile...

  • ShelbyV8, luni, 06.10.2014 19:20

    Ma asteptam sa fie mai scump. Preturile sunt cu putin peste 1000 de euro mai mari fata de generatia precedenta. Avand in vedere ca si dotarile sunt mai bune pentru fiecare varianta de echipare, nu e rau deloc. Pana la urma, diferenta de pret este destul de mica fata de Golf si inca nu au introdus motorizarea 1.6tdi.

  • Suleyman Cunoscatoru, luni, 06.10.2014 21:53

    Are preturi bune. Un micra 1.2 compresor 90cp costa 18000euro. Ma intreb de ce nu exista combinatia 4motion cu, cutie manuala la motorizarile de 190 si 240cp TDI ? Ar fi alegerea ideala.

  • kk, luni, 06.10.2014 21:55

    pentru un re;re ;re facelift sunt preturi din ce in ce mai mari cu dotari destul de saracacioase in stil vag; un motor si ceva dotari mai bune sare lejer de 30000 de euro ;burtosii de la vag o duc din ce in ce mai bine pe spatele fraierilor obedienti vag

  • Alexandra, marţi, 07.10.2014 08:47

    Preturi cat de cat rezonabile! Dar consumul...?! Cat e consumul oficial?

  • Mecanicu', marţi, 07.10.2014 09:53

    Passat a devenit o masina extraordinar de scumpa. Cu 4x4, DSG si cateva dotari de bun simt se ajunge la 45.000 euro. Pai asta nu mai este un pret chiar asa de "popular". Cu putin peste 30.000 euro poti cumpara din Germania un BMW seria 5, 4x4, 184 CP, navigatie, cutie automata si multe alte dotari interesante, an de fabricatie 2013 si pana in 20.000 de km. Detalii pe mobile.de Totusi intre VW Passat si BMW seria 5 este o diferenta, cel putin de imagine... Din punctul meu de vedere in clasa medie Passat nu a avut rival si nici nu va fi un model care sa se ridice la nivelul Passat-ului....insa s-a apropiat mult prea mult de clasa premium cu preturile, 29.000 de euro pret de baza pentru un 2.0 tdi in varianta medie de echipare este foarte mult. Asa se explica probabil migratia masiva a clientilor din Vest catre clasa premium, preturile au crescut prea mult in clasa medie iar calitatea si fiabilitatea au avut de suferit serios...a se vedea de exemplu problemele cu rugina la passatul ce tocmai a iesit din productie.

  • Mecanicu', marţi, 07.10.2014 09:58

    Nici la capitolul consum nu sta mai bine, noul Passat. un 2.0 tdi DSG 4x4 190 CP are un consum de 5.6% conform vw.ro cantareste putin peste 1500 kg BMW 520 xdrive (4x4) 190 cp, cutie automata, are un consum de 4,7 si cantareste 1800 kg...si se pare ca si in viata reala poate obtine un asemenea consum dupa cum se poate observa mai jos: http://www.promotor.ro/masini-noi/news/record-bmw-520d-xdrive-traverseaza-romania-de-doua-ori-cu-un-singur-plin-11505995

  • @Mecanicu, marţi, 07.10.2014 11:13

    tu compari 240cp 4X4 dsg cu 184 de cai, chiar de bmw? la bmw, cat costa un 330d xdrive, comparabil cu pasattul de 240 de cai??? plus impozit mai mare..3.0l fata de 2.0l. si nu-s fan vw... doar obiectiv

  • Vasilica, marţi, 07.10.2014 11:27

    Cu platforma asta noua cel putin 4 ani nu cred ca va avea rival, singura speranta este la noul Mondeo si sunt curios un comparativ cu Mazda 6 facut de niste specialisti nu dastia parati.

  • Mecanicu, marţi, 07.10.2014 12:05

    Inainte sa dai drumul la mana si sa scrii aberatii pe acest site ar fi bine sa te informezi: BMW produce seria 5 cu motor de 2 litri disel 190 CP, tractiune integrala (x drive) si cea mai performanta cutie automata existenta pe piata. Acesta versiune se numeste - BMW 520d xdrive - si are un consum mediu de 4,7 l /100 km. Te rog viziteaza bmw.ro pentru mai multe detalii si apoi mobile.de pentru a vedea cat costa un astfel de model produs in 2013, deci second hand cu maxim 20. 000 km parcursi. BMW seria 5 face parte din clasa limuzinelor mari premium in aceeasi categorie cu Audi A6, Mercedes clasa E, Jaguar XF si Volvo S80. BMW seria 5 este considerata cea mai buna limuzina premium de clasa mare, cu cel mai confortabil tren de rulare, cel mai performant si mai economic motor - singurul model ce nu are nevoie de adblue pentru a indeplini normele Euro6 in clasa sa - si cele mai mici costuri de intretinere. BMW seria 5 este urmata in clasament de Audi A6 cu cel mai calitativ interior si cea mai buna antifonare. Mai ai remarci de persoana neinformata?

  • Suleyman Cunoscatoru, marţi, 07.10.2014 12:05

    @Mecanicu: Nu mai vorbi de sh-uri. Noi aici vb de masini noi, ca este intelept sa cumperi masina sh este partea 2-a ! Deci ia vezi cat costa un BMW din ala de 184cp cu dotarile ce le are passatu cu DSG si 4x4 ? Si apoi mai baga in avantaje: 4x4, cutia DSG, 240cp dintr-un diesel de 2.000 !!!, design placut, etc.

  • Mecanicu', marţi, 07.10.2014 12:11

    Eu am comparat astfel: VW Passat 2.0 TDI 4x4, DSG, 190 CP, consum mediu 5,6 l / 100 km BMW 520 d xdrive (4x4), cutie automata, 190 CP, consum mediu 4,7 l /100 km

  • Mecanicu', marţi, 07.10.2014 12:24

    Eu cred ca stuatia va sta in felul urmator: - In Romania persoanele fizice vor cumpara cel mai ieftin VW Passat cu foarte putine dotari suplimentare si cele mai mici motoare - Companiile vor cumpara VW Passat 2.0 TDi pentru management fara dotari suplimentare - Persoanele care vor avea un buget de 40.000 euro pentru o masina se vor orienta spre segmentul premium fie el si second hand

  • Gore, marţi, 07.10.2014 12:55

    Nu arata rau,totusi sunt de parere ca noul Mondeo este cea mai reusita masina din segment. Mazda 6 arata foarte bine la exterior,la interior este sub Mondeo,Passat.

  • Andy, marţi, 07.10.2014 13:41

    Din pacate preturile noilor modele creste insa e oarecum normal tinand cont ca au mai multe dotari in standard (mai ales de siguranta) si motorizari mai performante (cum e cazul turbo vs. aspirate - aspiratele chiar au iesit din oferta noului Passat). Acum nu trebuie insa sa dramatizam. In vest, majoritatea oamenilor au masini din clasele B si C (mica si compacta). Nu vad de ce noi romanii trebuie sa avem musai masini voluminoase din clasa D (medie) sau chiar mai mari daca ma gandesc la SUV-urile full-size. Poate doar din cauza ca suntem obsedati de imagine si de ce zic vecinii, rudele, prietenii etc. Sincer speram ca mentalitatea respectiva sa se duca odata cu criza insa se pare ca nu e cazul. Romanul de rand ramane la mentalitatea ca vrea sa-l faca pe dracu in patru si sa-si ia o masina care sa-i confere o anumita imagine asociata unui statut (imaginar de multe ori). Sper sa ne mai maturizam...

  • hazard, marţi, 07.10.2014 14:15

    Mecanicule, mosuleeee...mai taie din ele d'ale dracu. Mai lasa si pe altul, bai disperatule. Ia-ti ford mondeo si gata. Dar vezi ca ala de 2 litri diesel de 163 de cai se opreste in mers.

  • rotila, marţi, 07.10.2014 14:24

    @shelby pe siteul german a fost un timp si 1.6 d 120 cp. dar l-au scos probabil fiind pus din greseala in loc sal - puna la jetta care si ea are numai motoare de 2l @mknicu de ce comparam masini de 50k cu masini de 30k si nu si cu masini de 10k passat si mondeo singure sunt comparabile intre ele

  • lulu, marţi, 07.10.2014 14:38

    mai bine va intrebati cat va fi de fiabil si daca mai este bun peste 7-8 ani cand se va achizitiona la noi ca SH cu 8-9000 euro si 500000 km bord transformati de baietii destepti in 120 000.

  • mdea, marţi, 07.10.2014 14:59

    O PORCARIE ! La 23.000 euro nu ma multumeste ca echipamente. Dar la ~30.000 euro deja imi iau un Mercedes-Benz si e MASINA ! Vw ar trebui sa-si revizuiasca politica de preturi, altfel pierd multi clienti.

  • Andy, marţi, 07.10.2014 15:33

    @mdea la 30.000 de euro ai o compacta Mercedes entry-level. Nu mai comparati mere cu pere. Clasa C care face parte din clasa medie, la fel ca Passat, incepe la 34.000 de euro in varianta cu cea mai slaba motorizare si cu dotari saracacioase.

  • @Mecanicu, marţi, 07.10.2014 15:58

    Nu inteleg de ce insisti atat pe diferenta ai de consum, 5,6 - 4.6 = 0.9 litri, adica 9 litri la 1000km, sau la un mers mediu de 30k km pe an, 270 de litri adica vreo 380 de euro pe an. Ca sa nu mai zic ca e total irelevant daca mai mult de jumate de kilometri ii faci in oras, unde traseul si ora la care te duci la munca e mai important pentru consum decat motorul pe care il ai. Cred ca diferenta de mententanta (ca si costuri) este in defavoarea bmw-ului astfel incat per total ajungi tot acolo. Iarasi ca si cost de achizite nu e obiectiv sa compari, ca pe principiul asta, peste un an o sa fie passat cu "pana in 20mii, imecabil" la 25 mii, atunci sa poti sa compari. Asa puteai sa aduci exemplu un S-Klasse din 2007 la 15k, care e mai bun din anuimte puncte de vedere decat altele. Nu e nici o problema ca iti place bmw, dar cand incerci sa iti apaeri marca, fa-o corect, ca altfel mai mult ii scazi din rating, decat ii adaugi

  • @Andy, marţi, 07.10.2014 16:03

    Mercedes-Benz nu poate fi niciodata saracacios. Nu sta in filosofia marcii. Iar asamblarea e gandita premium. Nu in stil hitlerist aka masina poporului. Vw a profitat doar de pe urma imaginii marcilor premium nemtesti cand se spunea despre "nemtesti si restul" . In anii 80-90 Vw era sub Renault ca si calitate a asamblarii + tehnologie. S-au ridicat la sfarsitul anilor 90- inceput 2000.

  • LauCalin, marţi, 07.10.2014 16:16

    Bine spus la calitatea asamblarii + tehnologie... si cam atat. In alta ordine de idei parca VW incearca pe anumite segmente sa se debaraseze usor de acel design rece si sobru. Mie aceasta masina mi se pare ca arata mult mai elegant comparativ cu fosta generatie. Da, stiu. Tot design sobru are la baza, dar parca aceasta sobrietate a fost cam... indulcita sa zic asa. Si chiar daca unii o vor uri, este posibil ca aceasta masina sa fie una din cele mai bune masini de clasa medie (fie ca unora le convine sau nu sa accepte). Cred ca cei carora le este cel mai teama in acest moment sunt cei de la Mazda si Ford. Iar Opel trebuie sa faca ceva. Pentru ca, desi Insignia in acest moment are motoare mai bune fata de acum 2-3 ani, va fi considerata o masina depasita mai ales moral. Dar pe de alta parte e posibil ca Insignia sa atraga cu oferte de preturi si dotari mult mai bune.

  • Suleyman Cunoscatoru, marţi, 07.10.2014 16:24

    @@Andy: Defapt Mercedes nu mai este ce a fost odata, iar modelele A, B, CLA si poate chiar C nu sunt ceea ce par. Poti vedea drive test video cu modelul CLA facut la noi in Romania si deja se arata ca s-au folosit anumite materiale, se aud ceva greierasi si calitatea nu mai este aceeasi cu, care obisnuia Mercedes sa se afirme. Ca sa oferi calitate trebuie sa ceri multi bani, iar ei prin intermediul lui CLA, A si B classe nu au facut altceva, decat sa mai aduca niste clienti si sa poata scadea nivelul emisiilor la nivelul gamei Mercedes pentru a respecta normele pe producator impuse la nivel mondial. Mercedesul se respecta cu E, S, G, SL, GL si alte modele din astea. In alta ordine de idei as vrea sa ii raspund la Mecanic. Nu poti compara un BMW, mai ales Seria 5 cu un VW Passat fie el si model recent lansat. Sunt alte clase, per ansamblu si Seria 3 este peste Passat, Seria 5-u de care vorbesti tu are pretul sigur cu cel putin 20.000 mai mare, si pt mine 20.000euro este o suma mare, nu 200euro. Dar daca il comparam modelul cu altemodele din clasa sa o sa vedem ca este o masina reusita, design mult imbunatatit caci la partea asta nu excela. Nu ramane decat sa vedem fiabilitatea motorizarilor TSI si TDI, mai ales a celui de 240cp. Totusi eu in aceasta clasa m-as multumi cu Hyundai i40 care este full la pret de passat entry level benzinar.

  • @Suleyman NEcunoscatoru, marţi, 07.10.2014 16:36

    Mercedes e Mercedes. Tot ce se schimba e perceptia oamenilor asupra anumitor clase, in functie de preferinte si experiente anterioare. Dau un exemplu. Daca ai avut un vw 1.9 tdi cu motor de 20 de ani si ai fost multumit de faptul ca nu te-a carat prin service, atunci vw e cea mai buna masina, nu conteaza ca motorul era agrar, complet depsit, zgomotos, f putin eficient in gestionarea consumabilelor (in special ulei) etc. Totusi e jignitor sa compari rafinamentul unui Mercedes-Benz cu un Volkwagen. Si prin rafinament ma refer la toate detaliile (intreg pachetul), nu numai la motorizari. Mi se pare ca multa nu mai e cu picioarele pe pamant. Cine a avut ocazia sa conduca un mercedes mai multa vreme stie ce vorbesc.

  • Suleyman Cunoscatoru, marţi, 07.10.2014 16:45

    Lasa-ma ca nici renumitele CDI-uri nu sunt ceea ce par. Un W202 este sub Passat B5, iar noile si modernele CDI-uri de 2.2 au avut o multime de probleme, doar ca nu s-a facut atata tam-tam ca si faza cu injectoarele de 2.0TDI PD. Sa nu uitam de rugina care exista si la mercedes W203 si poti citi chiar pe wikipedia.de despre B si A-class de problemele cu tabla proasta ca de logan pe care o au, sau te poti uita la testele autobild in care arata rugina la aceste modele, si nici C-ul nu este exclus din ecuatie. Deci care-i filozofia Mercedes daca este sa ne luam asa ? Nu mai este ce a fost odata, se adapteaza dupa moda consumului care nu ne este benefic deloc noua consumatorilor. Nu imi place sa fac contraziceri, deoarece nu-s fan VAG, urasc majoritatea proprietarilor care conduc asa ceva datorita laudelor pe care le afirma. Mi-as dori si eu sa fac o colectie de Mercedesuri + alte modele dar n-am banii necesari.

  • Suleyman Cunoscatoru, marţi, 07.10.2014 17:13

    Si sa nu uitam ca la un salar de 1500lei pe luna cat au majoritatea, o masina cu tehnologie de 20 ani ca 1.9tdi de care zici, si care nu te baga prin serviceuri sa iti ia venitul pe un jumatate de an, atunci da... e cea mai buna masina. Iar daca ne uitam in trecut, nu prea imi amintesc un diesel care sa fi avut in anii 2001 parca din 1.9, 150cp de fabrica sau 160cp de pe ibiza cupra. De abia mai incolo cu motorizarile de 2.000 au inceput sa ofere aceste trepte de putere si ceilalti producatori. Si un diesel cam asa ar tebui sa fie, brutal, sa iti ofere explozie de putere, sa nu mearga liniar precum un benzinar. Daca vrei liniaritate si vrei sa te bucuri de ea, atunci alegi un motor care ajunge relativ usor in 6000rpm.

  • eee, marţi, 07.10.2014 17:25

    eu as propune ca lumea sa vina cu argumente la afirmatii de genul rugina pe masini sau defecte de motor - nu de alta, dar altfel oricine poate inventa defecte doar de dragul castigarii unui argument. Sincer eu mercedes ruginit nu am vazut (pana in 10 ani vechime) dar la fel nu am vazut nici vw, fiat sau renault. faptul ca exita masini cu probleme este una, dar voi am impresia ca duceti discutia spre tragic.

  • Sam, marţi, 07.10.2014 17:56

    http://www.autovit.ro/mercedes-benz-e-220-C34615354.html As prefera masina asta oricarui Passat.

  • Suleyman Cunoscatoru, marţi, 07.10.2014 18:10

    @eee: Te invit sa mergi pe siteuri nemtesti si sa vezi analize ale unor masini si discutii despre problemele cu rugina la modelele A si B-classe (05-10) parca. Chiar si wikipedia.de mentioneaza acest lucru, inclusiv la w210 dar este deja prea vechi asa ca nu-l luam in calcul. Iar autobildul nemtesc nu isi face de kakao masinile proprii, deobicei in teste masinile nemtesti castiga in 99% din cazuri.

  • dan, marţi, 07.10.2014 20:59

    Motorul 1.9tdi a existat si pe masini de 20 - 30k euro, iar acele persoane n-au stat intr-un salariu de 1500lei. Foarte inteligenti? N-as spune! Daca mergem in extrema cealalta si vorbim de rable de 20 de ani, atunci nu mai discutam de targetul unui passat nou. Si ca sa existe acesti abonati second-hand in viitor, vw trebuie sa vanda acum.

  • @eee, marţi, 07.10.2014 21:50

    Daca vrei sa vezi rugina pe VW Passat modelul iesit din productie in septembrie 2014, cumpara Auto Bild din luna aceasta se gaseste la chioscuri are pe coperta un titlu "In sfarsit masini superbe" iar la rubrica second hand vei vedea ce n-ai crezut acum... In afara de asta, am un prieten in provincie care si-a luat Golf 7 in ianuarie 2013 iar in acest moment are rugina pe masina la portbagaj si capetele de la usi...initial am crezut ca face misto de mine ca ma stie disperat dupa VW, pana am vazut cu ochii mei... Cand dai 25 000 euro pe o masina si rugineste in 2 ani iti cam vine sa darami reprezentanta...

  • @mecanicu, marţi, 07.10.2014 22:09

    N-am vazut om sa abereze mai mult ca tine in viata mea, multumim cerului ca esti doar virtual, in realitate cu siguranta nu te asculta nimeni.

  • Baiazid alb, marţi, 07.10.2014 22:52

    "@Mecanicu: Nu mai vorbi de sh-uri. Noi aici vb de masini noi, ca este intelept sa cumperi masina sh este partea 2-a ! Deci ia vezi cat costa un BMW din ala de 184cp cu dotarile ce le are passatu cu DSG si 4x4 ? Si apoi mai baga in avantaje: 4x4, cutia DSG, 240cp dintr-un diesel de 2.000 !!!, DESIGN PLACUT, etc. " =)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))) remarca de tractorist de cel mai inalt nivel, auzi ma : design placut - passat =))))) suleyman tractoristul du te si culca te poate iti mai revii

  • Edi, marţi, 07.10.2014 23:18

    Passat-ul are in dotarea standard (in functie de echipare) mult mai multe lucruri decat apar aici. Sa inteleg ca ati facut o selectie (nici macar cu cele mai importante) pentru fiecare nivel de echipare?

  • Eu, miercuri, 08.10.2014 08:45

    Singura masina de volum de segment D care poate turui pe jos cu Passat B7 in acest moment este Kia Optima cu motorul turbo-benzina de peste 250 cp care se vinde pe piata din State si se poate comanda si in UE . Ma uit atent si observ ca acest Passat nici de scaune ventilate nu dispune pt locurile din spate, deci cum te poti aclama cu pumnii in piept ca ai valente premium fara o dotare de confort in minus ? Kia Optima are ventilare si pe spate in varianta full.

  • gelu hakinen, miercuri, 08.10.2014 09:36

    In urma cu 2 ani vroiam sa-mi schimb masina si mi-am facut o configurare la passat pe vw.ro - 2.0 TDI, 4x4, 140 Cp, transmisie manuala, in varianta de echipare confort, scaune sport, alarma, parbriz laminat cu reflexie infrarosii, geamuri laminate fata si colorate spate, xenon, drumuri grele, echipare telefon, priza spate, airbag-uri spate ma ajungea 28.500 euro...ma gandeam sa pun mana pe niste tichete cu ce mai negociam cu reprezentanta ajungeam la 26.500 euro. Era cea mai buna masina noua care o puteai achizitiona la 26.500 euro. pentru mine 4x4 este foarte important la o masina...fara 4x4 e jumatate de masina...in 2012 aparuse golf 7 si se discuta intens de noul sistem de tractiune 4x4 de la vw de generatia a 5-a mult mai performant...ok hai sa asteptam oricum passat vechi era cam imbatranit ca si concept - acum in 2014, VW Passat 2.0 TDI, 4x4 Confortline, 150 CP, cu dotarile de mai sus costa 35.822 euro, valoarea tichetelor este mai mica sa zicem dupa ce scoatem discount-ul tichetelor si reducerea daca o face cineva, cu indulgenta, foarte multa munca si noroc ajungi la 34.000 euro. Ei bine la banii astia 34.000 euro nu mai cred ca e cea mai buna masina noua pe care o pot achizitiona...

  • mishazaitev, miercuri, 08.10.2014 15:09

    Nu este un facelift ci o masina noua pe o platforma exceptionala. Cat despre carcotasii care spun ca nu e nicio diferenta de design, acestia sa nu si-l cumpere. Asta-i principala critica pe care o auzi ori de cate ori VW lanseaza un nou model. Pe de alta parte ca fost posesor de Golf 5, va asigur ca atunci cand m-am urcat in Golf 6 am avut senzatia ca e o alta masina din toate punctele de vedere. La fel se va intampla si cu Passat. Va fi un succes indiferent de ce vor zice unii s-au altii.

  • dcb, miercuri, 08.10.2014 21:12

    multi de aici traiti de pe o zi pe alta si aveti cazane cu nr de BG sau nici pe alea si vb de zeci de mii de euro,vai de capul vostru

  • alex bv, duminică, 29.10.2017 13:49

    cred ca politica preturilor la vw . lasa mult de dorit , vor fi putini care vor cumpara masini noi , piata auto din romania la masini folosite doar de 2 sau 3 ani ofera mult mai multe decit produsele noi si foarte scumpe , de la dotari pina la model de vw orice fel , deci daca eram director pe vinzari in germania concediam tot ce este pe romania la politica preturilor , pentruca sunt in scadere nr de masini vindute fata de alte marci care s-au adaptat la piata auto din romania , paaaa ramaneti cu politica asta de vinzari naspa si o sa vedeti ce vindeti !!!