Mercedes CLS facelift, anticipat de imagini care dezvăluie noile faruri LED

Publicat marţi, 17.06.2014 11:23 de Bogdan Mirică

Mercedes a publicat o serie de teaseruri care dezvăluie aspectul frontal al noului CLS facelift. Modelul coupe cu patru uşi va adopta noua tehnologie Multibeam LED.

Mercedes pregăteşte terenul pentru lansarea faceliftului operat pe CLS. Coupe-ul cu patru uşi ar urma să fie dezvăluit luna următoare şi să îşi facă apariţia într-un cadru public abia în toamnă, cu ocazia Salonului Auto de la Paris. Debutul va avea loc alături de faceliftul fratelui său break, CLS Shooting Brake,

Până atunci însă, Mercedes a publicat o serie de teaseruri ale noului CLS, menite să dezvăluie partea frontală a maşinii şi tehnologia inovativă de iluminare pregătită să debuteze în iulie. Este vorba despre Multibeam LED, capabil să ajusteze automat distribuţia luminii cu o precizie mai mare.

Ca şi în cazul tehnologiei Matrix LED, folosită deja pe mai multe modele Audi, şi blocurile optice ale viitorului CLS vor beneficia de 24 de LED-uri individuale. Acestea vor putea fi ajustate cu o viteză de până la 100 de mişcări pe secundă, graţie unor unităţi de control, patru la număr, şi al unei camere.

Sistemul detectează traficul din sens opus şi ajustează traiectoria fasciculului luminos, astfel încât toate cele 24 de diode să funcţioneze, dar să nu afecteze vizibilitatea celor din faţă. Camera ajută şi la anticiparea viitoarelor schimbări de bandă şi direcţie, oferind iluminare anticipativă. Şi tot despre astfel de iluminare este vorba şi atunci când sistemul lucrează împreună cu navigaţia pentru a oferi vizibilitate maximă la intrarea într-un sens giratoriu sau într-un viraj ceva mai pronunţat.

Pe lângă noua tehnologie Multibeam LED, noul Mercedes CLS nu va beneficia de prea multe detalii estetice noi. Modificări importante vor surveni la interior, unde vom avea materiale noi şi sistemul multimedia Command.

  • eee, marţi, 17.06.2014 13:39

    unde s-a ajuns de la 2 becuri ...

  • ShelbyV8, marţi, 17.06.2014 13:51

    http://www.autoevolution.com/news/better-interior-shots-of-the-2015-cls-c218-facelift-photo-gallery-75932.html Se pare ca la interior o sa strice de tot masina cu un ecran care nu se integreaza deloc in bord...

  • muri, marţi, 17.06.2014 14:17

    Asta nu este um BMW seria 5 cu sigla Mercedes?

  • Suleyman Cunoscatoru, marţi, 17.06.2014 15:04

    @ShelbyV8: Au stricat tare designul interior cu tableta aia ieftina ce iese din bord. Nu se incadreaza deloc. Mai frumos era cand era integrata in bord sau cand era pliabila. Acuma e lipita o tableta ieftina de bord si gata sistemu.

  • stefan, marţi, 17.06.2014 16:07

    @muri aceeasi impresie am avut-o si eu. imi place cum arata din fata, insa seamana leit cu bmw seria 5 din fosta generatie; de fapt, cred ca de asta imi si place