Audi a câştigat pentru a cincea oară consecutiv Cursa de 24 de ore de la Le Mans!

Publicat duminică, 15.06.2014 16:48 de Daniel Popescu

Audi a triumfat dramatic în Cursa de 24 de ore de la Le Mans după ce rivalii de la Toyota au abandonat din postura de lideri la jumătatea cursei, iar cei de la Porsche au fost loviţi de probleme tehnice cu numai două ore înainte de final.

Fiabilitatea a fost încă o dată elementul central al Cursei de 24 de ore de la Le Mans, în detrimentul vitezei pure a prototipurilor aruncate în joc de Audi, Toyota şi Porsche la clasa LMP1.

Cea de-a 82-a ediţie a celebrei curse de anduranţă a fost adjudecată din nou de Audi, constructorul german care

pleca cu a treia şansă la victorie după parcursul modest din calificări, când a fost învins de toate cele patru prototipuri ale rivalilor.

Echipajul Toyota cu numărul 7, alcătuit din Alexander Wurz, Stephane Sarrazin şi Kazuki Nakajima, a plecat din pole position şi a ocupat prima poziţie în clasamentul general pe aproape întreaga durată a primelor 12 ore.

Chiar dacă pe parcursul nopţii echipajul Audi cu numărul 2, format din Benoit Treluyer, Marcel Fassler şi Andre Lotterer, s-a menţinut la aproximativ un minut în spate, japonezii păreau să se îndrepte spre prima victorie în competiţie în momentul în care Nakajima s-a oprit pe circuit din cauza unei defecţiuni la sistemul electric.

Abandonul a năruit practic speranţele celor de la Toyota la victorie, în contextul în care cel de-al doilea echipaj, purtător al numărului 8, a pierdut timp preţios la boxe în urma unui grav accident suferit la începutul cursei pe o ploaie torenţială în urma căreia al treilea prototip Audi a fost de asemenea nevoit să se retragă.

Porsche a sperat la victorie

Drama suferită de Toyota nu a însemnat însă că Audi a avut o misiune uşoară pentru a obţine victoria. Chiar dacă în debutul cursei cele două prototipuri ale sale au pierdut constant poziţii în faţa celor de la Audi, Porsche a revenit spectaculos, iar echipajul cu numărul 20, alcătuit din Mark Webber, Brendon Hartley şi Timo Bernhard, a devenit lider cu numai trei ore înainte de final.

Performanţa a fost posibilă ca urmare a unor defecţiuni similare la motor suferite de cele două prototipuri Audi rămase în joc, acestea pierzând timp preţios în garaj. Totuşi, echipajul Audi cu numărul 2 a fost constant mai rapid decât Porsche-ul cu numărul 20 şi a revenit în frunte în aşteptarea unui duel echilibrat pentru victorie în ultimele două ore.

Acesta nu a mai avut însă loc, întrucât Webber a fost nevoit să încetinească din cauza unei pierderi de putere, a petrecut aproape o oră şi jumătate în garaj şi a revenit pe circuit doar pentru a trece linia de sosire.

Astfel, Audi şi-a adjudecat o nouă victorie la Le Mans prin prototipul cu numărul 2, urmat la trei tururi distanţă de echipajul numărul 1, compus din Tom Kristensen, Lucas di Grassi şi Marc Gene, care l-a înlocuit pe Loic Duval după accidentul suferit în antrenamente.

Este a cincea victorie consecutivă pentru Audi la Le Mans şi a 14-a din istorie, în contextul în care recordul este deţinut de Porsche cu 16 victorii obţinute între 1970-1998.

▶ Poveştile motorsportului: Porsche la Le Mans: o aventură plină de succes

De asemenea, pentru echipajul Benoit Treluyer, Marcel Fassler şi Andre Lotterer este a treia victorie la Le Mans în patru ani, după cele obţinute în 2011 şi 2012. Ultimul loc pe podium a revenit celor de la Toyota prin echipajul cu numărul 8, format din Anthony Davidson, Nicolas Lapierre şi Sebastien Buemi.

Câştigătorii celorlalte clase

Jota Sport a câştigat la clasa LMP2 cu prototipul Zytek-Nissan Z11SN pilotat de Harry Tincknell, Simon Dolan şi Oliver Turvey, în timp ce AF Corse Ferrari şi-a adjudecat victoria la clasa GT Pro cu un Ferrari 458 Italia pilotat alternativ de Giancarlo Fisichella, Gianmaria Bruni şi Toni Vilander. Kristian Poulsen, David Heinemeier-Hansson şi Nicki Thiim au obţinut victoria la clasa GT Pro-Am cu un Aston Martin Vantage.

Prototipul experimental Nissan ZEOD RC a efectuat numai cinci tururi în debutul cursei înainte de a abandona din cauza unei defecţiuni la cutia de viteze. Totuşi, în sesiunea de încălzire premergătoare cursei, japonezii şi-au atins ţinta de a efectua un tur de circuit în regim complet electric, fără niciun aport din partea motorului convenţional.

Cursa de 24 de ore de la Le Mans - Rezultat final:

 1. LMP1 #2  Audi      Fassler/Lotterer/Treluyer            379  
 2. LMP1 #1  Audi      Di Grassi/Gene/Kristensen            376  
 3. LMP1 #8  Toyota    Davidson/Lapierre/Buemi              374
 4. LMP1 #12 Rebellion Prost/Heidfeld/Beche                 360  
 5. LMP2 #38 Zytek     Dolan/Tincknell/Turvey               356  
 6. LMP2 #46 Ligier    Thiriet/Badey/Gommendy               355 
 7. LMP2 #36 Alpine    Chatin/Panciatici/Webb               355  
 8. LMP2 #24 Oreca     Rast/Charouz/Capillaire              354 
 9. LMP2 #35 Ligier    Brundle/Mardenborough/Shulzhitskiy   354 
10. LMP2 #43 Morgan    Klien/Hirsch/Brandela                352 
11. LMP2 #33 Ligier    Cheng/Tung/Fong                      347 
12. LMP2 #34 Oreca     Frey/Mailleux/Lancaster              342 
13. GTEP #51 Ferrari   Bruni/Vilander/Fisichella            339 
14. GTEP #73 Chevrolet Magnussen/Garcia/Taylor              338 
15. GTEP #92 Porsche   Holzer/Makowiecki/Lietz              337  
16. LMP2 #29 Morgan    Schell/Leutwiller/Roussel            336  
17. GTEA #95 Aston     Poulsen/Heinemeier-Hansson/Thiim     334 
18. GTEP #74 Chevrolet Gavin/Milner/Westbrook               333  
19. GTEA #88 Porsche   Ried/Bachler/Al Qubaisi              332 
20. GTEA #61 Ferrari   Perez-Companc/Cioci/Venturi          331
21. GTEA #90 Ferrari   Montecalvo/Roda/Ruberti              330 
22. GTEA #77 Porsche   Dempsey/Foster/Long                  329
23. LMP2 #42 Zytek     Kimber-Smith/McMurry/Dyson           329  
24. GTEA #98 Aston     Dalla Lana/Lamy/Nygaard              329  
25. GTEA #66 Ferrari   Al Faisal/Neiman/Pumpelly            327  
26. GTEA #70 Ferrari   Nakano/Ehret/Rich                    327  
27. GTEA #58 Ferrari   Barthez/Pons/Ayari                   325  
28. GTEA #57 Ferrari   Krohn/Jonsson/Collins                324
29. GTEA #76 Porsche   Narac/Armindo/Hallyday               323  
30. GTEA #53 Ferrari   Mowlem/Patterson/Hamilton            319 
31. GTEP #79 Porsche   MacNeil/Curtis/Bleekemolen           319
32. GTEA #67 Porsche   Maris/Merlin/Helary                  317  
33. GTEP #97 Aston     Turner/Mucke/Senna                   310 
34. GTEP #91 Porsche   Pilet/Bergmeister/Tandy              309
35. LMP2 #27 Oreca     Zlobin/Salo/Ladygin                  303 
36. GTEA #62 Ferrari   Mallegol/Bachelier/Blank             295 
37. LMP1 #14 Porsche   Dumas/Jani/Lieb                      348
38. LMP1 #20 Porsche   Bernhard/Webber/Hartley              346 
39. LMP2 #50 Morgan    Ragues/Taylor/Ihara                  341 
40. LMP1 #7  Toyota    Wurz/Sarrazin/Nakajima               219  Retired
41. GTEA #72 Ferrari   Bertolini/Shaitar/Basov              196  Retired
42. GTEA #75 Porsche   Perrodo/Collard/Palttala             194  Retired
43. GTEP #52 Ferrari   Griffin/Parente/Leo                  140  Retired
44. LMP2 #26 Morgan    Rusinov/Pla/Canal                    120  Retired
45. GTEA #60 Ferrari   Mann/Case/Giammaria                  115  Retired
46. LMP2 #47 Oreca     Howson/Bradley/Imperatori            87  Ret
47. LMP1 #13 Rebellion Kraihamer/Belicchi/Leimer            73  Ret
48. LMP2 #48 Oreca     Berthon/Gonzalez/Chandhok            73  Ret
49. LMP2 #41 Zytek     Munemman/Latif/Winslow               31  Ret
50. GTEP #71 Ferrari   Rigon/Kaffer/Beretta                 28  Ret
51. LMP1 #3  Audi      Albuquerque/Bonanomi/Jarvis          25  Ret
52. GTEA #81 Ferrari   Wyatt/Rugolo/Bird                    22  Ret
53. LMP2 #37 Oreca     Ladygin/Minassian/Mediani            9   Ret
54. CDNT #0  Nissan    Ordonez/Reip/Motoyama                5   Ret
  • LauCalin, duminică, 15.06.2014 18:01

    Eu cred ca dezamagirea acestei curse a fost Toyota. Totusi, sa termini pe 3 la Le Mans e ceva, dar la cum au stat lucrurile in prima parte a cursei sincer sa fiu ma asteptam la mai mult. Toyota a avut masini mai rapide, insa nu asta este esential intr-o cursa de anduranta de mii de km. Practic cei de la Audi au cam ramas fara adversar dupa a doua jumatate, chiar daca Porsche la un moment dat le-a dat ceva batai de cap. Din nou regret ca s-au retras cei de la Peugeot. Au fost singurii in ultimii ani care au putut sa fie considerati rivali puternici pentru Audi. Si daca peste 2-3 ani s-ar hotari sa revina nu cred ca le-ar fi usor sa recupereze perioada in care au lipsit. Din pacate Audi si Le Mans incep sa devina cam ce era Ferrari in F1 acum vreo 10-12 ani, cand nu mai avea rost sa te uiti la cursa ca oricum stiai cine va castiga.

  • razvanis, duminică, 15.06.2014 20:18

    Si de 8 ori in ultimii 9 ani. A castigat Audi la Lemans. Porsche nu le-a dat numai batai de cap ci au condus o bucata buna cursa, si dupa ce au cazut pe doi dupa intrarile la boxe, chiar recuperau timp ajunsesera la 25 de secunde de Audi cand a crapat masina nr 20 condusa de Webber. Audi sunt maestrii andurantei, nu e suficient sa fii rapid cateva ore, sau chiar 23 de ore, daca ai crapat in ultimul minut si trece altul linia de sosire ai pierdut, e simplu, e anduranta nu sprint.

  • razvanis, duminică, 15.06.2014 20:19

    A... si un pic de sare pe rana, Cea mai fiabila masina din lume, Toyota nu poate bate la fiabilitate gunoaiele de VAG :) Have fun !

  • andrey_1293, duminică, 15.06.2014 20:26

    In privinta "Audi = Le Mans" - asa este. Dar nu uita ca incepand de anul trecut, Le Mans este doar o etapa in CM de Anduranta. Se puncteaza dublu ce-i drept, dar mai sunt multe alte curse pe langa Le Mans. Toyota a castigat totusi primele 2 etape din campionat. Cat despre "comparatia cu F1 cum era odata" - nu sunt de acord. Chiar daca Audi a castigat, cursa a fost plina de suspans pana a cedat Porsche, spre deosebire de F1, unde e o singura masina in frunte - acum 10 ani era Ferrari, anii trecuti RBR iar azi Mercedes. Toyota a condus jumate de cursa, Audi nr 1 a condus putin pana a picat turbina, a venit Porsche pentru 1 ora dupa care a venit Audi nr 2. An de an e concurenta serioasa, sunt 2-3 masini care se bat pentru victorie dar intr-o cursa de 24h se pot intampla multe. Anul viitor se anunta si mai interesant, Nissan vine si ea la LMP1 si se stie ca si Ferrari are ceva planuri pentru Le Mans tot la LMP1. Daca fiecare constructor ar veni cu 3 masini ar fi spectacol!

  • @razvanis, duminică, 15.06.2014 20:26

    daca taceai... de toyota in F1 ai auzit? Dar un baiat destept ca tine stie ca este o legatura foarte mare intre masinile "civile" si cele de performanta.

  • Andrei, duminică, 15.06.2014 20:54

    Audi este un mare constructor auto si in sporturile cu motor se dovedeste in plus faptul ca sunt inovativi si de calitate. Trebuie apreciat si Porsche 919 hybrid,la anul poate duc 24 de ore in loc de 22.

  • io, duminică, 15.06.2014 21:55

    ce legatura are f1 cu anduranta sau fiabilitatea? si q7 v12 tdi motor folosit de audi in lemans.

  • echo, duminică, 15.06.2014 22:56

    cred ca F1 chiar nu are nici o legatura cu fiabilitatea

  • Marian.Nedelcu, luni, 16.06.2014 00:44

    Hai ma ce draq, mie imi pare rau ca nu au participat si posesorii cu Moskwicz, fiindca sigur ar fi batut Toyota si Audi la un loc. Cat despre invingator, se stie deja faptul cine a cumparat ''cursa'' , no comment. Sper la anul, sa revina si Moskwicz in F1.

  • @Marian.Nedelcu, luni, 16.06.2014 03:53

    Ai 42 de ani si vii cu niste declaratii.... dar ma rog, fiecare cu opinia lui. Daca tu crezi ca poti cumpara o cursa precum cea de la Le Mans, inseamna ca ai probleme mari. Poate ne explici si noua, pasionatilor de racing, cum se poate cumpara cea mai celebra cursa de anduranta din lume.

  • razvanis, luni, 16.06.2014 07:36

    Da, am auzit de Toyota in F1, cativa ani, multi bani cheltuiti si rezultate mediocre in cel mai bun caz. Cam asta a fost . :)

  • C-G-C, luni, 16.06.2014 08:39

    Urmaresc anual cursa de 24h de la LeMans din '97-'98 si cred ca aceasta cursa a fost una dintre cele mai dificile pentru cei de la Audi. Consider ca anul acesta norocul a fost de partea lor.

  • zero barat, luni, 16.06.2014 09:58

    Una peste alta o cursa frumoasa si palpitanta ce ne-a tinut in suspans. Felicitari Audi, felicitari tuturor!

  • @razvanis, luni, 16.06.2014 11:08

    https://www.google.ro/?gws_rd=ssl#q=honda+in+f1&spell=1 in josul paginii. hateri ca tine mai rar. daca tu crezi ca au fost mediocri stau si ma intreb ce rahat faci tu in viata reala.

  • Blue, luni, 16.06.2014 11:31

    Experienta si-a spus cuvantul. O parere de rau pt Porsche, chiar daca la ritmul pe care-l aveau nu puteau tine pasul cu Audi-ul cu nr 2. As vrea sa remarc totusi altceva. Se confirma ca acest echipaj, care anul acesta a avut nr 2, este cel mai rapid si mai bine inchegat din competitie. Iar Andre Lotterer are mari sanse daca va continua in acest ritm sa ajunga viitorul Mister Le Mans. Are un ritm senzational: rapid si constant, in conditiile in care nu forteaza si uzeaza pneurile mai putin decat ceilalti. Mai mult, reuseste stinturi prelungite, sau chiar duble (cum a fost cazul acum 3 ani, cand au terminat la 9 secunda fata de Peugeot, datorita lui. Este cu adevarat, impresionant. Anul trecut au pierdut in fara lui Kristenssen datorita unor defectiuni, dar in conditii normale, sunt cei mai rapizi.

  • LR, luni, 16.06.2014 11:49

    @Marian.Nedelcu: iar Moskvich?! Despre o Volga, ce zici? Dar despre Pobeda?

  • mowgli, luni, 16.06.2014 14:02

    @Marian nenea, tot n-ati invatat inca cum se scrie corect "moskwicz"? Eu inca o data nu va mai explic, dar pe langa pastilele alea multe (care se pare ca nu le mai luati), puteti introduce pe lista si un pic de Lecitina.

  • rotila, luni, 16.06.2014 15:52

    cand l-a lasat motorul, Kristensen a plecat din loc si s-a dus la boxe numai cu energia alternativa? cat de mare este acea volanta? si ce turatie are?

  • @rotila, luni, 16.06.2014 17:15

    Din cate stiu, acel hybrid, cand te lasa motorul, poate sa mearga cu o viteza de pana la 80 de mile(~120 km/h).

  • Marian, luni, 16.06.2014 17:49

    @@razvanis Ce legatura este intre discutia de aici si link-ul tau? Lumea vorbeste despre Toyota, Porsche si Audi. Stim si noi ca Honda a avut rezultate in F1, pe cand Toyota a fost cel mult mediocra....

  • Metallica1991, marţi, 17.06.2014 16:43

    2000, 2001, 2002, 2004, 2005, 2006, 2007, 2008, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014 = 13 victorii pt. Audi la Le Mans Voi de unde ați scos 14?