Mercedes-Benz prezintă motorul lui AMG GT: V8 twin-turbo de 510 CP
Divizia AMG de la Mercedes-Benz a publicat specificaţiile tehnice ale noului motor V8 twin-turbo de 4.0 litri pe care îl va monta sub capota fratelui mai mic al lui SLS AMG, văzut de unii drept succesorul acestuia.
Mercedes AMG GT va beneficia de o motorizare V8 twin-turbo de 4.0 litri şi 510 CP. Puterea maximă a motorizării proaspăt prezentate este atinsă la 6.250 rpm, iar cuplul maxim este de 650 Nm şi este livrat între 1.750 şi 4.750 rpm. La fel ca toate propulsoarele lansate în 2014, vorbim despre o unitate care respectă normele Euro 6. Datorită aliajelor uşoare folosite la pistoane şi la chiulasă, motorul cu numele de cod M178 cântereşte doar 209 kilograme fără lichide în el, ceea ce este destul de puţin pentru un V8 de patru litri. În afară de AMG GT, noul motor va echipa şi viitorul C63 AMG, în toate versiunile sale de caroserie. Fiind vorba despre un motor destinat modelelor sportive ale gamei, baia de ulei este uscată.
Mercedes AMG GT - detalii şi imagini noi cu supercarul german
Printre inovaţiile de care beneficiază noua motorizare se numără un aliaj din zirconiu pentru chiulasă, menit să asigure temperaturi optime în această componentă şi o conductibilitate termică excelentă. Pereţii cilindrilor sunt acoperiţi cu un strat special care are o grosime de ordinul nanometrilor pentru a reduce pierderile de frecare. Aceasta tehnologie se numeşte Nanoslide şi este folosită de mai multe motorizări ale grupului Daimler. Nanoslide foloseşte un gaz pentru a transmite particule de metal topit pe pereţii cilindrilor şi asigură un strat cu un finisaj similar cu cel al unei oglinzi, dar din metal, pentru a oferi motoare mai uşoare şi cu o eficienţă crescută. Această tehnologie a fost lansată în 2011 şi are în spate peste 90 de familii de patente şi 40 de patente individuale.
Mercedes-Benz nu va construi un model mai mic decât A-Klasse
"Mercedes AMG GT debutează cu încredere într-un segment extrem de competitiv. Suntem încrezători pentru că ştim că mercedes AMG GT poate face orice. Nu este doar un supravieţuitor, este un supercar destinat să inspire. Va fi o maşină cu aspiraţii extrem de sportive, dar cu toate acestea va fi confortabilă şi va putea fi condusă zi de zi.", spune Tobias Moers, şeful diviziei AMG.
Via Mercedes-Benz
510cp par cam putini,tinand cont ca sunt scosi dintr-un v8 twin-turbo.