Preţuri Renault Twizy în România: modelul electric cu două locuri pleacă de la 7.000 de euro

Publicat luni, 02.06.2014 12:21 de Sebastian Toma

Renault oferă modelul Twizy în România, vehiculul electric costând 7.000 de euro cu TVA inclus, plus chiria acumulatorului.

Renault Twizy, cvadriciclul mărcii franţuzeşti, este disponibil şi pe piaţa din România, având un preţ de intrare în gamă de 7.000 de euro. Versiunea entry-level este încadrată legal ca fiind un cvadriciclu uşor (L6e), cu o putere maximă de 5 CP şi o viteză maximă de 45 km/h. A doua versiune a lui Twizy, un cvadriciclu greu (L7e) are 17 CP şi 57 Nm, fiind capabilă să atingă 80 km/h, iar preţul său este de 7.700 de euro cu TVA inclus. Indiferent de versiunea aleasă, Twizy trebuie achiziţionat cu un abonament de închiriere a acumulatorului, care pleacă de la 30 de euro cu TVA inclus pe lună, aferent unui rulaj de 2.500 de kilometri pe an. Importatorul Renault oferă şi opţiunea achiziţionării prin leasing operaţional via Renault Finance, plecând de la 194 de euro cu TVA inclus, pe 36 de luni, cu avans 15% şi rulaj anual de 10.000 de kilometri. Fiecare kilometru adiţional parcurs peste norma stabilită de contract costă 0.075 euro cu TVA inclus, maximul total permis în durata de utilizare a vehiculului fiind de 200.000 kilometri.

Renault Twizy Cargo, versiunea comercială a celui mai mic model al francezilor

După cum aţi putut observa, Twizy nu are geamuri laterale şi oferă doar două locuri. Portbagajul este împărţit în două, existând două spaţii de depozitare în spate, de 31 de litri şi de 55 de litri, care completează cele două torpedouri. În lista de dotări standard a modelului electric se numără airbag-ul frontal, frâne cu disc pe toate roţile, imobilizator electronic codat, centuri de siguranţă, sistem de dezaburire, tapiţerie rezistentă la apă şi pre-echipare radio. Lista de opţionale a lui Twizy numără dotări precum sistem de uşi cu deschidere verticală, jante din aliaj, plafon panoramic, senzori de parcare şi o gamă de elemente de personalizare.

Renault: "Ne bucurăm că alţi constructori lansează maşini electrice în Europa"

Şoferul şi pasagerul sunt aşezaţi în linie la bordul lui Twizy, pentru a reduce pe cât posibil lăţimea vehiculului.

REPORTAJ: Test cu primele modele electrice Renault: Fluence ZE şi Kangoo ZE

Twizy se încarcă complet de la o priză standard, de 220V, în trei ore şi 30 de minute. Autonomia sa este de 100 km în ciclul urban ECE-15 şi este certificată UTAC. Cablul de încărcare al vehiculului este montat în partea frontală şi este acoperit de un capac special, similar cu cel găsit la un automobil cu motor cu combustie internă pentru a acoperi gura de alimentare a rezervorului. Reprezentanţii Renault spun că Twizy este capabil să accelereze de la 0 la 45 km/h în şase secunde, performanţă echivalentă cu cea a unui scuter de 125 cmc pe o distanţă de 50 de metri. Importatorul Renault în România va derula mai multe acţiuni de prezentare a modelului Twizy în cadrul mai multor centre comerciale în decursul următoarelor două luni.

TARIFE ÎNCHIRIERE ACUMULATORI RENAULT TWIZY

Tarif închiriere acumulator** (TVA inclus) KM/an 2.500 km 5.000 km 7.500 km 10.000 km
Durată Contract
>36 luni 30 euro 40 euro 50 euro 60 euro
24 luni 65 euro
12 luni 70 euro

*rulaj minim de 2.500 de kilometri pe an, maxim 200.000 de kilometri în total. Perioada maximă de închiriere este de 84 de luni (7 ani)
**Asistenţă Rutieră inclusă în chirie

Via Renault

  • Scorpionul.negru, luni, 02.06.2014 12:52

    Cu banii astia cumperi un 320d full mai vechi si e masina nu jucarie :)) !

  • Suleyman Cunoscatorul, luni, 02.06.2014 13:11

    Am vazut unul din asta prin oras acum vreo 2 luni. Nu stiam ca inca nu a fost ansat in Romania. Mi se parea ciudat. Are niste forme ce ies in evidenta. Dar sa fim seriosi. Cine si-ar lua o ciudatenie din asta care sa plateasca abaonament de peste 120lei pe luna ca circula, ca nu circula. Si culmea ce mai mare este ca merge maxim 200.000km. Apoi banuiesc ca Reno ti-o ia inapoi si o bagal a casat sau ce face cu ea ? Scorpionul avea dreptate. Acuma nu 320d, dar un motor diesel de pana in 1.600 este mult mai bun.

  • eee, luni, 02.06.2014 13:11

    @Scorpionul.negru nu toata lumea prefera o masina second, iar in multe tari aceste electrice inlocuiesc cu succes scuterele atat de necesare in traficul infernal din italia, spania, franta. acolo sunt destul de multe de astea deja. sau in alte tari ca germania, elvetia, tarile nordice, mai mult cei cu venituri foarte modeste isi iau masini la mana a 2-a, dar de obicei si ei prefera maisini mai ieftine, dar noi, nu la mana a doua. si asta pentru ca se asteapta ca o masina pe care o cumpara va parcurge garantat 100-150 k km, si atunci nu merita luata una la mana a doua, care nu stii cand te lasa si pe unde ... concluzia: unii vor prefera acest twizzy, altii un logan, altii un 320d nou, iar unii un 320d second. in functie de portofel si preferinte

  • Dracu, luni, 02.06.2014 13:11

    Scorpionule, din pacate nu gasesti nicaieri inteligenta de cumparat si asta oricat de multi bani ai avea de investit in ea! Eu sincer deja ma gandesc sa ii cumpar sotiei unu, sa aiba ceva mic cu ce sa se deplaseze prin oras, nu de alta dar o troaca 320d este prea mare pentru lipsa de locuri de parcare din centrul orasului!

  • vianu, luni, 02.06.2014 13:48

    concept occidental pentru mentalitati romanesti... ....ca apa cu uleiul

  • cineva, luni, 02.06.2014 14:14

    Mie mi se pare solutia perfecta pt oras. Avand in vedere ca in fiecare zi merg aproape doar la servici si inapoi, mi se pare potrivita. Abia in weekend e nevoie de o masina in toata puterea cuvantului, pt. deplasari in afara orasului, sau pt facut cumparaturi. Referitor la SH -urile "super full" ... cu un Twizy probabil nu ai avea acelasi succes la parasute ca si cu un "bemveu rosu, fa". Totusi, daca lumea ar adopta in masa electricele, cred ca am trai si noi in orase mai putin poluate si probabil cu mai multe locuri de parcare (date fiind dimensiunile reduse). Sper sa aiba succes si la noi.

  • Sam, luni, 02.06.2014 14:29

    Decat un gunoi inutil si nesigur din asta mai bine un Sandero nou.

  • ShelbyV8, luni, 02.06.2014 14:43

    Masinuta are o problema: nu are geamuri laterale (prin si ele bine in caonditii de frig si ploaie). Deci, nu are un mare avantaj fata de scutere care sa justifice pretul.

  • mishazaitev, luni, 02.06.2014 15:07

    Din pacate, nu ne putem debarasa in vecii vecilor de vechile metehne legate de ce ne-am cumpara noi si ce-am face noi, de parca ne-a intrebat cineva pe noi daca ne-am cheltui sau nu banii pe o asa masina. Ce-o fi asa de greu de inteles ca cine isi cumpara Twizy isi permite orice sh diesel insa nu si-l doreste si ca vrea Twizy just for fun si atat! O chestie de genul asta nu se adreseaza aluia care-si numara banii ca sa-si ia sh de 10 ani sau Logan varianta entry level, ci celui care are deja masina dar isi mai doreste un mijloc de transport care sa-i ofere si putina distractie nu doar transport. Despre pret nu pot spunde decat ca este sensibil apropiat de cel al unui scuter mai acatari, deci nu este mare deloc avand in vedere ca ai si 4 roti si niste scaune mai confortabile si nici nu te ploua in cap. Despre cei 2500 km/an, atrag atentia carcotasilor ca vorbim de o masinuta eminamente citadina, cu care te poti deplasa maxim jumatate de an. Daca avem in vedere strict drumul de acasa la job de la iesirea de la oricare iesire din Bucuresti si pana in centru, nu sunt mai mult de 20 de km, vom vedea ca o persoana care este in situatia aceasta se incadreaza in varianta minima de abonament pentru a folosi Twizy in cea mai calduroasa perioada a anului. Repet vorbim de situatia ipotetica in care perosana respectiva are de parcurs 40 de cm pe zi, 20 de zile lucratoaare. Daca la asta mai pui faptul ca ca pentru doar 10 euro in plus poti dubla acesti km si sa parcurgi 5000 de km pe an, vom vedea ca ne apropiem si chiar depasim poate numarul de km pe care multe motociclete din Romania il fac anual. Mergand 5000 de km pe an, haideti sa ne gandim in cat timp se fac cei 200 000? Despre pretul chiriei. Repet, distractia are un pret, iar potentialul cumparator de Tiwizy nu castiga salariul mediu pe economie! Mai mult decat atat, Atata vreme cat amatorii de asemenea masini au o firma, factura este deductibila. Chiar daca nu ai firma dar castigi 3000 de euro pe luna sa platesti 50 de euro pentru ca sa te deplasezi amuzant, chiar nu e o suma. Sa fim seriosi reprezinta pretul unei mese de doua persoane la un restaurant mediu din capitala. Prin urmare, cel caruia i se potriveste masina, o va lua cu siguranta.

  • eee, luni, 02.06.2014 15:08

    @Ahelbyv8: daca nu ma insel toate pe care l-am vazut prin trafic aveau geamuri laterale, prinse cumva ca niste capse, nu stiu cum sa explic, ca la masinile de raliu. dar sunt sigur ca exista o solutie, poate direct de la dealer, deoarece mi s-a parut ca aveau toate exact aceleasi geamuri. plexi de fapt

  • mishazaitev, luni, 02.06.2014 15:09

    km nu cm/zi

  • mishazaitev, luni, 02.06.2014 15:19

    Intr-una din fotografiile din prezentare doi biciclisti se uita admirativ la masina. Si pretul oricareia dintre bicicletele pe care le folosesc cei doi il depaseste pe cel al unei rable sh si chiar pe cel al unui scuter chinezesc de pe la noi. Niste aristocrati lipsiti de prgmatismul nostru balcanic si baietii aia de pe biciclete si aia din Twizy. Auzi, sa-si cumpere ei masinuta electrica si biciclete de marca si nu vreo pisicuta paradita sau vreo Vespa reprodusa in RPC!

  • abc, luni, 02.06.2014 15:26

    @vianu si mishazaitev Bune comentarii. Din pacate romanii nostri "e" batrani si prind ideile greu spre deloc.Nu au inteles ca marii constructori iau in seama tarile cu piata de desfacere pt asemenea produse si de asta le fac. @altii Romanica noastra din pacate pt noi nu exista pe lista lor decat acolo pe la "emergente". Masinile sunt concepute pt tari cu sosele moderne, pt oameni cu alt stil de viata decat cel romanesc... Nu inteleg de ce romanu tot comenteaza ca aia nu e buna si aia nu e buna, ca aia nu au facut masinile pt voi. Treziti-va ! Sa va luati toti SHuri din Germania, cauciucuri la SH din Germania, haine la SH din Germania.......cautati si femei gonflabile la SH....

  • ShelbyV8, luni, 02.06.2014 15:41

    @eee Ar fi bine sa fie cum spui. Din cate stiu eu, nu se produc cu geamuri. Poate se cumpara separat.

  • mog, luni, 02.06.2014 17:29

    singurul avantaj fata de un scuter ar fi ca ... nu te ploua in el. intradevar, nu e pt noi romanii, pt ca e prea scump si ai alte variante mai ieftine, chiar si un smart sh. ideea e interesanta oricum...dar pt aia din vest.

  • someone, luni, 02.06.2014 18:40

    multi nu se gandesc ca cei care isi cumpara asa ceva, au deja mai multe masini in garaj( prima fiind un S-klasse probabil, a 2-a un suv mare premium iar a 3-a ceva sport), iar twizy nu va fi sub nici o forma prima alegere de a cheltui banii pe un mijloc motorizat. de aceea comparatia cu orice diesel 2nd hand e de-a dreptul puerila, ca sa nu folosesc alti termeni. dar in acelsi timp, din cauza mentalitatii romanesti, lansarea lui twizy in romania nu trebuia sa aiba loc, si ca sa va convoingeti de ce, cititi comentariile de mai sus

  • LauCalin, luni, 02.06.2014 19:16

    Chestia asta mi se pare geniala. Dar cred ca nu prea isi are locul in Romania. Daca pana la sfarsitul anului se vor vinde macar 30 va fi foarte bine. Este clar ca "jucaria" asta este pentru cei cu foarte multi bani. Este pentru bogatani. Problema este ca acesti indivizi nu prea stiu ei cu ce se mananca asemenea "jucarii". Renault va avea foarte multa munca de promovare a lui Twizy. Le doresc succes. Recunosc ca Twizy este printre putinele Renault-uri care imi plac foarte mult. Iar pretul pentru o electrica mi se parte foarte bun. Ma asteptam sa coste in Romania peste 10000 de euro lejer.

  • Scrooge, luni, 02.06.2014 21:38

    Masina e prosteala pe fatza. 30 euro pe luna aferent unui rulaj de 2500 de km pe an ????? Pai cu 30 de euro pe luna parcurg 3-400 km cu un logan diesel deci cam 4000 de km pe an. Iar o varianta de baza se apropie de pretul lui Tweezy. Si asa cum e Loganul e de 3 ori mai masina decat scuterul. In vremurile asta libertinismul in gandire trece si prin buzunar.

  • LauCalin, luni, 02.06.2014 23:34

    Inteleg ce spui. Doar traiesti in Romania si comparatia ta se face cu un Logan. Dar vezi tu, chestia asta nu exista ca sa fie o alternativa la un Logan sau un diesel de clasa mica sau compacta. Chestia asta e gandita pentru cei care deja si-au permis o masina sau doua masini premium de clasa mare sau lux si care au nevoie de o chestie mica, interesanta si cool cu care sa se deplaseze prin oras.

  • vianu, marţi, 03.06.2014 00:22

    ma indoiesc sincer ca profilul standard al clientului de Twizy este un tartan cu doua masini de lux. Eu vad aici o alternativa funky, life style, etc. iar tinta sunt indivizii cu un necesar ridicat de mobilitate in urban cu finante rezonabile dar pentru care o masina clasica numai reprezinta o forma de a-si declara statutul.

  • Scrooge, marţi, 03.06.2014 09:35

    @laucalin si vianu.........hotarati-va care e profilul cumparatorului :))))))), cate profiluri atatea pareri. E plin de domnisoare simandicoase care o ard eco (de aici fac parte ci cei care mi-au dat dislike) dar cu siguranta nu vom vedea nici un exexmplar pe strazile de la noi (aparitia pe piata din Romania fiind si titlul articolului la care am facut eu strict comentariul meu). Hai sa-i vad pe simandicosi cu stau la coada la Tweezy. E plin internetul de fecioare care-si dau cu parerea si pe care daca-i pui sa faca ce scriu le apare roseatza in obraji si fug la mamica.

  • vianu, marţi, 03.06.2014 11:19

    @Scrooge.....Nu am inteles ce ai vrut sa spui in comentariu dar am inteles ca iti trebuie un calmant profilul cumparatorului damboviteano-pontic ar fi greu de identificat tinand cont de faptul ca oricum piata auto romaneasca e iesita din tipare. Tartanul de care vorbeam e prea plin de sine sa se coboare atat de jos "sa o arda eco" si nici domnisoara simandicoasa nu se poate considera. Orice pitzi de la noi se vrea puternica femeie de afaceri, realizata cu gurita ei proprie asa cum smecherii ce incearca sa impresioneze o vor face in continuare dintr-un SUV. Daca e sa mai cobor nivelul finantelor ajungem la romanu' get-beget caruia dieselul i se pare raspunsul general valabil, SH-ul "e afacere domle" sau (si mai jos) "imi iau logan" nu minciuna de asta. cum ziceam mai sus....concept al lumii civilizate intr-o tara a prejudecatilor Ramane totusi o linie foarte subtire a celor care nici proprietari de SUVu' lu' mamica si taticu nu sunt, nici bisnita cu statul nu au facut si nici aurul nu si l-au produs cu gura pe "la" Italia. Din nefericire e o linie atat de subtire de potentiali clienti pentru Twizy incat as risca sa-i vad ca un fel de rabeli chiar din randul scuteristilor/motociclistilor mai pretentiosi. PS....dezvolta ideea fecioarelor care vrei sa faca ceea ce scriu..poate iti sugerez un site de profil.

  • mishazaitev, marţi, 03.06.2014 12:54

    @vianu Ca sa avem portretul complet al ghertoiului pe care l-ati descris atat de bine, ar mai trebui adaugat ca, atunci cand isi scoate pitipoanca la cina in oras, acesta o duce cu sh-ul ala nemtesc la "Mec". Nu de alta, dar restaurantele mai de soi e scumpe si ai dreacu' fandositi nu le da voie sa intre in trening...(dezacorduri intentionate facute in spiritul portretului). Cat despre patura aia de care vorbiti, desi nu este atat de vocala, ea nu-i chiar atat de subtire pe cat sustineti si pe cat ar vrea urangutanii a caror tipologie ati descris-o mai sus sa creada. Avand in vedere ca in marile orase s-au inmultit considerabil numarul masinilor de clasa mini, ca apar din ce in ce mai multi biciclisti, ca in centrele marilor orase maneaua aproape ca nu se mai aude, ca Radu Beligan joaca in Egoistul de cateva stagiuni bune, de doua ori pe saptamana, cu sala arhiplina, avand in vedere, pana la urma si aprecierea de care s-a bucurat comentariul dumneavoastra, putem spune ca civilizatia nu a piedut chiar toate sansele pe aceste meleaguri.

  • Scrooge, marţi, 03.06.2014 13:49

    @vianu....imi pare bine ca exista oameni care au mult timp sa scrie romane degeaba pe net. Tarani nu sunt numai in Romania. Oricum chibzuiala la buzunar (ca de asta vorbeam eu) se vede si in vest, dovada vanzarile ff slabe chiar si in Franta.

  • mishazaitev, marţi, 03.06.2014 14:00

    erata: s-a inmultit

  • un oarecare, marţi, 03.06.2014 14:13

    Oare o trotineta nu e mai ieftina si mai utila?si de restul de bani poti cumpara o masina

  • vianu, marţi, 03.06.2014 14:14

    @Scrooge...atunci te poti reduce la primul meu comentariu (cel de ieri)...sper ca n-am fost prea criptic @misha...lasa la o parte pers. a II a din discutii :)

  • mishazaitev, marţi, 03.06.2014 15:14

    @vianu Promit sa incerc -::))

  • costaelectric, sâmbătă, 07.06.2014 19:16

    mai lasati vrajeala ca e prea scumpa nas da mai mult de 2000euro pe ea

  • daniel, duminică, 08.06.2014 15:29

    Masinile electrice le fac scumpe ca sa le mentina pe cele cu carburant pe piata !

  • CCotet, miercuri, 24.09.2014 13:33

    Taxele sunt facute a.i. sa nu fie cumparata. de fapt cei de la Renault nu vor sa o vanda, altfel de ce sa pui niste taxe pe neutilizare? sau inchiriere de acumulatori? Ce cand va luati o lanterna platiti 10 ani taxe la ea? Plus faptul ca nu are geamuri laterale. Pot sa imi inchipiu ca pe ploaie merg cu un sac de celofan pe mine sa nu ma ude, insa ce se intampla cu masina in interior? O sa putrezeasca tapiteria de la umezeala si o sa miroasa a sobolan mort. Pacat de concept. Oricum masina a fost facuta de niste baieti din astia artisti nu de niste ingineri si stim noi cum saunt artistii...

  • Dany, miercuri, 06.05.2015 20:55

    E frumoasa masina dar n-am inteles ideea, adica o cumperi cu 7000 sau 7700 euro daca ai banii, daca nu faci o rata si in plus platesti si bateria inchiriata? scump dle scump....

  • petrica, joi, 21.01.2021 20:22

    necesita permis?