Noul SUV compact Lexus NX nu mizează pe diesel în Europa, dar propune în schimb un sistem hibrid de vârf
Toyota şi Lexus continuă să marşeze pe propriul drum în Europa şi odată cu lansarea lui Lexus NX, noul rival al lui BMW X3. Acesta va avea o versiune hibridă şi una pe benzină, diesel-ul fiind "uitat" din lista de motorizări disponibile.
Lexus Europa a publicat astăzi pe site-ul oficial o serie de informaţii legate de versiunile de motorizare pe care crossover-ul NX, cel mai nou membru al familiei producătorului premium nipon, le va adopta pentru lansarea sa europeană. Noul Lexus NX va intra în zona SUV-urilor medii premium de pe piaţă, urmând să-i aibă concurenţi direcţi pe BMW X3, Audi Q5, Mercedes-Benz GLK şi Volvo XC60. Inspirat din desenul spectaculos al conceptului LF-NX, prezentat anul trecut, noul model se bazează însă pe linii agresive şi angulare care contrastează serios cu design-ul "cuminte" afişat de rivalii săi germani.
Hibrid de top: 195 CP, emisii infime
Aşa cum ne-a obişnuit constructorul nipon, noul model nu va dispune de o versiune diesel, Lexus preferând să marşeze pe echivalentul hibrid al unui motor de acest tip. Noul Lexus NX 300h va fi, de altfel, şi prima versiune disponibilă a noului model, aceasta urmând să fie comandată în showroom-urile europene începând cu toamna lui 2014.
Conform primelor informaţii oferite de Lexus, NX 300h va avea 195 CP şi va fi disponibil în două versiuni de tracţiune - faţă sau integrală, diferenţa fiind făcută atât de modul în care este transmisă puterea la roţi, cât şi de complexitatea sistemului de propulsie. Astfel, versiunea 4x4 va avea două motoare electrice care vor complementa un motor pe benzină de 2.5 litri, în timp ce varianta cu tracţiune faţă va dispune doar de un motor electric cuplat aceleiaşi unităţi Atkinson de 2.5 litri. Scopul celor de la Lexus este de a atinge un nivel de emisii care să coboare sub 120 de grame CO2/km, sensibil mai puţin decât emisiile afişate de cel mai puţin potent motor diesel de pe noua generaţie BMW X3 (2.0 sDrive 18d, 150 CP, 131 de grame CO2/km).
2.0 litri turbo, 235 CP
Al doilea motor care-şi va face apariţia pe Lexus NX va fi unul pe benzină. Acesta va intra în echiparea versiunii denumite 200t şi va fi o unitate turbo de doi litri care dezvoltă 235 CP şi 350 Nm şi care este în curs de dezvoltare. Noul motor va intra în echiparea lui lexus NX în luna februarie a anului 2015 şi va fi disponibil doar în variantă cu tracţiune integrală şi în echiparea de top F Sport. Cutia de viteze automată cu şase rapoarte este dezvoltată special pentru NX.
Informaţiile preliminare oferite de Lexus includ listarea unor sisteme tehnologice interesante care-şi vor face apariţia pe noul crossover al brandului japonez. Astfel, NX îşi va răsfăţa clienţii oferindu-le posibilitatea de a-şi încărca telefoanele wireless prin intermediul unei tăvi speciale care-şi face loc pe consola centrală sau de a utiliza cruise controlul activ care funcţionează la orice viteză,. Acesta este o noutate absolută în segment şi ajută maşina să frâneze până la oprire dacă este necesar în cazul în care aceasta detectează pe autostradă că maşina din faţă a frânat complet.
Celelalte noutăţi includ o interfaţă touch de ultimă generaţie, display care afişează implicit forţele G care apasă asupra maşinii, head-up display şi senzori pentru detectarea traficului pe benzile autostrăzii sau la ieşirea cu spatele din parcare. Tot la capitolul confort se încadrează şi informaţia care anunţă cel mai încăpător portbagaj din clasa sa.
via Lexus
A calcat cu stangu din start! In EU trebuie sa ai diesel la gip nu conteaza ce, cum , de ce!